Replică pentru Varela de la N’Doye. Ce a făcut senegalezul după fluierul final și cum a reacționat căpitanul Stelei

Redactor:
Andru Nenciu
Redactor:
Sorina Stanga
Replică pentru Varela de la N'Doye. Ce a făcut senegalezul după fluierul final și cum a reacționat căpitanul Stelei
  • Publicat:
  • Actualizat:

Campioana Steaua a fost învinsă pentru a treia oară consecutiv de ASA Târgu Mureș, scor 0-1 miercuri seara, în Supercupa României disputată la Constanța. Golul a fost marcat în repriza secundă de Mircea Axente.

Unul dintre cei mai buni jucători de pe teren a fost senegalezul Ousmane N’Doye (37 de ani), mijlocaș care s-a antrenat doar două zile alături de echipa lui Dan Petrescu. A evoluat 90 de minute la intensitate maximă, după ce ar fi fost acasă „să-și aranjeze afacerile”, după cum afirma la sosirea în România.

La finele partidei de la Constanța, senegalezul a lansat un nou episod al serialului inițiat chiar de el, „Avioane de hârtie”. În momentele de sărbătoare de peStadionul Farul, Ousmane a început să-și ia la țintă coechipierii cu niște avioane de hârtie încropite ad-hoc. Totul la doar o lună distanță după ce Fernando Varela îi replicase cu ironii fine, atât în vestiarul de la Iași (0-0 cu CSMS în ultima etapă), cât și la sosirea pe Aeroportul Henri Coandă.

La Constanța, miercuri seara, a fost însă din nou rândul lui N’Doye să cânte, să râdă și să danseze, dar să și apeleze la scena sa favorită: avioanele. Aflat pe teren la câțiva metri de adversarul său, Varela a zâmbit, a încasat cu demnitate „atacul aerian”, iar înainte de a urca în autocar a demonstrat că are simțul măsurii și o capacitate de a trata matur momentele cu o încărcătură specială: „L-am văzut pe N’Doye ce a făcut, îl felicit, a fost momentul lui în seara asta (n.r. – miercuri seara). O dată râd eu, o dată râde el, asta e viața de fotbalist”. 

Episoadele pe aceeași temă vor urma cu siguranță în acest sezon.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate puteam să fug jumătate de oră'
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate…
Adio, Real Madrid! I-a spus „nu” lui Florentino Perez și pleacă la finalul sezonului
Adio, Real Madrid! I-a spus „nu” lui Florentino Perez și pleacă la finalul sezonului
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al bărbatului era coborât în groapă?
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al…
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma uriaşă e plătită de o companie a familiei conducătoare din Emirate
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma uriaşă e plătită de o…
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în weekend!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în…
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Regulă pentru toți proprietarii de terenuri din România. Legea spune foarte clar
Regulă pentru toți proprietarii de terenuri din România. Legea spune foarte clar
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au cunoscut celebritatea
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen