Planul lui Mangia pentru meciul cu FCSB: „Dacă facem asta, e greu să pierdem. Și cu ei, și cu oricine”. Cum a comentat ieșirea lui Băluță la meciul cu FC Botoșani și ce spune despre primul „11” cu care atacă vicecampioana

Redactor:
Cosmin Staicu
Planul lui Mangia pentru meciul cu FCSB:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Derby-ul penultimei etape a play-off-ului, Universitatea Craiova – FCSB, se dispută luni, de la ora 20.45, pe arena „Ion Oblemenco”. Antrenorul gazdelor, Devis Mangia, a vorbit despre acest meci, începându-și discursul prin a preciza că FCSB are cel mai bun lot din România și a anunțat că știe deja primul 11, dar și că are soluția prin care echipa sa poate termina partida neînvinsă.

„Este un meci foarte greu, pentru că FCSB are cel mai bun lot din România. Noi avem nevoie de puncte pentru a ne îndeplini obiectivul. Cât despre titlu, îl va cuceri echipa care va merita. Eu nu vorbesc despre jucătorii altor echipe și sper ca și alții să facă același lucru. Nu mă voi gândi să mai menajez jucători, ca la Giurgiu, voi trimite echipa pe care voi considera eu că este cea mai bună la acel moment. Știu și primul 11, dar nu-l pot spune, mai întâi pentru că mai am patru antrenamente, dar și pentru că alții vor spune că vreau să ofer un avantaj adversarului. Soluția este să mișcăm mingea mai repede și cu calitate și să alergăm mai mult fără minge, uneori uităm să facem acest lucru. Dacă vom face asta, e greu să pierdem cu FCSB și cu oricine. Trebuie să jucăm cu mare dorință, cu sufletul, să demonstrăm că suntem o echipă cu adevărat bună. Nu-mi convine că nu se joacă toate trei meciurile la aceeași oră, situația poate fi diferită după ce se dispută primele două jocuri din play-off ale etapei. Pe de altă parte, obiectivul nostru rămâne același, fiindcă este un meci special pentru noi”, a spus antrenorul italian, care nu va putea conta pe pe Gardoș și Bic în meciul de luni.

Mangia a analizat pe scurt acest sezon: „Prefer să privesc partea plină a paharului și consider că este mai important este că echipa s-a calificat în finala Cupei, decât că am pierdut ultimele două meciuri, cu CFR și Botoșani. După FCSB, suntem echipa care a disputat cele mai multe meciuri și am pierdut numai 6″.

Antrenorul italian a comentat și ieșirile nervoase ale jucătorilor săi din ultima perioadă, culminând cu cel al lui Băluță la Botoșani, la adresa portarului Mitrovic: „Este normal să fim mai nervoși în această perioadă, fiindcă suntem pe final de sezon și suntem aproape de a atinge anumite obiective, și eu sunt ceva mai stresat, nu numai jucătorii. Pe de altă parte, nu putem da vina pe portar, dacă luăm gol, sau pe atacanți, dacă nu dăm gol, totul se face în echipă”.

Mangia nu a reușit să propună în acest sezon un jucător tânăr care să devină titular cert și spune că acest lucru s-a întâmplat din cauza faptului că jucătorii de perspectivă nu au făcut față presiunii: „Trebuie să reflectăm de asemenea la problema jucătorilor tineri, care n-au arătat constanță în evoluții, ei trebuie să crească, deși în general tinerii au oscilații. Probabil că nu este simplu pentru ei să facă pasul decisiv, trebuie ajutați. Nu este simplu să joci la Universitatea Craiova, să porți acest tricou, să joci pe acest stadion”.

Bancu: „FCSB are un lot mai bun ca noi, dar sper să-i batem acum, când au mai mare nevoie de puncte”

Și Nicușor Bancu a vorbit despre primul meci cu FCSB pe noua arenă din Bănie și despre complexul pe care Craiova îl are în fața rivalei, pe care nu a mai învins-o de 16 ani: „Ne așteaptă un meci foarte greu, FCSB nu vrea să se încurce încă o dată, dar și noi sperăm să spargem gheața și să-i batem în sfârșit. Și noi și ei avem nevoie de victorie, dar jucăm acasă, suntem neînvinși pe acest stadion și suntem obligați să câștigăm. Finala Cupei este pe planul secund, principalul obiectiv este să nu pierdem locul 3, tot anul am fost pe această poziție și nu vrem să dăm cu piciorul la munca de un an. Suntem la mâna noastră, ne concentrăm să câștigăm cât mai multe puncte în ultimele două meciuri pentru a nu pierde podiumul. FCSB are un lot mai bun ca noi, ei și-au propus titlul, ei cumpără cei mai buni jucători în fiecare an, pe când noi am demonstrat că nu putem ține pasul. Totuși, în meciul acesta noi avem suporterii alături și trebuie să câștigăm. Vorbim între noi, jucătorii, și ne întrebăm de ce nu putem să câștigăm cu FCSB, poate că este vorba de un complex, dar sper să o facem acum, când au mai mare nevoie de puncte”, a declarat olteanul.
 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Total bizar: iubita l-a pus să semneze un contract: ”Era foarte supărată!” Ce e obligat să facă și lucrurile interzise
Total bizar: iubita l-a pus să semneze un contract: ”Era foarte supărată!” Ce e obligat să facă și lucrurile interzise
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al bărbatului era coborât în groapă?
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al…
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Ancuţa Popoviciu rămâne judecătoarea dosarului de la 2 Mai. Judecătoria Mangalia a respins defintiv cererea de abţinere
Ancuţa Popoviciu rămâne judecătoarea dosarului de la 2 Mai. Judecătoria Mangalia a respins defintiv cererea de abţinere
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Ion Țiriac a plătit un preț obscen și a așteptat cinci ani să o primească. Miliardarul este acum în extaz! Imagini colosale
Ion Țiriac a plătit un preț obscen și a așteptat cinci ani să o primească. Miliardarul este acum în extaz!…
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au cunoscut celebritatea
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
De ce suntem penultimii în UE la salarii și primii la creșterea prețurilor. Expert: „Inflația e mama tuturor taxelor”
De ce suntem penultimii în UE la salarii și primii la creșterea prețurilor. Expert: „Inflația e mama tuturor taxelor”
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen