„Bătrâna Doamnă” urcă pe locul 2 în Liga 2. UTA se impune la Reșița cu super-golul lui Romario Moise, după ce rosso-nerii reveniseră de la 0-2

CSM Reșița a înregistrat împotriva UTA-ei o nouă înfrângere pe teren propriu în acest campionat. Cu 3-2 au câștigat arădenii, după ce au marcat în prelungiri prin super-execuția lui Romario Moise, asta după ce fuseseră egalați, deși avuseseră 2-0.

UTA a început excelent meciul din Valea Domanului și după doar un minut și câteva secunde avea deja 1-0, după ce Bruno Vasiu a trimis inexplicabil spre propria poartă o minge centrată la prima bară dintr-un corner bătut de Moise. Ciprian Rus a deviat și el puțin mingea, astfel că probabil el va fi creditat cu golul, deși aportul lui a fost aproape zero. Căpitanul UTA-ei ar fi putut totuși marca un gol adevărat în minutul 11, însă mingea a trecut razant pe lângă bara colțului lung, dar a făcut-o în schip Romario Moise (23), direct dintr-o lovitură liberă de la aproape 30 de metri, lângă bara din dreapta lui Zimmermann.

Apoi Reșița a preluat controlul, însă a dominat steril și nu a pus probleme la poarta lui Iacob. Însă chiar înainte de pauză, Buhăcianu a ratat incredibil din 7 metri central, trimițând cu latul peste, deși era singur cu Zimmermann, după o pasă ideală a lui Ursu. Ar fi fost 0-3 înainte de intrarea la vestiare și partida ar fi fost decisă.

În partea secundă, UTA a continuat să joace cartea apărării și a cedat de două ori. Florin Ilie (47) a deviat în propria poartă o minge șutată de Ehmann, prinzându-l pe Iacob pe picioar greșit, iar Florin Cioablă (69) a adus egalarea cu o lovitură de cap din 6 metri, după o centrare pefectă a lui Danci. Poziția din care a plecat însă Cioablă a fost una suspectă de offside, dar, chiar și așa, UTA a fost pedepsită pentru anti-joc.

A fost rândul apoi reșițenilor să se retragă și criza de isterie a lui Leontin Doană parcă avea să anticipeze scorul final. Au fost ocazii mari de o parte și de alta, prin Melinte salvator în fața lui Dat (78) sau Vlădia în fața lui Buhăcianu (90+1), însă o super-execuție a lui Romario Moise avea să decidă jocul. Mijlocașul a profitat de o respingere înalță în față, a reluat dintr-o foarfecă laterală de pe 16 metri și l-a lăsat fără reacție pe Zimmermann, mingea intrând în plasă pe lângă bara din stânga portarului.

S-a terminat 3-2 pentru UTA, care acumulează 26 de puncte și depășește Turris-Oltul la golaveraj, situându-se pe locul 2, la un punct în spatele liderului CS Mioveni. Arădenii au însă trei restanțe. CSM Reșița rămâne cu 15 puncte și e pe locul 16, retrogradabil.

–––––––––––––

Etapa a 14-a a Ligii 2 propune pentru astăzi un singur meci. De la ora 12:30, la Reșița, pe stadionul „Mircea Chivu”, se întâlnesc CSM Reșița și UTA Arad, două formații cu nume din acest campionat, dar care au situații diferite în acest moment. Reșițenii sunt pe loc retrogradabil, în timp ce arădenii se luptă pentru pozițiile promovabile.

Rana creată Reșiței de Viitorul Pandurii, cu acel 1-7, încă doare. Bobar a vrut să mute presiunea pe UTA

Rosso-nerii sunt încă afectați după înfrângerea cu 1-7 suferită în fața propriilor suporteri cu Viitorul Pandurii, chiar dacă de atunci au trecut două jocuri, iar pe unul l-au câștigat. Președintele echipei, Cristian Bobar, a încercat prin discursul său să accentueze faptul că UTA joacă sub presiune și că pentru ea este mai important acest meci.

„Întâlnim o echipă cu tradiție, Campioana Provinciei, o echipă care joacă cu o presiune foarte, foarte mare pe ea, pe jucători. La UTA, la fiecare meci, jucătorii au presiune dublă, pentru că ei trebuie să joace la victorie. Chiar dacă nu o recunosc, obiectivul dânșilor este promovarea. Îi cunosc foarte bine pe cei din conducerea UTA-ei, chiar avem o relație bună, au pierdut câteva baraje și știu că anul ăsta își doresc foarte mult să promoveze și presiunea este mare pe întreg stafful de antrenori și de jucători. Vin aici sigur după puncte, dar presiunea cea mare este la ei.

Noi trebuie să luăm și noi punctele, să profităm că jucăm acasă, că este un meci televizat și, încă o dată, vreau să fac apel către toți suporterii să fie lângă băieți, lângă antrenorul nostru, pentru că avem nevoie în momentul acesta. Am muncit împreună, am construit până la un moment dat împreună și ar fi păcat să stricăm”, a spus Bobar.

Antrenorul Leontin Doană își vede elevii în formă și speră ca după meciul cu UTA publicul să nu fie dezamăgit de joc. Acesta e de părere că are jucători de valoare, deoarece au reușit să treacă peste eșecul cu 1-7 suferit acasă cu Viitorul Pandurii.

„Ne așteaptă un meci foarte greu, ca toate celelalte, dar, în urma jocului prestat de noi la Metaloglobus, am încredere în băieți. Ne-am pregătit la fel de bine și în această săptămână și sperăm ca acest lucru să se vadă pe teren. Și anume, să prestăm un joc bun și să aducem și un rezultat bun. Așteptăm publicul să vină să ne susțină și sperăm ca prin jocul nostru să nu-i dezamăgim, cum s-a întâmplat la meciul cu Viitorul Pandurii. Atunci a fost un accident și acest lucru s-a văzut în meciurile următoare, cu Gloria Buzău și Metaloglobus. Jucătorii mei au avut atitudine, dăruire și au dat dovadă de caracter. După un meci pierdut acasă cu 1-7 este foarte greu să-ți revi din toate punctele de vedere, atât fizic, cât și psihic. Au dat dovadă de caracter și au demonstrat că au valoare”, a spus Leontin Doană, care împotriva UTA-ei nu se poate baza pe mijlocașul Călin Cristea, suspendat din cauza cumului de cartonașe galbene.

UTA poate egala Turrisul. Balint: „Reșița e destul de periculoasă acasă”

De partea cealaltă, UTA poate profita de înfrângerea liderului CS Mioveni și de pauza luată de a doua clasată Turris-Oltul și să egaleze a formația din Turnu Măgurele. Jucătorii trupei arădene au un moral excelent după ce runda trecută au câștigat derby-ul Vestului, 1-0 cu ASU Poli, iar acum îi așteaptă un alt meci cu o echipă din Banat.

Laszlo Balint știe că Reșița este o echipă periculoasă acasă, chiar dacă a auzit și el zvonuri despre lucruri necurate care s-ar fi petrecut în Valea Domanului la acel 1-7 cu Viitorul Pandurii.

„Am trecut repede peste euforia victoriei de duminica trecută. Încă de marți, am început să ne concentrăm pe ceea ce avem de făcut următoarea etapă, în deplasarea de la Reșița, pentru că este extrem de important pentru noi și pentru parcursul nostru să legăm victoriile. Am spus-o și după meciul cu Turis că valoarea punctului trebuie confirmată de punctele câștigate în etapa cu Timișoara. Reiterez această idee, că este extrem de important pentru constanța noastră în rezultate să reușim să câștigăm cele trei puncte duminică. Partida este una foarte dificilă pentru că Reșița, cu o excepția partidei de tristă amintire pentru ei cu Viitorul Pandurii, în care au luat 7 goluri și au atras unele zvonuri de lucruri necurate în care eu nu vreau să cred, e destul de periculoasă acasă. Întâlnim o echipă arțăgoasă, însă eu zic că ne putem impune jocul dacă om fi la nivelul optim. Știm că nici suprafața de joc de la Reșița nu este cea mai bună, așa că e foarte important să ne adaptăm tuturor condițiilor. Asta înseamnă că trebuie să ne adaptăm inclusiv adversarului, pentru că suntem convinși că el va fi foarte motivat să demonstreze împotriva noastră că poate să evolueze la un nivel bun și să obțină un rezultat pe măsură. Reșița este o echipă bună care are în componență jucători de calitate. Noi știm unde este periculoasă Reșița, dar le cunoaștem și vulnerabilitățile și vom încerca să profităm de ele. Repet, important este să fim noi bine în special din punct de vedere mental și să îi dăm o replică pe măsură echipei gazdă ce va fi foarte motivată să facă o figură bună. Vrem un rezultat bun împotriva Reșiței și atunci noi trebuie să fim la același nivel motivațional, pentru că, din punct de vedere al calității jucătorilor pe care îi avem în vestiar, eu zic că UTA este superioară. Chiar și din punct de vedere colectiv eu zic că UTA arată mult mai bine decât Reșița, dar, având avantajul propriului teren și susținerea unui public numeros, ne pot crea probleme dacă nu vom fi conectatți 100% pe ceea ce avem de făcut duminică”, a spus Laszlo Balint, care nu poate conta pe Tomozei, suspendat, dar nici pe Stancu, suspect de o nouă ruptură musculară.

Înaintea meciului din Valea Domanului, dar după desfășurarea majorității partidelor etapei a 14-a, UTA se află pe locul 4, cu 23 de puncte, dar cu 10 jocuri desfășurate, în timp ce Reșița e pe poziția a 16-a, retrogradabilă, cu 15 puncte acumulate în 12 partide.

Meciul de la Reșița, de pe stadionul „Mircea Chivu”, începe la ora 12:30 și va fi arbitrat de centralul Florin Mihai Marcu (Oradea) și asistenții Raul Constantin Ghiciulescu (Lugoj) și Ovidiu Timar (Marghita). Rezervă este George Cătălin Roman (Grădinari – Timiș), iar observatori au fost delegați Teodora Albon (Cluj-Napoca) și Radu Bitea (Oradea).

VEZI CLASAMENTUL LIGII 2 și GOLGHETERII

VEZI celelalte REZULTATE înregistrate în ETAPA 14

COMENTARIUL LIVE:

â–ºCSM Reșița: Zimmermann (cpt.) – L. Acka, Ehmann, Vasiu (Vlădia 87′), Banac (Cioablă 56′) – Danci, Poiană (Breșneni 38′) – Săulescu, Dat, Vădrariu – M. Coman
Rezerve neutilizate: Horvat – Caragea, Alin Lazăr, Musteța
Antrenor: Leontin Doană

â–ºUTA: Fl. Iacob – Andr. Rus, Melinte, Fl. Ilie, Șeroni – Dam. Isac, R. Moise – Miculescu (Oct. Ursu 38′), Al. Ioniță (Oroian 83′), Buhăcianu – Cip. Rus (cpt.)(Bustea 46′)
Rezerve neutilizate: Bolboașă – Deta, Hrezdac, Lorenzi
Antrenor: Laszlo Balint

â–ºMin 90+4 Final de partidă. CSM Reșița pierde pe teren propriu cu UTA, scor 2-3, într-un meci în care remiza ar fi fost mai echitabilă. Super-golul din prelungiri al lui Moise le-a adus arădenilor o victorie mare

â–ºMin 90+4 Vădrariu bate lung în față o lovitură liberă de la mijlocul terenului, Zimmermann e și el în careul arădenilor, însă mingea e reluată de un reșițean mult pe lângă poartă

â–ºMin 90+1 2-3 Bustea pătrunde pe dreapta, ridică o minge în careu, Vlădia respinge cu capul în sus, iar Romario Moise, aflat la 16 metri central, reia superb, dintr-o foarfecă laterală, lângă bara din dreapta. Zimmermann a rămas fără reacție și a căzut apoi în genunchi, la fel și „linia” de șase jucători ai Reșiței prezentă în careu

â–ºMin 90+1 Buhăcianu pătrunde în viteză în careu pe stânga după ce trece de Ehmann, întârzie șutul, deși era singur cu portarul, vrea să fenteze în centru și e deposedat de Vlădia

â–ºMin 89 Vădrariu centrează din lovitura liberă de pe dreapta, iar Coman pune capul din 10 metri central și trimite mult peste poartă

â–ºMin 88 Damian Isac îl faultează pe Săulescu în flanc și primește cartonaș galben

â–ºMin 87 Ultima schimbare și la Reșița. Iese Bruno Vasiu și intră Flavius Vlădia

â–ºMin 86 Alin Șeroni îl faultează din spate pe Săulescu, însă centralul nu-i dă al doilea cartonaș galben. Publicul izbucnește, iar Săulescu protestează și el

â–ºMin 86 Doană e nemulțumit pentru că de zece minute echipa sa s-a retras în propria jumătate și UTA presează

â–ºMin 84 Leontin Doană are o reacție nervoasă pe margine, una către propria defensivă, intră chiar un metru pe teren când jocul e oprit, iar centralul îi arată cartonașul galben și apoi are din nou o reacție de nemulțumire, de această dată față de decizia lui Florin Marcu

â–ºMin 83 Ultima schimbare la UTA. Intră Alexandru Oroian și iese Alexandru Ioniță

â–ºMin 78 Vădrariu pătrunde în careu pe stânga, centrează la prima bară, însă acolo Melinte respinge din fața lui Dat și salvează la o mare șansă de gol a reșițenilor

â–ºMin 77 Alin Șeroni acuză o accidentare după ce a căzut în afara terenului în urma duelului cu Acka. Chiar fundașul a avut o intrare riscantă, cu talpa sus asupra fundașului advers, însă el se resimte după ce a căzut rău

â–ºMin 77 Moise trage puternic de la 25 de metri, Zimmermann respinge cu dificultate, în lateral stânga

â–ºMin 75 Abia acum se reia jocul după accidentarea lui Săulescu. Reșița continuă să preseze. De altfel, doar ea a jucat în această repriză. UTA aproape că nu a ieșit din propria jumătate

â–ºMin 72 Alin Șeroni sare direct în spatele lui Săulescu, cu întârziere, fără nicio intenție de a juca mingea și primește doar cartonașul galben. Săulescu e groggy și are nevoie de îngrijiri medicale

â–ºMin 69 2-2 Danci centrează din dreapta în fața careului mic, Florin Cioablă, dintr-o poziție suspectă de offside, scapă de marcajul lui Melinte și Ilie, pune capul și trimite din 6 metri lângă bara din dreapta lui Iacob

â–ºMin 65 Vădrariu centrează în fața careului mic dintr-o lovitură liberă din dreapta, de acolo Vasiu reia cu capul pe poartă, Iacob respinge în lateral, mingea e întoarsă la Săulescu, care trage din 10 metri, iar Șeroni pune capul în 3 metri și respinge în corner din fața goalkeeperului

â–ºMin 64 Moise trage din afara careului mult peste poartă

â–ºMin 56 O nouă schimbare la Reșița. Iese Milorad Banac și intră Florin Cioablă

â–ºMin 50 Cristian Danci îi dă un umăr în gură lui Bustea și primește cartonașul galben

â–ºMin 47  1-2 Marco Ehmann avansează, trage din alergare de la 25 de metri ușor lateral dreapta, Florin Ilie pune capul din 14 metri și deviază mingea în partea opusă a porții, lângă bara din stânga lui Iacob, care a rămas neclintit pe linie. Mingea trimisă de Ehmann s-ar fi dus pe direcția lui Iacob, care era aproape lângă bara din dreapta sa

â–ºMin 46 S-a reluat meciul

â–ºMin 46 O nouă schimbare la UTA. Iese Ciprian Rus și intră Cristian Bustea

â–ºMin 45+1 Pauză. UTA are avantaj de două goluri la Reșița, după o primă repriză excelentă pentru ea

â–ºMin 45+1 Ursu avansează în dreapta careului, centrează în forță în fața porții, Buhăcianu, singur cu portarul în față, pune latul din 7 metri și trimite, incredibil, peste transversală. Putea fi 3-0 și meciul era închis

â–ºMin 45 Prima repriză e prelungită cu un minut. Meciul are ritm, dar ocazii 0

â–ºMin 43 Acka centrează din dreapta, Dat reia din cădere din mijlocul careului, exact în Melinte, aflat în 5 metri

â–ºMin 40 Săulescu trage de la 13 metri lateral dreapta peste poartă

â–ºMin 38 Și Laszlo Balint schimbă la UTA. Iese Octavian Ursu în locul lui David Miculescu

â–ºMin 38 Leontin Doană face o primă schimbare. Iese Cristian Poiană, pe partea cealaltă a terenului, și intră Laurențiu Breșneni

â–ºMin 30 Reșița domină steril, iar UTA, avantajată și de rezultat, așteaptă greșeli pentru a contraataca. Ocaziile lipsesc cu desăvârșire

â–ºMin 23 0-2 Romario Moise bate bine o lovitură liberă de la aproape 30 de metri central, peste zid, lângă bara din dreapta lui Zimmermann, care a plonjat cu întârziere

â–ºMin 11 Acțiune pe dreapta a lui Andrei Rus, care întoarce din marginea careului pentru Ciprian Rus, acesta trage pe jos către colțul lung și mingea trece razant pe lângă bară

â–ºMin 5 Săulescu trage puternic din 15 metri ușor lateral dreapta, Iacob respinge până la Coman, care reia cu capul peste poartă, dar atacantul a fost semnalizat în offside

â–ºMin 2 0-1 Moise vrea să bată scurt cornerul de pe stânga, însă se răzgândește și centrează direct în fața porții, la prima bară, Bruno Vasiu, din 3 metri, deviază inexplicabil cu capul către propria poartă, mingea îl șterge și de Ciprian Rus și întră în plasă. A fost mai mult autogolul lui Vasiu. Reșițenii cer henț la Rus, însă se dictează gol

â–ºMin 1 A început partida de la Reșița

Pe aceeași temă