OFICIAL | Un fost campion al României cu FCSB a revenit în Liga 1! Cu cine a semnat

Redactor:
Andrei Pal
OFICIAL | Un fost campion al României cu FCSB a revenit în Liga 1! Cu cine a semnat
  • Publicat:
  • Actualizat:

Alexandru Bourceanu (33 de ani) a semnat cu nou promovata Dunărea Călărași, după ce o perioadă s-a antrenat cu echipa de lângă Dunăre. Campionul României cu FCSB, mijlocașul defensiv a fost prezentat oficial într-o conferință de presă la care a participat antrenorul Dan Alexa și cealaltă achiziție a călărășenilor, Alexandru Munteanu. Oficializarea mutării a venit la câteva zile după ce „Chirurgul” și-a manifestat dorința de a-l avea pe Bourceanu.

„Am venit la Călărași pentru că este Dan Alexa antrenor. Am fost colegi la Timișoara, avem o relație bună. Trebuie să mă adaptez la cerințele antrenorului, la jocul echipei și să fac meciuri cât mai bune. Este greu să-mi revin după accidentare, mă pregătesc și sper să revin cât mai repede în topul jucătorilor din România. Vin cu experiență, profesionalism și aduc imagine clubului de la Călărași„, a spus Bourceanu la prezentarea oficială.

Fost căpitan la FCSB, Bourceanu a ajuns la Dunărea liber de contract, după despărțirea de rușii de la Arsenal Tula. „Mi-l doresc foarte mult pe Bourceanu, sper să se rezolve săptămâna viitoare. E un jucător foarte bun, chiar dacă e în urmă cu pregătirea. N-are pretenții financiare, știe și el că vine după o lungă pauză”, spunea Dan Alexa la Telekom Sport, după victoria cu Poli Iași, 2-0.

Bourceanu a câștigat trei titluri de campion, o Cupă a României și o Cupă a Ligii, toate cu FCSB. În carieră, acesta a jucat la Dunărea Galați, Oțelul, Poli Timișoarara, FCSB, Trabzonspor și Arsenal Tula.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate puteam să fug jumătate de oră'
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate…
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al bărbatului era coborât în groapă?
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al…
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma uriaşă e plătită de o companie a familiei conducătoare din Emirate
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma uriaşă e plătită de o…
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în weekend!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în…
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Halep, lovitură ISTORICĂ! A semnat. Anunțul venit chiar vineri, 19 aprilie
Halep, lovitură ISTORICĂ! A semnat. Anunțul venit chiar vineri, 19 aprilie
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au cunoscut celebritatea
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen