Puljic, deturnat din drumul către Dinamo!? „Câinii” au încercat să-l păcălească, Becali ar putea profita și să-l transfere la FCSB

Redactor:
Andrei Pal
Puljic, deturnat din drumul către Dinamo!?
  • Publicat:
  • Actualizat:

Transferul lui Ante Puljic (31 de ani) la Dinamo a intrat în impas, iar cel care ar putea profita de situația iscată între „câini” și fotbalistul croat ar putea fi Gigi Becali (61 de ani). Patronul FCSB îl vrea demult pe fundașul central, iar problemele din apărare l-ar putea face să acționeze și să-l aconteze acum pe Puljic. Croatul era ca și acontat de Dinamo, dar mutarea s-a impotmolit.

Becali îi vrea pe Adrian Rus (23 de ani) și Alexandru Pașcanu (20 de ani), după ce l-a luat pe Bozhidar Chorbadzhiyski (24 de ani), dar l-ar putea transfera și pe Ante Puljic. Pașcanu și Rus sunt în negocieri avansate cu FCSB, însă semnarea actelor se tergiversează. Transferul lui Puljic la Dinamo a intrat în impas după ce clubul i-a promis o sumă de bani la semnătură, dar în contract era trecută altă sumă, jumătate din cea inițială, de 50.000 de euro.

În trecut, latifundiarul nu și-a ascuns simpatia pentru croat, și a fost de două ori aproape să îl transfere. În vara anului trecut, FCSB a fost la un pas să semneze cu fotbalistul croat, dar acesta a fost deturnat în ultimul moment de Rednic, care l-a transferat în Arabia Saudită.

„Puriul” a plecat apoi de la Al Faisaly și l-a vrut ulterior la Dinamo, din postura de jucător liber de contract. Dacă la gruparea din Golf tehnicianul a putut să îi ofere un salariu mult mai mare decât FCSB, Becali are acum marele atu că poate să dea mult mai mulți bani decât Dinamo.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Fanii n-au mai suportat! Ce a făcut jucătorul lui Arsenal, după ce echipa a fost eliminată din UCL: ”Dați-l afară!”
Fanii n-au mai suportat! Ce a făcut jucătorul lui Arsenal, după ce echipa a fost eliminată din UCL: ”Dați-l afară!”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
Cum să evitați epuizarea la locul de muncă: sfaturile utile de la specialiști
Cum să evitați epuizarea la locul de muncă: sfaturile utile de la specialiști
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
"Unde mai joc și eu la aparate?!" Vieţile românilor care s-au trezit într-o nouă realitate, fără păcănele
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Vor dispărea BANCNOTELE definitiv?! Moment de cotitură în lumea banilor
Vor dispărea BANCNOTELE definitiv?! Moment de cotitură în lumea banilor
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
FCSB – Rapid evidențiază o situație dezolantă pentru echipa lui Dan Șucu: giuleștenii au luat o decizie bizară
FCSB – Rapid evidențiază o situație dezolantă pentru echipa lui Dan Șucu: giuleștenii au luat o decizie bizară
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
Ce avere are Paul Nicolau, zis Pescobar. Suma impresionantă pe care o câștigă patronul de la Taverna Racilor într-o singură zi
Ce avere are Paul Nicolau, zis Pescobar. Suma impresionantă pe care o câștigă patronul de la Taverna Racilor într-o singură…