”Bătrâna Doamnă”, cu un pas în Liga 1! UTA câștigă meciul din deplasare cu CS Mioveni și e aproape promovată

Marius ANGHEL 20 Jul. 2020, 19:23 Liga 2
”Bătrâna Doamnă”, cu un pas în Liga 1! UTA câștigă meciul din deplasare cu CS Mioveni și e aproape promovată

La a treia încercare în acest play-off, prima în deplasare, UTA a reușit să câștige și să pună un pas și mai aproape de Liga 1. Arădenii s-au impus cu 2-0 la CS Mioveni și se distanțează în fruntea acestui turneu de promovare din care mai are de disputat două jocuri, cu Rapid și Argeș.

Meciul de la Mioveni a fost tranșat încă din start, după ce Octavian Ursu a profitat de o pasă primită de la Alexandru Ioniță și l-a învins pe Croitoru încă din minutul 4. Ambele echipe au avut apoi ocazii, însă cei care au marcat au fost tot arădenii. În minutele de final, după ce Dean Beța a făcut un henț în propriul careu la un șut al lui Roumpoulakou (85), fază la care fundașul Mioveniului a și fost eliminat pentru cumul de cartonașe galbene, Ciprian Rus (86) a punctat din penalty.

Cu 29 de puncte, UTA se distanțează și mai mult în play-off-ul de promovare din Liga 2, iar CS Mioveni rămâne momentan pe locul 5, cu 21 de puncte, la fel ca Rapid și Petrolul.

Mioveniul joacă vineri, 24 iulie, de la ora 17:30, la Pitești, restanța cu Campionii FC Argeș, iar apoi, în etapa a 4-a, o întâlnește pe Turris Oltul, la Turnu Măgurele, în 28 iulie, de la ora 17:30. UTA are următorul joc în 26 iulie, de la ora 18:15, acasă, cu Rapid.

COMENTARIUL LIVE:

CS Mioveni: F. Croitoru – Ct. Alexe, Beța, Burnea, Ed. Stoica (Rădescu 57′) – M. Șerban, Anghelina – Ișfan (Rob. Ghiță 57′), Hergheligiu (Massaro 65′), Coșereanu (cpt.) – Val. Balint
Rezerve neutilizate: Val. Sima – Rob. Gherghe, Albăstroiu, Măzărache
Antrenor: Claudiu Niculescu
Eliminat: Dean Beța 85′ (cumul de cartonașe galbene)

UTA Arad: Fl. Iacob – Bustea, Melinte, Fl. Ilie, Roumpoulakou – Oroian (Miculescu 46′), R. Moise, Dam. Isac (Andr. Rus 89′), Oct. Ursu (Ciucur 72′) – Al. Ioniță (Cip. Rus 61′), Buhăcianu (Cr. Puşcaş 89′)
Rezerve neutilizate: Balauru – R. Crişan
Antrenor: Laszlo Balint

Min 90+3 Final de partidă la Mioveni. UTA se impune cu 2-0 în fața celor de la CS Mioveni și face un pas mare către promovarea în Liga 1
Min 90+2 Pușcaș ajunge în careu, dar șutul său cu stângul e blocat la timp
Min 90 + Meciul e prelungit cu trei minute
Min 89 Dublă schimbare la UTA. Ies Damian Isac și Valentin Buhăcianu și intră Andrei Rus și Cristian Pușcaș
Min 86 0-2 GOOOOL UTA! Ciprian Rus bate penalty-ul în dreapta, cu Croitoru plonjat în partea opusă, și UTA își mărește avantajul pe tabelă. Rus a arătat cu degetul după gol către bannerul afișat în acea peluză din spatele porții de către CS Mioveni: ”Rămas bun nea Popică”. Ionuț Popa, fost antrenor atât la UTA, cât și la CS Mioveni, a decedat la data de 25 iunie
Min 85 |||| Roumpoulakou primește în fața careului, pătrunde și șutează direct în brațul lui Dean Beța, care se întorsese pentru a nu fi lovit în plin. Arbitrul dictează henț în careu al doilea cartonaș galben pentru fundașul Mioveniului și îl elimină
♦Min 81 Mioveniul are încă o ocazie mare, și tot prin Massaro. Anghelina îi pasează lobat peste apărare, defensiva este surprinsă, însă italianul întârzie șutul, se întoarce și trage din 11 metri puțin peste transversală
Min 78 Ocazie bună pentru CS Mioveni. Massaro primește în centrul, în fața careului, fentează în dreapta și trage de puține pe lângă vinclul din dreapta
Min 72 Alexandru Ciucur intră în locul lui Octavian Ursu, marcatorul golului decisiv al acestui meci până în acest moment
Min 67 ||| Ionuț Burnea și Octavian Ursu primesc cartonaș galben după un meleu între cele două echipe
Min 65 CS Mioveni face și ea încă o înlocuire. Iese Andrei Hergheligiu și intră Davide Massaro
Min 61 Abia intrat pe teren, Rus primește în fața careului și trage pe jos, iar Croitoru reține cu ceva emoții, în doi timpi
Min 61 UTA mai schimbă o dată. Iese Alexandru Ioniță și intră Ciprian Rus, care preia banderola de căpitan de la Melinte
Min 58 Balint trage destul de mult peste poartă după ce pătrunde în dreapta și șutează violent
Min 57 Dublă schimbare la CS Mioveni. Ies Mihai Ișfan și Eduard Stoica și intră Robert Ghiță și Ionuț Rădescu
Min 53 ||| Valentin Coșereanu primește și el cartonașul galben după un fault din spate asupra lui Ioniță
Min 53 Isfan trimite de pe dreapta, mingea ajunge la Balint, în careul mic, Iacob blochează la timp și apoi Melinte degajează balonul
Min 46 S-a reluat meciul de la Mioveni
Min 46 UTA face prima schimbare, la pauză. Iese Alexandru Oroian și intră David Miculescu
Min 45+2 Pauză la Mioveni. UTA conduce CS Mioveni cu 1-0, după golul marcat încă din minutul 4 de Octavian Ursu
Min 45+2 La o minge înaintă trimisă în careul arădenilor, Hergheligiu îl lovește cu piciorul pe Iacob și arbitrul dă fault, dar fluieră și finalul primei reprize
Min 45+1 Ursu obține o lovitură liberă la 18 metri central. Romario Moise îl lasă pe Cristian Melinte să tragă tare, pe jos, însă mingea trece razant pe lângă bara din stânga, deși dădea senzația că se duce în poartă
Min 45 + Prima repriză e prelungită cu două minute
Min 43 Contraatac UTA, doi contra trei, Oroian pătrunde până în marginea careului și pasează pe culoar pentru Buhăcianu, însă Beța intervine prin alunecare în fața atacantului, interceptează și apoi degajează
Min 42 ||| Primul cartonaș galben al meciului este văzut de Dean Beța, care l-a faultat dur pe Buhăcianu, fără nicio treabă cu mingea
Min 40 Cristian Melinte acuză o accidentare la glezna piciorului stâng și are nevoie de îngrijiri medicale
Min 36 Ișfan trage cu stângul de la marginea careului, Iacob respinge cu dificultate de lângă bara din stânga sa
Min 33 Ișfan centrează al doilea corner consecutiv, iar acum Iacob boxează din 5 metri din fața unui adversar. UTA scapă pentru moment de presiune
Min 32 Marian Anghelina bate lovitura liberă de la 19 de metri ușor lateral stânga, mingea e deviată de zid și se duce în corner. Mijlocașul își pune mâinile pe față, fiindcă balonul ar fi fost bine plasat pe poartă dacă n-ar fi fost respins de zid
Min 30 Mioveniul presează la poarta UTA-ei, arădenii blochează mai multe încercări, iar Anghelina e faultat de Isac la 19 de metri central
Min 29 Centrare a lui Stoica, Balint reia cu umărul pe poartă, prea slab pentru a-l învinge pe Iacob, care reține în doi timpi
Min 27 Roumpoulakou centrează din stânga în careului mic, Croitoru intervine în fața unui coechipier și respinge din plonjon direct în centrul careului mare, acolo de unde Buhăcianu pune latul și trimite pe poartă, iar Burnea salvează de pe linie
Min 26 Anghelina trimite cu șpițul pe culoar pentru Coșereanu, care pătrunde bine în stânga careului, însă trage direct pe Iacob și îl care mare pe portarul UTA-ei
Min 25 Pauză de hidratare. CS Mioveni controlează meciul, însă nu are ocazii. UTA joacă pe contraatac
Min 23 Un-doi Balint – Hergheligiu, Melinte intervine decisiv și degajează din fața ultimului, care ar fi scăpat singur în careul mic
Min 19 Hergheligiu pasează pe culoar, Balint pătrunde în careu cu Melinte în spate, trage pe jos din 12 metri, dar pe direcția lui Florin Iacob, care rețien fără probleme
Min 10 Ocazie bună pentru CS Mioveni. Ișfan pătrunde pe dreapta după ce trece ușor de Roumpoulakou, centrează în careul mic, Balint îi ia fața lui Melinte și deviază de la colțul scurt, însă o face direct în plasa laterală
Min 7 Anghelina trage slab, cu stângul, de la 20 de metri, mingea merge pe lângă poartă
Min 4 0-1 GOOOOL UTA! Degajare lungă a lui Iacob, Ioniță câștigă duelul aerian cu Beța, în fața careului Mioveniului, îl lobează pe fundaș pe poziție viitoare, acolo unde ajunge Octavian Ursu, iar acesta îl învinge pe Flavius Croitoru cu un șut din prima din 14 metri aproape central lângă bara din dreapta. Beța e cu gândul la Steaua, campioana Bucureștiului, unde și-a dat acordul că va merge după ce se încheie acest sezon.
♦Antrenorul echipei UTA, Laszlo Balint, a schimbat primul ”11” după ce în precedentele două jocuri, cu Turris Oltul și Petrolul, a început în aceeași formulă. Acum, la Mioveni, au ieșit din primul ”11” David Miculescu și Ciprian Rus, care sunt rezerve la acest joc. În locul lot sunt titulari Alexandru Oroian și Alexandru Ioniță. Balint era nemulțumit după primele două jocuri în special de defensivă.
Min 1 A început meciul de la Mioveni


