Schimbare importantă la Concordia Chiajna! Dorinel Munteanu a făcut anunțul: „Nu mai pot”

Redactor:
Dan Mirea
Schimbare importantă la Concordia Chiajna! Dorinel Munteanu a făcut anunțul:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Dorinel Munteanu a oferit prima reacție după ce Concordia Chiajna a pierdut un nou meci în Liga 1 Betano, de această dată în fața lui U Craiova, scor 3-1. Rezultatul final l-a determinat să anunțe că obiectivul echipei se modifică din calificarea în play-off în salvarea de la retrogradare. 

Fostul internațional român a făcut analiza partidei și a anunțat că nu mai crede în obiectivul îndrăznțe pe care și-l fixase în momentul în care a preluat echipa din Ilfov: „Azi, așa cum am prevăzut, am avut o echipă foarte puternică. Dacă în primele 20 de minute a fost un joc echilibrat, după am făcut niște greșeli… A venit un gol din penaty, am revenit, dar la celelalte două goluri au venit din greșeli. Nu poți câșiga așa. Azi am avut o zi proastă, slabă. Cert e că trebuie să ne gândim bine, cu jucătorii, cu conducerea, ce facem în următoarele partide, pentru că trec etapele, trec punctele pe lângă noi și nu e bine.

Atât putem în momentul de față, deși va fi greu cu Astra, cu Sepsi. Am avut mare încredere, dar după acest joc nu mă mai pot gândi la play-off. Nu-l mai pot realiza. Eu, când am venit, am fost realist din punct de vedere al jucătorilor. Cred că randamentul lor e mai mare de atât, e clar că ne trebuie jucători pentru a consolida echipa”, a declarat Dorinel Munteanu, la DigiSport. 

Ultima victorie a celor de la Concordia Chiajna a fost pe 7 octombrie, chiar împotriva celor de la FCSB. Atunci, ilfovenii s-au impus pe stadionul din Voluntari cu scorul de 1-0, prin golul marcat de Paul Batin.

Concordia se află pe locul 13, cu 17 puncte acumulate după 18 etape.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă, doi copii îşi vor aştepta tatăl în zadar
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă,…
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după 18 luni, a aflat cine e iubitul ei, de fapt
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după…
Decizie finală pentru plata cu BANCNOTE. Noua regulă devine OBLIGATORIE
Decizie finală pentru plata cu BANCNOTE. Noua regulă devine OBLIGATORIE
"Am călătorit în timp". Profesorul ieșit din comă a fost în anul 3906 și spune ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…