Scutariu, despre „sanctificarea fotbalistică a lui Gâlcă”: «Bocitoarele lui Costel și setea de normalitate»

Rar a văzut România fotbalistică o grupare de forțe în presă, ziare, siteuri sau TV, mai mare decât cea care se ocupă în ultimele zile de sanctificarea fotbalistică a lui Costel Gâlcă. Rivali în audiențe sau în trafic, figuri marcante din presa care are legături cu sportul au făcut front comun pentru un singur țel. Acela de a demonstra, sper că nu fostului deținut Becali, faptul că Gâlcă a fost un erou martir pe crucea fotbalului și că a rezistat pe banca Stelei în ciuda neajunsurilor clubului și a presiunilor din exterior. E greu de înțeles cum oameni cu o vastă experiență în presă au căzut în această capcană și s-au solidarizat la un semn cu o cauză pierdută. E pierdută, da! Și cea mai bună dovadă în acest sens este că argumentele susținătorilor lui Gâlcă sunt construite pe slăbiciunile antrenorului recent plecat de la echipa lui Becali.

CITEȘTE AICI PĂ‚REREA LUI COSTIN ȘTUCAN DESPRE CLIMATUL ÎN CARE A LUCRAT COSTEL GÂLCĂ‚

A auzit cineva considerații de tipul „Nu poți da afară un antrenor care, cu o mutare de geniu, a reușit să schimbe din mers sistemul 4-2-3-1 și a adaptat echipa de start la posibilitățile lotului slăbit de plecările din iarnă”? Sau „Ce ai avut, Gigi Becali, cu omul care l-a revitalizat pe Filip, excelentul fotbalist din meciul cu Ajax, și care l-a făcut pe Chipciu să strălucească din nou?”. Măcar un „N-o fi fost Gâlcă cel mai mare tehnician, însă a reușit să pună ordine într-un vestiar dezbinat”. Nu? Normal că nu, pentru că tot ceea ce s-a scris despre marea nedreptate suferită de Costel a fost bazat strict pe antipatia față de Laurențiu Reghecampf, antrenorul specializat în „târcoale”, și pe disprețul față de un Becali care distruge un club de legendă pentru a îmbunătăți calitatea gazonului rumegat de oile din Pipera. 

E de înțeles, până la un punct, nevoia de Gâlcă într-un fotbal manelist. Setea de normalitate. E bine să trăiești și să lucrezi într-un mediu în care antrenorii nu indică spatele șlițului atunci când sunt criticați și nici nu își lasă consoartele să-și pună fustele-n cap atunci când dispar argumentele. Însă vorbim despre fotbal aici, iar pe Gâlcă nu-l avantajează contextul. Pe scurt și cu voia dumneavoastră: Da, Gâlcă a avut un lot sensibil mai slab decât cel al lui Reghecampf, însă chiar și așa diferența între Steaua și oricare altă echipă din Liga 1 a fost uriașă, campionatul putea fi câștigat și cu un macac Barbary pe banca tehnică. Gâlcă nu a fost capabil să mascheze, așa cum a făcut Reghecampf, lipsa de abilități tehnico-tactice prin alcătuirea unui staff capabil. Gâlcă nu a fost în stare să țină sub control un vestiar cu mult mai puține personalități decât cel pe care l-a dominat Reghecampf. Sigur, nășindu-i sau organizându-le grătare de prost gust pe la periferia Bucureștiului, dar a reușit să țină grupul aproape. Cei care îi vor binele lui Costel Gâlcă ar trebui să îi sublinieze calitățile care îl recomandă pentru un post de antrenor, nu să bolduiască faptul că rezistă la croșee. Provoc și ofer plecăciuni oricărui om, cititor sau jurnalist, care poate veni cu o idee concretă rezultată din jocul Stelei lui Gâlcă. Concretă, nu „jocul de pase” sau „posesia prelungită”, argumentele bălmăjite în primele săptămâni de Gâlcă.

Acum pregătiți-vă pentru noul val! Vor curge rânduri, vor fi făcute ediții speciale la TV și se va comenta pe larg pe seama nedreptății comise cu aducerea lui Mirel Rădoi. Se va spune despre fostul număr șase din Ghencea că a fost instalat pe pile, că nimic nu îl recomandă pentru post și că Steaua e sortită eșecului. Se vor comenta toate aceste subiecte, firește, fără să se țină cont de faptul că Gâlcă putea fi încadrat la fel de ușor în toate aceste categorii vara trecută, atunci când lobby-ul făcut mai mulți foști internaționali pe lângă atunci deținutul Becali l-a catapultat pe Costel dintre amatorii de la Almeria B direct pe banca unei echipe de Liga Campionilor, via România Under 17.