Etapa a 3-a a play-off-ului Ligii 2 a avut parte de o programare ciudată din partea FRF și a televiziunilor deținătoare de drepturi de transmisie. Niciun meci nu a fost programat în weekend, ci abia în primele zile ale săptămânii următoare. Astfel, cele trei jocuri din această rundă au fost stabilite să aibă loc luni și marți, iar primul care să se desfășoare să fie CS Mioveni – UTA Arad. Acesta are loc pe stadionul Orășenesc din Mioveni, astăzi, de la ora 17:30.

La Mioveni se vor întâlni echipele care erau pe primele două locuri direct promovabile în momentul în care sezonul de Liga 2 a fost suspendat din cauza pandemiei. Între timp, după desfășurarea câtorva meciuri din play-off, turneul de cinci etape care, mai nou, decide formațiile care acced în Liga 1, UTA și Mioveni s-au îndepărtat ca poziții.

Claudiu Niculescu, înaintea meciului cu liderul: ”UTA vine după două rezultate negative şi vor fi ca o fiată rănită”

CS Mioveni o întâlnește pe teren propriu pe UTA, echipa lider a play-off-ului, însă care nu are un start foarte bun, după ce în primele două jocuri, ambele desfășurate la Arad, a suferit o înfrângerea cu Turris Oltul (scor 3-4) și a remizat cu Petrolul (scor 1-1). În schimb, galben-verzii revin pe teren pentru un meci oficial după ce întâlnirea de marțea trecută de la Pitești, cu Campionii FC Argeș, din cadrul etapei a 2-a a play-off-ului Ligii 2, a fost ratată din cauza faptul că la echipa gazdă a fost descoperit un caz pozitiv de COVID-19. În singurul joc desfășurat până acum în play-off, CS Mioveni a remizat acasă cu Rapid, scor 0-0.

Claudiu Niculescu, antrenorul echipei CS Mioveni, consideră că UTA va veni pe stadionul Orășenesc pentru a demonstra că rezultatele înregistrate până acum au fost erori. ”Ne aşteaptă un meci foarte greu. UTA vine după două rezultate negative şi vor fi ca o fiată rănită. Plus că după aceste rezultate au pierdut şi puţin avantajul pe care l-au avut înainte de începerea play-off-ului. Avem în faţă o partidă extrem de dificilă! UTA are jucători foarte buni, care au evoluat în Liga 1 şi au foarte mare experienţă la nivelul primei divizii. Dar noi suntem foarte motivaţi şi dornici să obţinem prima victorie în acest play-off. Am încredere că vom realiza acest lucru luni seara.

Sigur, faptul că UTA este pe primul loc este un avantaj pentru ei, dar în acest play-off nu există o favorită clară. Sunt în luptă echipele cele mai bune din Liga 2 şi la niciun meci este o favorită clară. Dovadă şi rezultatele arădenilor de până acum, dar şi celelalte rezultate care s-au înregistrat, cu multe meciuri egale. Chiar dacă ei sunt pe locul 1, trebuie să facem tot ce depinde de noi, timp de 90 de minute, şi să arătăm ca o echipă dornică să joace sezonul următor în Liga 1.

Va fi foarte greu acest meci, dar avem un singur gând, victoria! Cu acest gând trebuie să intrăm pe teren! Aşa am pregătit acest meci, ca de altfel şi pe celelalte, pentru că eu joc mereu la victorie, nu pregătesc vreo partidă pentru a face remiză. Trebuie să facem totul pentru victorie, luni seara. Cu determinare, cu mult curaj sunt convins că putem câştiga cele trei puncte”, a spus Claudiu Niculescu, cel care la meciul cu UTA nu se poate baza pe Raul Costin, eliminat în jocul cu Rapid, și pe Raul Hreniuc, accidentat dinainte de începerea play-off-ului.

CS Mioveni n-a mai jucat din 7 iulie, atunci când o făcea cu Rapid, și va avea, spre deosebire de UTA, o diferență mare între cele două meciuri oficiale desfășurate în acest play-off. Arădenii au avut în data de 15 iulie restanța cu Petrolul.

Laszlo Balint: ”Aș merge pe grupul nostru puternic și pe jucătorii noștri la fel de valoroși în acest meci”

UTA va juca la Mioveni sub presiunea rezultatelor obținute până acum în play-off. În două meciuri desfășurate pe teren propriu, liderul Ligii 2 a obținut doar un punct, astfel că promovarea încă e departe, ba chiar arădenii au și emoții în obținerea ei, după ce avansul de cinci puncte a fost redus la două puncte. După remiza cu ploieștenii, antrenorul Laszlo Balint și-a exprimat nemulțumirile și și-a atacat jucătorii, lucru pe care nu l-a mai făcut, de această manieră. Între timp s-a mai calmat și spune înaintea jocului de astăzi că atmosfera de la Arad a rămas pozitivă și după rezultatele sub așteptări din primele două etape.

”Cu toate că unii poate cred sau speră altceva, starea noastră de spirit a rămas bună. Ca în orice familie, mai sunt și nemulțumiri, anumite discuții, dar asta nu înseamnă că ne destrămăm și nu mai avem încredere unii în alții. Dimpotrivă, problemele peste care treci te întăresc. Sigur, cu toții așteptam mai mult de la primele meciuri, suporteri, conducători, dar mai ales noi, cei din vestiar. Suntem primii nemulțumiți, dar ce mai putem face acum altceva decât să strângem rândurile și să privim în față? Suntem bărbați, avem de dus o luptă și o vom duce până la ultima suflare dacă e cazul.

E total atipică situația prin care trec echipele de fotbal după această perioadă de pauză, fără o pregătire specifică. Nu există o rețetă de gestionare a situației create de condițiile în care a trebuit să ne facem munca din luna mai încoace. Să nu uităm că la început am făcut antrenamente în grupuri de câte patru jucători și apoi nu am avut posibilitatea de a ne verifica potențialul și a ne regla tonusul prin amicale. Am intrat direct în priza unei competiții blitz, am greșit destul de mult cu Turris, mai puțin cu Petrolul și sperăm ca la Mioveni să arătăm și mai bine. Cifrele din meciul cu ploieștenii spun și ele că suntem într-o ușoară creștere. Este clar că ne-a lipsit publicul, suporterii, care ne împingeau de la spate. Aveam mereu acel plus de energie venit din tribune, care acum, în contextul în care pregătirea a avut lipsurile sale, ne-ar fi ajutat enorm. Însă nu vrem să găsim scuze, ci să transformăm dezamăgirea trăită în primele două etape în energie pozitivă și dorință de revanșă. Una peste alta, contează că am rămas doar la mâna noastră și putem începe de aici o serie pozitivă care ne aducă acolo unde ne dorim cu toții”, a declarat antrenorul echipei UTA.

”Din punctul meu de vedere, Mioveniul face din organizarea sa defensivă un atuu important, dezvoltând apoi contraatacuri periculoase, mai ales prin jucătorii de bandă Rădescu și Coșereanu și atacantul Balint. Și italianul Massaro poate fi inclus în categoria jucătorilor rapizi și chiar mi s-a părut într-o formă foarte bună. Sigur, absența unui fotbalist important, un lider al vestiarului, Raul Costin, poate conta în jocul lor, însă Anghelina, cel mai probabil jucătorul care-l va înlocui pe acesta, are și el experiență mare la acest nivel. Însă, au aș merge pe grupul nostru puternic și pe jucătorii noștri la fel de valoroși în acest meci. Cel mai important este să fim bine din punct de vedere mental, iar atunci avem șanse mari să ne deblocăm în acest play-off”, a mai spus Laszlo Balint înaintea meciului cu CS Mioveni.

Din lotul echipei UTA fac parte și Tomozei și Jebari, care nu s-au regăsit pe foaia de joc la meciul cu Petrolul, iar jucătorii ”under” Opric, Pașcu, Vulturar și Gavrilă au rămas acasă.

Atât cu Turris Oltul, cât și cu Petrolul, UTA a început în formula: Fl. Iacob – Bustea, Melinte, Fl. Ilie, Roumpoulakou – Miculescu, R. Moise, Dam. Isac, Oct. Ursu – Cip. Rus (cpt.), Buhăcianu.

CS Mioveni, singura echipă care i-a dat gol UTA-ei la Arad și care n-a pierdut, în acest sezon regulat

Înaintea desfășurării etapei a 3-a a play-off-ului Ligii 2, UTA e lider, cu 26 de puncte, iar CS Mioveni se află pe poziția a 5-a, cu 21 de puncte, la fel ca Rapid și Petrolul, însă argeșenii au un meci restanță, cu Campionii FC Argeș.

În sezonul regulat, CS Mioveni a fost singura echipă care a jucat la Arad și care a reușit să îi dea gol UTA-ei, ba chiar să îi ia un punct, după ce partida s-a încheiat 1-1. Valentin Coșereanu a marcat pentru argeșeni în minutul 8, iar Alexandru Ioniță a egalat pentru arădeni în minutul 43.

În precedenta întâlnire la Mioveni dintre cele două echipe, UTA a pierdut cu 3-0.

Ionuț Coza arbitrează de la centru CS Mioveni – UTA

Partida de pe stadionul Orășenesc din Mioveni, dintre CS Mioveni și UTA, va fi condusă de la centru de arbitrul Ionuţ Coza (Cernica – Ilfov). Asistenți sunt Florin Păunescu și Marius Badea (ambii din Râmnicu Vâlcea), în timp ce rezervă a fost stabilită Sorin Costreie (Buftea – Ilfov). Observatori au fost delegați Zoltan Tamaş (Odorheiu Secuiesc) și Dumitru Crăciun (Berceni – Ilfov).

  • În acest play-off s-au mai jucat cinci meciuri până în acest moment: Turris Oltul Turnu Măgurele – Campionii FC Argeș 0-0, CS Mioveni – Rapid 0-0, UTA Arad – Turris Oltul Turnu Măgurele 3-4, Petrolul Ploiești – Rapid 0-0 și UTA Arad – Petrolul Ploiești 1-1. Campionii FC Argeș – CS Mioveni a fost amânat din cauza unui caz de COVID-19 depistat la echipa piteșteană.
  • Meciurile din play-off se desfășoară fără spectatori, deoarece autoritățile interzic publicul la evenimentele sportive, ca prevenție pentru răspândirea noului coronavirus.
Marius ANGHEL 20 Jul. 2020, 19:23 Liga 2
Pe aceeași temă