Primul CFR-ist care pleacă în China! A fost prezentat oficial la echipa lui Dan Petrescu | FOTO

Redactor:
Andrei Pal
Primul CFR-ist care pleacă în China! A fost prezentat oficial la echipa lui Dan Petrescu | FOTO
  • Publicat:
  • Actualizat:

Kevin Boli (27 de ani) e primul fotbalist care părăsește CFR Cluj în această vară cu destinația China, Guizhou Hengfeng, echipa lui Dan Petrescu. Fostul antrenor din Gruia a reușit să-l transfere greu pe fundașul central, deși anunțase că mutarea e ca și făcută încă de la ultima sa conferință de presă. „Bursucul” i-a mai dorit în China pe Țucudean, Deac și Omrani.

Refuzați de Țucudean și Omrani, chinezii l-au adus pe fundașul francez Kevin Boli. Asiaticii l-au prezentat oficial pe fostul apărător al Viitorului și lui CFR Cluj, pe care l-au lăudat pentru evoluția din ultimul meci de pregătire.

Boli va purta tricoul cu numărul 39 la ultima clasată din campionatul Chinei: „Sperăm să întărească defensiva și să ajute clubul în lupta pentru evitarea retrogradării”. Kevin Boli a mai jucat în România, unde a petrecut două sezoane, până la transferul la Cluj. Până la sosirea în România, fundașul central a mai jucat la Sedan și Mouscron.

Guizhou este pe ultimul loc în China, după 11 etape, cu numai patru puncte.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană

A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua

„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu

Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen

Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant

Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?

BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?

Vreme rea în cea mai mare parte a ţării, până vineri dimineaţă. La munte sunt anunţate ninsori şi vijelii

ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...

Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!

Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian

Este complet interzis în România. Statul nu te iartă. Amendă 12.000 de lei

Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!

Alex Velea, un romantic incurabil! Şi-a scos partenera la mall şi a surprins-o în văzul tuturor! Antonia eşti o norocoasă!

Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme

Halep, la mâna italienilor: ultima șansă a Simonei de a juca la Roma depinde de niște criterii clare

O româncă va arbitra returul unei semifinale din UEFA Women’s Champions League

Noul Renault Captur, disponibil în România. SUV-ul de oraș bate DUSTER?

Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…