„Adio, Dinamo!” Rednic a dat răspunsul final: Nu mai cumpără clubul și îl face praf pe Ionuț Negoiță: „La cât rău mi-a făcut, este exclus”

Redactor:
Daniel Anghel
  • Publicat:
  • Actualizat:

Chiar dacă Ionuț Negoiță i-a înaintat proprunerea de a cumpăra pachetul majoritar de acțiuni la Dinamo în schimbul a trei milioane de euro, Mircea Rednic (57 de ani) a luat o decizie definitivă. Nu se va întoarce la clubul din „Ștefan cel Mare”.

Fostul antrenor al „câinilor” este deranjat de actuala strategie a clubului. Acesta a dezvăluit că grecul Athanasios Papazoglou este aproape de a pleca, el fiind unul dintre jucătorii aduși de Rednic :„Pentru moment, au luat antrenor, manager, au reziliat cu toți jucătorii, azi l-au chemat pe Papazoglou să plece și el. Înseamnă că merg pe proiectul lor. Nu vreau să vorbesc de rău pe nimeni și pe altul, dar ca să fiu făcut proprietar, la cât rău mi-a făcut, este exclus. Să stea cu 40% și eu cu 51%, eu să plătesc datoriile și să o iau de la capăt, să aduc jucători, să lucrez cu un alt antrenor. Eu am spus clar, vreau să mai antrenez până la 60 de ani.

Am dat prime, am împrumutat clubul, am adus bani de la mine, jucătorii nu mai sunt platiți de două luni, înseamnă că nu sunt apreciat și nu vrea să fiu luat la mișto. Deci nici ca antrenor, nici ca proprietar, nu vin. Au reziliat cu toți jucătorii, am construit ceva și acum au dărâmat tot. Nu accept să fiu bătaie de joc. Papazoglou a dat goluri cât Popa, Subotic și alții adunat, deși a venit nepregătit. O să își găsească echipă. Am construit o echipă în iarnă pentru că situația o cerea și am avut 12 victorii. Sunt alături de voi, sufăr pentru voi, dar nu vreau să fiu luat la misto”, a spus Mircea Rednic, pentru Radio Dinamo 1948.

Rednic a fost înlocuit cu Eugen Neagoe. Patronul n-a fost de acord cu noi investiții, iar Rednic a fost pus pe liber. Pretextul lui Negoiță a fost locul 9 pe care a terminat Dinamo, cea mai slabă clasare din istoria clubului.

26 de partide a bifat „Puriul” pe banca celor de la Dinamo, de la preluarea echipei. 11 victorii, nouă rezultate de egalitate și șase înfrângeri a bifat echipa din „Ștefan cel Mare” cu Rednic pe banca tehnică.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Fanii n-au mai suportat! Ce a făcut jucătorul lui Arsenal, după ce echipa a fost eliminată din UCL: ”Dați-l afară!”
Fanii n-au mai suportat! Ce a făcut jucătorul lui Arsenal, după ce echipa a fost eliminată din UCL: ”Dați-l afară!”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
Cum să evitați epuizarea la locul de muncă: sfaturile utile de la specialiști
Cum să evitați epuizarea la locul de muncă: sfaturile utile de la specialiști
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
Vremea 22 aprilie - 20 mai 2024. Prognoza meteorologilor de 1 Mai şi de Paşte; ANM anunţă o uşoară încălzire de la mijlocul săptămânii viitoare
Vremea 22 aprilie - 20 mai 2024. Prognoza meteorologilor de 1 Mai şi de Paşte; ANM anunţă o uşoară încălzire…
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Monica Tatoiu a fost îngrozită. Diagnosticul crunt primit de la medici
Monica Tatoiu a fost îngrozită. Diagnosticul crunt primit de la medici
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
FCSB – Rapid evidențiază o situație dezolantă pentru echipa lui Dan Șucu: giuleștenii au luat o decizie bizară
FCSB – Rapid evidențiază o situație dezolantă pentru echipa lui Dan Șucu: giuleștenii au luat o decizie bizară
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen