Vin întâririle la Cluj! CFR visează la al doilea titlu consecutiv și transferă doi fotbaliști: FCSB l-a avut și ea pe „radar” pe unul dintre ei

Redactor:
Andrei Pal
 Vin întâririle la Cluj! CFR visează la al doilea titlu consecutiv și transferă doi fotbaliști: FCSB l-a avut și ea pe
  • Publicat:
  • Actualizat:

Campioana CFR Cluj se întărește în lupta pentru un nou titlu, al cincilea din istorie, pe care vrea să-l cucerească la finalul acestui sezon. Ardelenii pregătesc deja două mutări și negocierile cu cei doi fotbaliști vor intra în linie dreaptă după ultimul meci din 2018, cu FCSB (sâmbătă, 22 decembrie, 20:00, Arena Națională). CFR îi vrea pe Dejan Kerkez și Aleksandar Lutovac.

Impresarul celor doi, Zvonko Milojkovic, a confirmat negocierile dintre cele două părți. În vârstă de 22 de ani, Dejan Kerkez este un fundaș central, în timp ce Aleksandar Lutovac (21 de ani) poate fi folosit atât ca extremă dreapta, cât și ca atacant. Cei doi sunt urmăriți de oficialii feroviarilor de 6 luni și, după derby-ul cu FCSB, tratativele pentru cele două transferuri vor intra în linie dreaptă, scrie DigiSport.

„Cei doi fotbaliști sunt urmăriți de 6 luni de CFR Cluj. Imediat după meciul cu FCSB, ne vom așeza la masa negocierilor. Eu cred că ne vom înțelege și cei doi fotbaliști vor ajunge la CFR Cluj”, a afirmat Zvonko Milojkovic, pentru Digi Sport, semn că cele două mutări sunt ca și făcute.

Lutovac a fost dorit la un moment dat și de FCSB, însă nu s-a ajuns la niciun acord în ceea ce privește transferul. Fundașul e fotbalistul celor de la Rad, iar între cele două grupări au existat contacte, dar fără nimic concret.


Dejan Kerkez (22 de ani, fotbalistul lui Spartak Subotica – stânga) și Aleksandar Lutovac (21 de ani, fotbalist la Rad – dreapta)

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
VIDEO EXPLOZIV | Lider PNL, surprins când o posedă în mașina de serviciu pe tanti Miuța
VIDEO EXPLOZIV | Lider PNL, surprins când o posedă în mașina de serviciu pe tanti Miuța
”Cea mai frumoasă femeie din România”, gata de un gest necugetat după ce soțul ei a fost umilit: ”I-am văzut mașina”
”Cea mai frumoasă femeie din România”, gata de un gest necugetat după ce soțul ei a fost umilit: ”I-am văzut…
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest. Nu își mai poate privi copilul în ochi
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest.…
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă îi dă cineva!"
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă…
BANCUL ZILEI. Învățătoarea: Bulă, îți dau un bilet să îl duci lu’ taică-tu. Dar să nu îl citești!
BANCUL ZILEI. Învățătoarea: Bulă, îți dau un bilet să îl duci lu’ taică-tu. Dar să nu îl citești!
Vremea 1 - 29 aprilie 2024. Începem săptămâna cu 31 de grade Celsius. Meteorologii se așteaptă la cel mai călduros 1 aprilie din ultimii ani
Vremea 1 - 29 aprilie 2024. Începem săptămâna cu 31 de grade Celsius. Meteorologii se așteaptă la cel mai călduros…
Bestia COSMICĂ din INIMA galaxiei noastre S-A TREZIT
Bestia COSMICĂ din INIMA galaxiei noastre S-A TREZIT
Un milionar român a răbufnit şi a anunţat că e gata să facă un gest extrem: Asta nu înseamnă că nu îmi iubesc ţara!
Un milionar român a răbufnit şi a anunţat că e gata să facă un gest extrem: Asta nu înseamnă că…
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
RUSIA, în lacrimi! A MURIT împușcat de 3 ori! S-a încercat imposibilul
RUSIA, în lacrimi! A MURIT împușcat de 3 ori! S-a încercat imposibilul
Primele declarații ale familiei lui Mirel Dragomir, după tragedia de la Timișoara! Tatăl tânărului:
Primele declarații ale familiei lui Mirel Dragomir, după tragedia de la Timișoara! Tatăl tânărului: "Nu pot să-l privesc în ochi"
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
FABULOS! Cum a folosit primul pacient implantul cerebral Neuralink?
FABULOS! Cum a folosit primul pacient implantul cerebral Neuralink?
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?"
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Motivul inedit pentru care Volkswagen modifică logo-ul bine-cunosut - VIDEO
Motivul inedit pentru care Volkswagen modifică logo-ul bine-cunosut - VIDEO
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup