Alin Șeroni pleacă de la UTA și semnează cu o echipă din Liga 1. „Foștilor mei colegi le urez multă baftă, poate îmi vor ține și mie o medalie de campion la vară”

Alin Șeroni pleacă de la UTA și semnează cu o echipă din Liga 1.**

După Rareș Deta, care a plecat împrumut la CSM Slatina, UTA a oficializat a doua despărțire a iernii. Este vorba despre Alin Șeroni, unul dintre cei cinci fotbaliști seniori, alături de Melinte, Ciucur, Coulibaly și C. Rus, care au supraviețuit „epurărilor” din vară, odată cu preluarea frâielor de către Laszlo Balint, scrie Sport Arad.

Masivul fundaș central nu a fost unul dintre titularii echipei în prima parte a stagiunii, el evoluând în doar 7 partide de campionat și două de Cupa României.

Astăzi a venit și semnătura ce încetează aventura lui Șeroni în „alb-roșu”. „Cu bune, cu rele, am petrecut o perioadă frumoasă la UTA. Îmi pare rău că nu mi-am ajutat mai mult echipa în toamnă din pricina unei accidentări, acum sunt bine, am trecut peste, dar am decis împreună cu conducerea clubului să ne strângem mâna amiabil. În primul rând, îi mulțumesc domnului Ionuț Popa că a crezut în mine, pentru dânsul am venit la Arad și îi doresc multă, multă sănătate. Foștilor mei colegi le urez multă baftă, poate îmi vor ține și mie o medalie de campion la vară. O să vin cu plăcere și la meciurile UTA-ei în Liga 1, pe noul stadion, cred că publicul mă va primi bine”, spune Șeroni.

„Conducerea clubului și apărătorul Alin Șeroni au ajuns, astăzi, la un acord de încetare a colaborării. Îi mulțumim lui Alin pentru toată perioada petrecută alături de noi și îi dorim multă baftă în carieră!”, a anunțat UTA.

Alin Șeroni merge la FC Botoșani

Fotbalistul de 32 de ani nu va rămâne fără angajament și asta pentru că, de mâine, va completa lotul prim-divizionarei, FC Botoșani. „Plec spre Moldova, unde am bătut deja palma pentru un contract de 6 luni de zile, cu opțiune de prelungire pentru încă un sezon, cu FC Botoșani. Nu mi-am spus ultimul cuvânt în fotbal, sper să-mi ating obiectivele cu noua mea formație”, a mai mărturisit fostul utist.

Născut pe 26 martie 1987, Alin Șeroni a început fotbalul la Auxerre Lugoj, apoi a îmbrăcat tricourile echipelor FC Bihor, ACS Recaș, ACS Poli Timișoara, Viitorul, FC Brașov, Speranța Nisiporeni (Moldova), din nou ACS Poli Timișoara și Dunărea Călărași. Cu UTA a semnat în ianuarie 2019, evoluând în 14 meciuri în stagiunea de primăvară, marcând și două goluri.

Sursa: Sport Arad

Pe aceeași temă