Seria a V-a va fi reprezentată de către Atletic Club Universitar Arad, singurul club dintre cele șase participante la baraj, care are ca președinte o femeie, Gheorghița Onu. Fondat în urmă cu 13 ani, clubul universitar arădean a avut o istorie agitată. Până în 2000, echipa a jucat doar în liga a patra arădeană, activând sub mai multe denumiri. Anul 2000 a adus promovarea în al treilea eșalon, dar și debutul unei perioade de excepție în istoria clubului. Astfel, echipa a promovat în Divizia B după sezonul 2002-2003, promovare urmată de cea mai bună performanță din istoria clubului, locul 13 în seria a III-a din Divizia B, sezonul 2003-2004.
De aici a urmat declinul, mai întâi retrogradarea în Divizia C și apoi în Divizia D. Din fericire pentru clubul arădean, a fost găsit un club dispus să își vândă locul în liga a treia, astfel că universitarii au continuat să joace în Divizia C și în sezonul următor.
Din acest moment, s-a dat startul reconstrucției echipei, astfel că în sezonul 2006-2007, echipa a terminat pe locul 10. A urmat sezonul curent, în care s-au făcut niște investiții serioase în ceea ce privește lotul de jucători și stafful tehnic. Antrenor a fost numit Mihai Roșca, tehnicianul care tocmai pierduse barajul de promovare în Liga a III-a cu echipa CNM Pâncota. Au fost aduși fotbaliști cu experiență în Liga a II-a și a III-a, cum ar fi Ionele, Negrița, Cl. Balaci și Talpaș. Mai mult, pe final de sezon s-a reușit aducerea lui Alin Drăgan, fratele lui Claudiu Drăgan.
Inițial, obiectivul echipei au fost locurile 1-5, însă la finalul returului, conducerea clubului și-a dat seama că se poate mai mult și noul obiectiv a devenit lupta pentru primele două locuri. Înfrângerea din meciul direct cu liderul Sânnicolau Mare le-a tăiat orice șansă de a promova direct. Așa că au trebuit să se mulțumească cu locul 2, ceea ce oricum a constituit o performanță excelentă, ținând cont de contraperformanțele din sezoanele trecute.
Vedeta echipei este portarul Pășcălău, care a avut câteva meciuri de-a dreptul senzaționale între buturile arădene. Alți jucători cheie sunt veteranii Bogoșel, care este și antrenor-secund, Mițiți și Claudiu Balaci. La capitolul curiozități, trebuie menționat că la ACU au antrenat nume cunoscute din fotbalul românesc. Astfel, cea mai bună performanță a clubului se leagă de numele lui Marcel Coraș, care a condus echipa de pe banca tehnică, în acel sezon. Deasemenea, fostul golgeter al României din sezonul 1982-1983, Petre Grosu i-a antrenat pe universitari timp de 7 etape, în sezonul 2006-2007. Tot ca un fapt ieșit din comun, Gian Pio del Monaco, un tehnician italian școlit la Coverciano a fost făcut parte din stafful tehnic al echipei. Din 2003 până în 2005 a fost coordonatorul centrului de copii și juniori al clubului, iar apoi din 2005 până în 2006 a fost antrenorul principal al echipei de seniori.
Gheorghița Onu, președinte ACU Arad, este convinsă că jucătorii săi pleacă cu prima șansă: “În opinia mea, jucătorii care vor sta mai bine din punct de vedere fizic și psihic și care vor conștientiza că acestea sunt meciurile în care trebuie să dea totul pe teren vor avea câștig de cauză. Dorința de victorii și determinarea vor fi decisive, iar fotbaliștii trebuie să se gândească că în trei zile își joacă un an de muncă. Orice s-ar spune, jucătorii noștri au valoare din moment ce au ajuns pe poziția secundă, în spatele Sânnicolaului și am încredere în capacitatea lor de a se descurca în momente decisive. Pe lângă prestigiul ce i-ar aduce clubului, și-ar ridica automat cota, fiindcă Liga a II-a este cu totul altceva.”
FIȘĂ‚ STATISTICĂ‚ – ACU ARAD
Fondat în 1995. Cea mai bună performanță: -Â Â Â locul 13 în Divizia B, seria a III-a, sezon 2003-2004 Culorile clubului sunt alb-albastru, iar echipa evoluează pe stadionul Motorul din Arad, cu o capacitate de 5.000 de locuri. Conducerea: Gheorghița Onu (președinte), Mircea Cernatari (secretar general) Antrenor principal: Mihai Roșca Antrenori secunzi: Alexandru Țamboi, Costel Bogoșel Echipa standard: Pășcălău – V. Silaghi, Bogoșel, R. Lung, Al. Nistor – Burlacu, Onu, C. Roșca, Mițiți – A. Drăgan, Cl. Balaci Posibili juniori titulari: Al. Nistor, Burlacu, Călin, Baciu
Lotul de jucători: PORTARI: Ovidiu Pășcălău (22.03.1982), Florin Rusu (26.12.1981), Silviu Odobasian (17.11.1988) FUNDAȘI: Vlad Silaghi (21.10.1984), Călin Toseschi (18.07.1986), Nicolae Ionele (18.05.1986), Bogdan Baciu (23.08.1989), Costel Bogoșel (03.08.1972), Remus Lung (08.11.1977), Alexandru Nistor (28.06.1989) MIJLOCAȘI: Alin Burlacu (30.04.1989), Liviu Pantea (15.07.1986), Marius Călin (28.02.1989), Bogdan Onu (30.07.1985), Ciprian Roșca (22.02.1978), Adrian Negrița (24.09.1984), Gabriel Turcaș (28.02.1985), Alexandru Drăgan (14.08.1990) ATACANȚI: Dănuț Mițiți (29.10.1972), Claudiu Balaci (12.07.1975), Cosmin Talpaș (07.09.1986), Alin Drăgan (14.02.1982)
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER