Au jucat și au câștigat pentru legenda Remus Câmpeanu! ”U” Cluj a învins CSM Slatina, dar privirile s-au îndreptat spre cer. Costel Enache: ”Un om de calitatea lui nea Remus se naște rar. Trebuie să ducem spiritul clubului mai departe”

Andrei PASCU, Mircea OGLINDOIU 04 Apr. 2021, 17:49 Liga 2
Au jucat și au câștigat pentru legenda Remus Câmpeanu! ”U” Cluj a învins CSM Slatina, dar privirile s-au îndreptat spre cer. Costel Enache: ”Un om de calitatea lui nea Remus se naște rar. Trebuie să ducem spiritul clubului mai departe”

Universitatea Cluj a câștigat, după un meci spectaculos, cu CSM Slatina, scor 4-2, în prima rundă din play-out-ul Ligii 2. Ardelenii au jucat pentru legenda Remus Câmpeanu, care s-a stins din viață. Antrenorul Costel Enache i-a dedicat succesul.

Costel Enache: ”Mă bucur că am putut să aducem amintirea tricoului cu care a jucat” 

Victoria a fost trecută în planul secund de Universitatea Cluj, toate gândurile fiind la nefericitul eveniment, trecerea în neființă a celui care a fost Remus Câmpeanu. Enache speră ca toate meciurile pe care ardelenii le mai au de jucat în acest sezon, să fie jucate pentru fostul mare fotbalist al clubului.

Pentru noi e o zi tristă, am pierdut o legendă. Un reprezentant al unui spirit. Probabil că un om de calitatea lui nea Remus e rar și cred că amintirea lui trebuie să reprezinte un model pentru noi, cei care trebuie să ducem spiritul lui U în contiuare.

Mă bucur că am putut să aducem amintirea tricoului cu care a jucat și până la urmă cred că și energia consumată azi trebuie dedicată în totalitate amintirii lui”, a declart Costel Enache, la finalul meciului cu CSM Slatina.

Costel Enache, laude pentru CSM Slatina 

Enache a vorbit și despre confruntarea de la Slatina și a avut cuvinte de laudă la adresa adversarilor, despre care a precizat că formează o echipă care cu greu poate fi învinsă. A evidențiat și modul în care se fac lucrurile la CSM Slatina, din punctul lui de vedere profesionist.

Acum, după așa joc aș vrea să vorbesc din punct de vedere uman. A fost un spectacol frumos, cu goluri multe, un joc bun pe un teren foarte bun, în condiții foarte bune. Îmi pare rău de CSM Slatina, mi-a plăcut modul de organizare al clubului, a echipei. O echipă onestă și foarte greu de învins. O echipă tânără și cu entuziasm.

Nu îmi permit să dau sfaturi, dar cred că așa trebuie să se desfășoare lucrurile. O bază frumoasă, condiții de antrenament, răbdare și cu foarte multă investiție sufletească. Cât despre noi, mi-a fost greu să pregătesc un asemenea joc. Am venit după o săptâmănă în care am suferit foarte mult din punct de vedere mental, am fost dezamăgiți, frustrați, supărați. Am vrut să văd cum e reacția echipei, pentru că am mai trăit astfel de momente și știu că ne revenim foarte greu.

Cred că până la urmă a fost bine, deși nu a fost un joc foarte agresiv, a fost un joc pe care l-am controlat și cred că a fost un plus individual la jucători”, a continuat Enache.

Costel Enache consideră că ”U” Cluj are nevoie de continuitate la nivelul conducerii 

La Universitatea Cluj planează în continuare dezamăgirea ratării play-off-ului, subiect abordat din nou de Enache. Dacă ar fi să ia el o decizie, ar trebui ca strategia, la nivel de conducere, să se bazeze după aceleași coordonate ca în acest campionat, pentru că ”U” Cluj are o echipă tânără.

E clar că trebuie să resetăm anumite lucruri. Trebuie o analiză totală, să îmbunătățim lucrurile, să învățăm din ce am greșit, să încercăm să eliminăm și să ne îmbunătățim. Suntem un club cu foarte multe puncte bune, cu tradiție, dar mai avem de pus la punct anumite aspecte.

Au fost anumite momente în care ne-am pierdut, mă refer la jocul de la Recea, într-un moment foarte important pentru obiectivul nostru. Veneam după șase victorii consecutive. E frustrant pentru cei care își fac planuri pe termen lung.

Acum, cred că trebuie să menținem continuitatea, dar nu mă refer la antrenor. Continuitatea înseamnă să se mențină aceleași principii cu care se dezvoltă procesul și menținerea oamenilor care au ajutat”, a mai spus Enache.

Costel Enache, pregătit de o nouă provocare la ”U” Cluj 

În ceea ce privește posibilitatea ca el și stafful său să continue munca și din vară, Costel Enache este pregătit de o nouă provocare în Ardeal. Cu toate acestea, a declarat că este nevoie și de acordul următorilor oameni care vor veni în club pe posturile de conducere, pentru că a recunoscut că în acest moment e un oarecare proces de reorganizare.

Nu e stabilită încă organigrama pentru anul următor. Contractele noastre, al meu și al staffului meu, se termină la finalul campionatului. Am avut susținere de la președintele clubului și de la oamenii apropiați, dar din păcate clubul e la o oarecare reorganizare la nivel de conducere.

Nu știm dacă cine va prelua conducerea va avea încredere în noi, e absolut normal ca oamenii să lucreze cu cei în care cred, dar suntem dispuși să continuăm pentru că am simțit sprijin. Mai mult, noi chiar credem în jucători. E o echipă tânără, de perspectivă și cred că lucrurile vor fi frumoase anul viitor pentru U Cluj, indiferent că vom fi noi sau alții.

S-a ratat o promovare, dar lucrurile implică echipa, jucătorii, stafful tehnic, stafful de conducere. Sunt multe resurse și mulți factori. Mi-ar fi ușor să analizez din punctul meu de vedere, dar nu ar fi chiar unul obiectiv. Eu sunt subiectiv cu munca mea, aș putea să caut scuze. Știu însă că am greșit și noi, ne-am asumat lucrul acesta și toată lumea știe că nu încurcăm pe nimeni. Dacă nu putem ajuta, o să simțim”, a încheiat Enache.

”U” Cluj stă în etapa a 2-a a play-out-ului Ligii 2 

Universitatea Cluj e pe locul 2 în Grupa A a play-out-ului Ligii 2, cu 32 de puncte, la un singur punct de liderul Farul. În etapa a doua, ardelenii nu vor juca, iar în etapa a treia vor evolua pe teren propriu cu Pandurii, ultima clasată.

În sezonul regular, ”U” Cluj a câștigat jocul cu gorjenii, disputat tot pe teren propriu, cu 2-0.

Foto: Flaviu Buboi/ Mediafax Foto

 

 

 

 

 

 

 

Andrei PASCU, Mircea OGLINDOIU 04 Apr. 2021, 17:49 Liga 2
Pe aceeași temă