VIDEO EXCLUSIV | Paraschiv îl „transferă” pe Rădoi la Steaua: „El trebuie să revină acum în Ghencea. Am înțeles că e așteptat cu brațele deschise”. Culmea, Rădoi putea ajunge mare dinamovist

Redactor:
Florin Marian
  • Publicat:
  • Actualizat:

Se împlinesc șase ani de când Mirel Rădoi a părăsit Steaua și a semnat cu Al-Hilal din Arabia Saudită. În ianuarie 2009, căpitanul echipei din Ghencea a fost cumpărat de arabi, la cererea lui Cosmin Olăroiu pentru suma de 6 milioane de dolari.

În prezent, Mirel Rădoi (33 de ani) este liber de contract, după ce în noiembrie și-a reziliat angajamentul cu ultima sa formație, Al Ahli. Prietenul și fostul său coleg de la Steaua, Sorin Paraschiv, care de curând s-a apucat de impresariat, a declarat într-un interviu acordat în exclusivitate pentru ProSport că e timpul ca Mirel să se întoarcă la echipa campioană a României. „E momentul prielnic ca Mirel să revină la Steaua, după ce Szukala a semnat și va pleca la arabi. S-a făcut loc acolo, pe un post de fundaș central, și cred că Rădoi ar trebui să vină în acest moment la Steaua. Ar fi soluția perfectă pentru înlocuirea lui Szukala. Din ce am înțeles, știu că și cei din conducere nu s-ar opune unei asemenea reveniri, ba dimpotrivă îl așteaptă cu brațele deschise”, a afirmat Paraschiv. În 2012, Rădoi spunea că ar mai dori să joace „afară” încă 3 ani și că la 34 de ani, vârstă pe care o va împlini pe 22 martie, ar reveni la Steaua, dar nu ar dori ca atunci când se va întâmpla acest lucru să se interpreteze că ar veni special să-i ia locul cuiva din echipă.


Sigur la Steaua nu m-aș întoarce pentru bani, ci pentru suporteri, pentru atmosferă. Îmi e teamă doar să nu dau semne de oboseală, să mă fac de râs, după ce am jucat în alte condiții în ultimii ani, mă refer la temperatura și umiditatea care există în zona Golfului

Mirel Rădoi, internațional român, declarație acordată pentru Dolcesport


Rădoi fusese ochit de dinamoviști înaintea Stelei

Mirel Rădoi a fost cumpărat de Steaua în 2000 pentru suma de 110.000 de dolari pe care gruparea din Ghencea a plătit-o atunci lui Extensiv Craiova. Cel care l-a adus la București a fost Victor Pițurcă, antrenor care auzise de Mirel încă înainte ca jucătorul să fie transferat de Extensiv de la  Drobeta-Turnu Severin. Nu multă lume cunoaște faptul că la finalul anilor ’90, Rădoi fusese ochit de regretatul Florea Dumitrache, care pe atunci încă mai lucra pentru Centrul de Copii și Juniori al clubului Dinamo. Dumitrache făcea presiuni asupra conducerii de atunci a grupării din „Șoseaua Ștefan cel Mare” pentru a-l lua cât mai rapid de la Turnu Severin. Lucru care nu s-a realizat.


INFO Mirel Rădoi ar putea face cuplu în apărare cu Varela sau ar putea juca  la mijlocul terenului alături de Prepeliță, dacă Gâlcă nu se va mai putea baza pe Sănmărtean în retur


3 titluri naționale a câștigat Mirel Rădoi cu Steaua, în 2001, 2005 și 2006. Dacă ar veni acum, Rădoi și-ar putea adăuga cel de-al 4-lea titlu din carieră cu echipa din Ghencea


Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Total bizar: iubita l-a pus să semneze un contract: ”Era foarte supărată!” Ce e obligat să facă și lucrurile interzise
Total bizar: iubita l-a pus să semneze un contract: ”Era foarte supărată!” Ce e obligat să facă și lucrurile interzise
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Vremea 22 aprilie - 20 mai 2024. Prognoza meteorologilor de 1 Mai şi de Paşte; ANM anunţă o uşoară încălzire de la mijlocul săptămânii viitoare
Vremea 22 aprilie - 20 mai 2024. Prognoza meteorologilor de 1 Mai şi de Paşte; ANM anunţă o uşoară încălzire…
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Decizie radicală luată de prietena de suflet a lui Ion Ţiriac! E gata să lase totul în urmă: M-am hotărât!
Decizie radicală luată de prietena de suflet a lui Ion Ţiriac! E gata să lase totul în urmă: M-am hotărât!
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Legea care intră în vigoare în România. Devine obligatoriu în toată țara
Legea care intră în vigoare în România. Devine obligatoriu în toată țara
Ireal cât a costat sicriul lui Corduneanu! Cosciugul, adus din America
Ireal cât a costat sicriul lui Corduneanu! Cosciugul, adus din America
Wow sau Bau? Mike a uimit trecătorii după ce a apărut în colanţi la braţul Iuliei Albu. Criticul de modă şi-a dat OK-ul
Wow sau Bau? Mike a uimit trecătorii după ce a apărut în colanţi la braţul Iuliei Albu. Criticul de modă…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
De ce suntem penultimii în UE la salarii și primii la creșterea prețurilor. Expert: „Inflația e mama tuturor taxelor”
De ce suntem penultimii în UE la salarii și primii la creșterea prețurilor. Expert: „Inflația e mama tuturor taxelor”
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen