„Trei ani nu ne mai interesează nimic, nici play-off. Vrem să ne salvăm de la retrogradare”. Aceasta este singura scăpare a lui Dinamo

Redactor:
Andru Nenciu
  • Publicat:
  • Actualizat:

Ioan Andone este cu ochii pe Dinamo în aceste zile, când clubul trece prin momente extrem de dificile. Rezultate nu sunt, există probleme între suporteri și conducere, iar la meciul cu Craiova se putea întâmpla o tragedie. Fostul mare jucător e de părere că la echipă e nevoie de o strategie clară, pe termen lung. Doar așa echipa poate ajunge, din nou, în elita fotbalului de la noi și să joace în cupele europene.

„Dinamo trebuie să aibă o strategie. Să spună ”3 ani nu ne mai interesează nimic, nici play-off, nici play-out. Vrem să ne salvăm de la retrogradare și să facem o echipă de viitor. Restul nu mai contează”. Nu e posibil ce fac fanii lui Dinamo! Și mie mi-au cerut demisia. Indiferent de ce va fi, ei vor fi contra. Dacă pleacă Negoiță și vine Țiriac, ei tot vor protesta. Acum nu poți avea dialog cu ei. Poate peste 2-3 ani când echipa va avea rezultate. Altfel nu se poate”, a declarat Ioan Andone la Pro X, care a vorbit deschis și despre problemele de la nivelul conducerii. Una dintre cele mai mari greșeli este desființarea echipei secunde:

„Cea mai mare greșeală a fost desființarea echipei secunde. Era bine s-o ții în Liga 3, mai trimiteai jucători acolo. Uite, pe Ion Gheroghe, care acum e la Voluntari, cei de la Dinamo nici nu l-au pregătit. Nu l-au luat în cantonament. Când faci lotul pentru cantonament, poți să iei câțiva juniori, nu-ți interzice nimeni asta”.

Dinamo este pe ultimul loc în Liga 1, după două etape, cu 0 puncte și cu un golaveraj de 0-7. În următorul meci, „câinii” se deplasează pe terenul campioanei din ultimii 2 ani, CFR Cluj.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană

A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua

„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu

Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen

Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant

Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?

BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?

Vreme rea în cea mai mare parte a ţării, până vineri dimineaţă. La munte sunt anunţate ninsori şi vijelii

ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...

Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!

Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian

Este complet interzis în România. Statul nu te iartă. Amendă 12.000 de lei

Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!

Alex Velea, un romantic incurabil! Şi-a scos partenera la mall şi a surprins-o în văzul tuturor! Antonia eşti o norocoasă!

Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme

Halep, la mâna italienilor: ultima șansă a Simonei de a juca la Roma depinde de niște criterii clare

O româncă va arbitra returul unei semifinale din UEFA Women’s Champions League

Noul Renault Captur, disponibil în România. SUV-ul de oraș bate DUSTER?

Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…