CFR ia un fost antrenor de la Real Madrid! Cine e înlocuitorul lui Toni Conceicao

Redactor:
Dan Mirea
CFR ia un fost antrenor de la Real Madrid! Cine e înlocuitorul lui Toni Conceicao
  • Publicat:
  • Actualizat:

CFR Cluj nu mai are răbdare cu Toni Conceicao, care urmează a fi al doilea antrenor care pleacă din Gruia de la începutul sezonului. Juan José Maqueda (49 de ani) ar urma să fie noul principal din Gruia și omul care are obiectivul de a aduce un nou titlu în Ardeal. 

După ce Conceicao și-a dat foc la valiză din cauza dublei rușinoase cu Dudelange, CFR Cluj pare a fi făcut un pas decisiv. Juan José Maqueda pare a fi alesul clujenilor pentru a ocupa postul de antrenor, iar ibericul ar fi deja la Cluj, conform DigiSport. 

Joi seară, Conceicao era ca și demis, dar situația s-a răsturnat la 180 de grade vineri dimineață. Portughezul rămâne, iar Iuliu Mureșan a intrat în vestiar alături de el pentru a le comunica jucătorilor decizia luată. Planul este, însă, cu totul și cu totul altul și nu le-a fost spus jucătorilor. Conceicao rămâne doar din simplul motiv că Varga nu vrea să producă un al doilea „cutremur” într-o singură lună, după demiterea lui Edi Iordănescu. După ce Varga și Mureșan își vor pune planul în aplicare, Conceicao va fi istorie și se vor începe/relua tratativele cu posibilii înlocuitori. 

Iar numele înlocuitorului lui Conceicao e Juan José Maqueda, un spaniol cu 52 de meciuri pentru Real Madrid, ca jucător, și club la care a fost antrenor secund sub comanda lui Lopez Caro. 

În acea perioadă, la actuala campioană a Europei activau fotbaliști precum: Casillas, Ivan Helguera, Francisco Pavon, Roberto Carlos, Guti, David Beckham, Zinedine Zidane, Raul, Ronaldo Nazaraio, dar și actualul jucător al CFR-ului, Julio Baptista.

De-a lungul carierei, Maqueda a mai luat contact cu fotbalul românesc, pe vream când i-a fost secund lui Lopez Caro la FC Vaslui. În trecut a mai antrenat la: Real Madrid B (secund), Real Madrid (secund), Racing Santander (secund), Celta Vigo (secund), FC Vaslui (secund), Ittehad, Shoalah, Al-Fateh și El-Masry.


 

 

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Filiera prin care baronul 'Mocro Maffia' livra tone de cocaină în România! 'Scarface' a pierdut 625.000.000 € la un singur transport trimis la Constanța
Filiera prin care baronul 'Mocro Maffia' livra tone de cocaină în România! 'Scarface' a pierdut 625.000.000 € la un singur…
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă, doi copii îşi vor aştepta tatăl în zadar
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă,…
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Devine interzis prin lege în mod definitiv. Noul ordin UE trebuie aplicat imediat în România
Devine interzis prin lege în mod definitiv. Noul ordin UE trebuie aplicat imediat în România
"Am călătorit în timp". Profesorul ieșit din comă a fost în anul 3906 și spune ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Noul Renault Captur, disponibil în România. SUV-ul de oraș bate DUSTER?
Noul Renault Captur, disponibil în România. SUV-ul de oraș bate DUSTER?
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…