Adrian Mihalcea și-a aflat pedeapsa după ce a fost eliminat în urma simulării din jocul cu SC Oțelul. Câte meciuri stă în tribună antrenorul Gloriei Buzău și sancțiunile primite de antrenorii secunzi de la Dinamo

Marius ANGHEL 19 May. 2023, 11:44 Liga 2

Adrian Mihalcea a comis-o din nou în acest play-off de Liga 2 și în nouă etape a văzut de două ori cartonașul roșu pentru gesturi neregulamentare avute la marginea terenului.

Antrenorul echipei Gloria Buzău nu-l bate însă la suspendări totale luate în acest sezon pe omologul de la SC Oțelul Galați, Dorinel Munteanu, iar acum și-a aflat sancțiunea după eliminarea primită chiar în prelungirile partidei cu SC Oțelul, desfășurată marți, 16 mai.

Comisia de Disciplină și Etică a Federației Române de Fotbal nu a fost deloc iertătoare cu Mihalcea.

Adrian Mihalcea, suspendat două jocuri după eliminarea din prelungirile partidei cu SC Oțelul

Eliminat în minutul 90+6 al meciului dintre Gloria Buzău și SC Oțelul Galați (scor 1-0), după ce a primit al doilea cartonaș galben din partea arbitrului Viorel Flueran, pe primul văzându-l în minutul 90+1, antrenorul Adrian Mihalcea a primit două jocuri de suspendare.

A doua zi după meciul disputat la Buzău, Comisia de Disciplină și Etică a FRF s-a reunit rapid să-l judece, printre alții, și pe Adrian Mihalcea. Acesta a primit două sancțiuni, însă o va executa pe cea care a avut sancțiunea mai mare.

Pentru că a protestat la adresa arbitrajului și a văzut două cartonașe galbene, antrenorul Gloriei a primit o suspendare de două jocuri și o amendă de 210 lei. Iar pentru că a perturbat jocul cu simularea sa de pe margine, când s-a trântit după ce s-a pus în fața lui Ionuț Neagu, să-l împiedice să ia mingea, când a și primit al doilea cartonaș galben, Mihalcea a primit o suspendare de două jocuri și o amendă de 3.000 de lei.

O va executa pe a doua, cea în care trebuie să scoată mai mulți bani din buzunar.

Totodată, Gloria are de plătit o amendă de 570 de lei, deoarece cel puțin cinci jucători ai săi au primit cartonaș galben în jocul cu SC Oțelul.

”În temeiul art. 53/1 din RD se suspendă 2 (două) jocuri și i se aplică penalitate sportivă de 210 lei.
În temeiul art. 68/3 din RD – se suspendă 2 (două) jocuri și i se aplică penalitate sportivă de 3000 lei.
În conformitate cu art. 45/1 din RD, antrenorul Mihalcea Adrian va executa sancțiunea pentru abaterea cea mai gravă – suspendare 2 (două) jocuri și penalitate sportivă de 3000 lei.
În baza art. 78/a din RD, FC Gloria Buzău se sancționează cu penalitate sportivă de 570 lei”, a sunat decizia Comisiei de Disciplină și Etică a FRF, în ședința din 17 mai.

Antrenorii secunzi ai echipei Dinamo, Sorin Colceag și Iulian Mihăescu, suspendați amândoi

Tot în această ședință, ambii antrenori secunzi ai echipei Dinamo și-au aflat și ei sancțiunile după ce au fost eliminați de pe bancă. Sorin Colceag va sta în afara terenului 2 jocuri și va plăti 3400 lei, pentru sancțiunea primită la jocul cu Gloria Buzău, iar Iulian Mihăescu a primit o suspendare de 1 luni și o amendă de 2200 lei pentru eliminarea sa din partida cu Unirea Dej.

Totodată, clubul Dinamo a fost sancționat cu 5.000 de lei pentru modul în care a organizat jocul cu Unirea Dej de pe Arcul de Triumf, fiind tras la răspundere pentru comportamentul în special al spectatorilor aflați în tribuna din spatele băncilor de rezerve.

Antrenorul Adrian Mihalcea, eliminat pentru simulare!

Revenind la Adrian Mihalcea, acesta nu este prima dată când vede cartonașul roșu în urma unei astfel de faze care i-a adus eliminarea și la jocul cu SC Oțelul.

În urmă cu câteva etape, la jocul de acasă cu Steaua, din etapa a 5-a a play-off-ului, în minutul 88, Mihalcea a împiedicat un jucător advers să joace mingea și arbitrul Lucian Rusandu l-a eliminat direct. Din acest motiv, Gloria nu l-a avut pe bancă pe Mihalcea în următoarele două jocuri, cu Dinamo (2-2) și Poli Iași (1-1). ”Idioțenia mea, am vrut să dau mingea celui care bătea, numai că am dat-o în teren și regulamentul asta spune. Îmi pare rău, sper să nu afecteze meciurile următoare”, s-a scuzat, atunci, Mihalcea.

Acum, în prelungirile partidei cu SC Oțelul, antrenorul care în data de 24 mai va împlini 47 de ani mai întâi, în minutul 90+1 al jocului din Crâng, contând pentru etapa a 9-a a play-off-ului Ligii 2, a avut o reacție nervoasă pe margine la un fault comis asupra unui jucător al Gloriei chiar în fața băncii de rezerve. Pentru ea, antrenorul a văzut cartonașul galben.

Ulterior, în minutul 90+5, a urmat o fază halucinantă. La o minge ieșită în afara terenului, un aut al Gloriei, niciun jucător al lui Mihalcea nu s-a grăbit să repună mingea în joc. Ionuț Neagu de la SC Oțelul a alergat să ia balonul aflat chiar lângă banca de rezerve a Gloriei, însă chiar înainte să ajungă acolo Adrian Mihalcea s-a băgat în fața sa și a protejat balonul, cum fac fotbaliștii pe teren. Probabil antrenorul și-a dat seama de gafa pe care a făcut-o, neregulamentară, de a împierdica un jucător să joace sau să repună balonul în joc, și a sărit ca ars. Mihalcea și-a dus mâinile la față și a acuzat o lovitură, s-a trântit, însă arbitrul central Viorel Flueran a văzut foarte bine ceea ce s-a întâmplat și s-a dus la margine să-l sancționeze. I-a arătat al doilea cartonaș galben și implicit pe cel roșu, eliminându-l.

”Nu știu ce s-a întâmplat! Am luat al doilea galben. Mi-am adus aminte de simulările din careu din anii trecuți, anii când eram fotbalist. Când îți dorești cu ardoare, încerci toate metodele, dar, știți cum e, pe toate stadioanele se întâmplă astfel de lucruri. Când ești în avantaj ești bucuros, când ești în dezavantaj crezi că ceilalți încearcă să oprească, să întrerupă cât mai mult jocul”, a spus Mihalcea după joc.

Acesta spera să scade doar cu o etapă de suspendare. ” A fost o simulare! Am vrut să-mi ajut echipa. Acum am luat al doilea cartonaș roșu și sper să iau doar o etapă de suspendare, ca la meciul de baraj, meciul de gală, să pot să stau pe bancă”, a mai declarat Mihalcea.

Mihalcea nu stă pe bancă la meciul cu Steaua și în manșa tur a barajului de promovare, dacă Gloria se califică acolo

Cum a primit din nou două jocuri de suspendare, Adrian Mihalcea nu-și va putea ajuta echipa de pe margine în timpul a două partide. Prima va avea loc duminică, de la ora 13:00, la București, unde Gloria Buzău întâlnește Steaua.

În cazul în care echipa se va califica în barajul de promovare, atunci Mihalcea nu va sta pe bancă nici la jocul tur cu Chindia Târgoviște sau Campionii FC Argeș, clasata pe locul 8 în play-out-ul SuperLigii urmând să fie decisă în această seară.

Va putea reveni pe bancă la partida decisivă din baraj. Momentan nu se știe cine va organiza jocul tur și pe cel retur, FRF urmând a efectua tragerea la sorți luni.

Foto: Andrei Pițigoi și Gheorghe Flușter / Sport Pictures

https://liga2.prosport.ro/seria-1/frf-a-decis-cand-stabileste-ordinea-disputarii-jocurilor-de-baraj-pentru-mentinerea-promovarea-in-superliga-respectiv-pentru-promovarea-in-liga-2-19271559

https://liga2.prosport.ro/seria-1/gloria-buzau-a-renuntat-la-valentin-munteanu-19271510

https://liga2.prosport.ro/seria-1/acuze-grave-intre-auras-brasoveanu-si-cristi-munteanu-dupa-gloria-buzau-sc-otelul-ii-facem-plangere-sa-demonstreze-ce-spune-vs-am-poze-am-tot-ce-trebuie-le-voi-arat-19271486

https://liga2.prosport.ro/seria-1/adrian-mihalcea-19271425

https://liga2.prosport.ro/seria-1/imagini-fabuloase-cu-adrian-mihalcea-antrenorul-gloriei-buzau-a-simulat-o-lovitura-primita-de-la-ionut-neagu-si-s-a-tavalit-pe-jos-in-prelungirile-meciului-cu-sc-otelul-arbitrul-n-a-gustat-teatrul-s-19271323

Marius ANGHEL 19 May. 2023, 11:44 Liga 2
Pe aceeași temă