Şefii CFR-ului îi spun pas lui Dan Petrescu: “Vrem să-i prelungim contractul lui Conceicao!"

2 nov 2018 2648 afişări Comentează şi tu Liga 1
Şefii CFR-ului îi spun pas lui Dan Petrescu: “Vrem să-i prelungim contractul lui Conceicao!"

Directorul sportiv al CFR-ului, Daniel Stanciu, spune că nu se ia în considerare readucerea lui Dan Petrescu pe banca clujenilor şi că a propus acţionarilor prelungirea contractului cu Toni Conceicao.

Stanciu este convins că zvonul revenirii lui Petrescu la Cluj a fost lansat intenţionat pentru a destabiliza atmosfera liderului. Gabi Balint a lansat această informaţie la Digi Sport. “În ultima vreme au apărut tot felul de speculaţii şi nu numai pe tema Dan Petrescu la CFR. O avalanşă de articole “de bine” despre CFR Cluj, echipa este pe primul loc şi asta deranjează. Este o luptă, ca şi pe teren. Dan Petrescu este un antrenor pe care toată lumea din club şi suporterii îl apreciază foarte mult. Este antrenorul care a adus ultimul titlu, într-o situaţie dificilă. A reuşit să facă o performanţă extraordinară pentru CFR Cluj, un antrenor cu renume internaţional, dar în acest moment Conceicao este antrenorul lui CFR Cluj", a spus Daniel Stanciu, în cadrul unei conferinţe de presă.

Oficialul campioanei a continuat: "El are contract până în vară, ba chiar ieri am avut o discuţie cu o parte dintre acţionarii clubului, dacă lucrurile continuă în aceeaşi linie ne gândim să avem o discuţie cu domnul Conceicao despre prelungirea contractului pentru încă un sezon. Cred că e momentul, în ciuda unora care încearcă să facă şi pe ziariştii şi aduc zvonuri, să nu uităm că este antrenorul echipei de pe primul loc.

Atmosfera este extrem de bună, relaţia dintre staff-ul tehnic şi jucători este la fel de bună şi ne concentrăm pe meciul cu Botoşani. A fost o serie de atacuri, e normal, dar la noi este linişte. Aş dori să continue atacurile şi noi să rămânem în faţă. Îl apreciem cu toţi pe domnul Conceicao şi cred că trebuie să-i arătăm mai mult respect şi lui şi clubului CFR”.

“Dacă doriţi, facem o poză, ne pupăm, să vedeţi că totul e OK”

Noul oficial al CFR-ului a negat şi posibilul conflict avut cu juristul clublui, Ionuţ Ivaşcu şi spune că nu şi-a dorit înlocuirea lui Iuliu Mureşan. “Domnul Ivaşcu este cu două birouri mai încolo. Dacă doriţi, facem o poză, ne pupăm, să vedeţi că totul e OK. Nu s-a pus niciodată problema ca eu să-i iau locul domnului Mureşan. Experienţa mea profesională mi-ar permite să conduc şi un club ca CFR, dar am ales să merg pe partea sportivă, încercăm să punem la punct un plan de acţiuni de atragere a suporterilor şi încercăm să avem o deschidere mai mare către presă, către suporteri şi să atragem mai mulţi fani şi din jurul clujului”, a spus Stanciu.

 

 

 

Versiune selectata: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.