Performanță cu buzunarele goale! Elevii lui Stoican ajung în scurt timp la două luni și jumătate întârziere la salariu. Apelul disperat al președintelui Adrian Ambrosie către primarul Mihai Chirica

Performanță cu buzunarele goale! Elevii lui Stoican ajung în scurt timp la două luni și jumătate întârziere la salariu. Apelul disperat al președintelui Adrian Ambrosie către primarul Mihai Chirica
  • Publicat:
  • Actualizat:

Iașiul traversează una dintre cele mai bune perioade din ultimii ani din punct de vedere fotbalistic. Echipa lui Flavius Stoican s-a calificat recent, în premieră, în play-off-ul Ligii I și va juca în această lună pentru un loc în semifinalele Cupei României. Financiar, însă, situația clubului ieșean nu este deloc roză. Din contră.

CSM Poli nu a mai primit niciun ban de la municipalitate din luna septembrie a anului trecut, iar datoriile au început să devină tot mai presante. Clubul nu s-a putut folosit nici de banii primiți la începutul anului din drepturile TV, aproximativ 550.000 de euro, din această sumă fiind achitate datoriile către stat, tocmai pentru ca echipa să poată primi finanțare în continuare de la municipalitate.

Situația nu este dramatică în momentul de față, dar riscă să devină critică dacă nu se va interveni în scurt timp, afirmă președintele Adrian Ambrosie. Acesta a făcut un apel la primarul Mihai Chirica pentru a găsi o pârghie legală de finanțare a echipei, astfel încât clubul să nu intre în impas într-un an de referință pentru istoria sa.

„Avem nevoie de ajutorul Primăriei și sper ca situația să se deblocheze cât de curând. Până acum am primit asigurări din partea primarului că vom fi sprijiniți în continuare, așteptăm ca lucrurile să reintre pe făgașul normal și echipa să fie susținută, fie prin Primărie, fie prin Fundația Sportului Ieșean. Sunt convins că Primăria va găsi o soluție. La început de an am primit o sumă importantă din drepturile TV, dar nu ne-am putut folosi de acei bani. Am amânat achitarea salariilor către jucători și am plătit datoriile la stat, condiția pusă de municipalitate pentru a continua finanțarea. Fac un apel la domnul primar să găsească o soluție, ar fi păcat ca echipa să aibă de suerit tocmai acum, când a reușit una dintre cele mai mari performanțe din istoria fotbalului ieșean”, a declarat președintele Adrian Ambrosie.

Președintele Fundației Sportului Ieșean îl contrazice pe primar

Reacția oficialului din Copou vine la o zi după ce Lucian Popescu, președintele Fundației Sportului Ieșean, declarase că Primăria poate finanța în continuare sportul ieșean prin Fundație. În timp ce primarul Chirica refuză să vireze bani către sport, pe motiv că nu mai are pârghia legală, Popescu crede că la mijloc este vorba și de rea intenție.

„Am văzut atât declarațiile domnului primar, cât și cele ale domnului președintele al Consiliului Județean legate de sport, ambii susținând că nu pot finanța fotbalul, handbalul și alte ramuri. Judecând după legile în vigoare, nu au dreptate. Drept urmare, mi se lasă impresia că nu se vrea ca sportul de performanță să mai fie finanțat”, a declarat Lucian Popescu pentru Ziarul de Iași.

Primăria Iași a finanțat în ultimii ani sportul ieșean prin intermediul Fundației Sportului Ieșean, iar acest model legal a fost copiat, culmea, de mai multe municipalități din țară. Din luna octombrie 2017, însă, Chirica a refuzat să mai vireze bani căre cluburi prin FSI, motivând că legea nnu îi mai permite acest lucru. În acel moment, FSI aprobase suma de 1,5 milioane de lei pentru clubul de fotbal, dar banii nu au mai ajuns în contul lui CSM Poli.
 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Milioane de români rămân fără pensii, în prag de Paşte! Veste teribilă pentru pensionari
Milioane de români rămân fără pensii, în prag de Paşte! Veste teribilă pentru pensionari
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă în 6 luni, la ocazie?: „Doamne ferește! Cine știe câte victime sunt”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă…
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
Experiment: un tânăr a devenit om al străzii pentru a demonstra că poate ajunge milionar într-un an. Câţi bani a strâns în 10 luni
Experiment: un tânăr a devenit om al străzii pentru a demonstra că poate ajunge milionar într-un an. Câţi bani a…
Au editat ADN-ul uman cu Inteligența Artificială! Ce-a urmat este ULUITOR
Au editat ADN-ul uman cu Inteligența Artificială! Ce-a urmat este ULUITOR
Dată dispărută de pe reţelele sociale, fosta iubită a lui Adrian Mititelu Jr a postat acum primul mesaj! Ce a transmis Bunesa
Dată dispărută de pe reţelele sociale, fosta iubită a lui Adrian Mititelu Jr a postat acum primul mesaj! Ce a…
Au păcălit poporul cu televizorul! Ce înseamnă, de fapt, cifrele scrise de Sorin în baracă, la Survivor All Stars de la Pro TV
Au păcălit poporul cu televizorul! Ce înseamnă, de fapt, cifrele scrise de Sorin în baracă, la Survivor All Stars de…
"Am călătorit în timp". Profesorul ieșit din comă a fost în anul 3906 și spune ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen