Lotul final al lui Dică pentru acest sezon. Doi jucători au schimbat tricourile: la cine a ajuns numărul 6, făcut celebru de Rădoi

Lotul final al lui Dică pentru acest sezon. Doi jucători au schimbat tricourile: la cine a ajuns numărul 6, făcut celebru de Rădoi
  • Publicat:
  • Actualizat:

La finalul unei perioade de transferuri în care Gigi Becali a adus 14 jucători noi, Nicolae Dică a definitivat lotul de jucători cu care va ataca sezonul 2017/2018, în care FCSB e implicată în nu mai puțin de patru competiții.

Tânărul antrenor al vicecampioanei a folosit pauza competițională prilejuită de meciurile României cu Armenia și Muntenegru pentru a juca un amical cu Academica Clinceni, iar fotbaliștii săi s-au decis asupra numerelor de pe tricouri. Surprize nu sunt, iar singurul detaliu notabil e că Dragoș Nedelcu și Ionuț Larie au făcut schimb de numere, iar mijlocașul adus de la Viitorul a preluat numărul șase, în timp ce fundașul va juca cu trei.

Cum arată lotul FCSB-ului pentru actualul sezon:

Portari:

  • 1 – Florin Niță
  • 33 – Eduard Stăncioiu
  • 99 – Daniel Vlad

Fundași:

  • 2 – Romario Benzar
  • 3 – Ionuț Larie
  • 4 – Mihai Bălașa
  • 12 – Junior Morais
  • 13 – Marian Pleașcă
  • 15 – Marko Momcilovic
  • 16 – Bogdan Planic
  • 19 – Artur Jorge
  • 44 – Gabriel Enache

Mijlocași:

  • 5 – Mihai Pintilii
  • 6 – Dragoș Nedelcu
  • 8 – Lucian Filip
  • 10 – Florin Tănase
  • 11- Constantin Budescu
  • 20 – Vlad Achim
  • 22 – Cătălin Golofca
  • 23 – Ovidiu Popescu
  • 24 – Paul Szecui
  • 29 – William De Amorim
  • 80 – Filipe Teixeira
  • 98 – Dennis Man

Atacanți:

  • 7 – Denis Alibec
  • 9 – Harlem Gnohere
  • 17 – Florinel Coman
  • 26 – Daniel Benzar
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Casa Regală a făcut anunțul. În ce stare se află Kate Middleton, de fapt
Casa Regală a făcut anunțul. În ce stare se află Kate Middleton, de fapt
Chetă pentru un violator: cine a plătit, de fapt, milionul de euro care l-a scos pe Dani Alves din închisoare
Chetă pentru un violator: cine a plătit, de fapt, milionul de euro care l-a scos pe Dani Alves din închisoare
Andreea nu este singura victimă a lui Mirel! Ce i-a făcut fostei iubite într-o criză de gelozie?!
Andreea nu este singura victimă a lui Mirel! Ce i-a făcut fostei iubite într-o criză de gelozie?!
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă îi dă cineva!"
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă…
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Mărturia Alinei, mama fetiţelor de 2 şi 4 ani otrăvite de tată, în Spania. Stă zi şi noapte la mormântul lor.
Mărturia Alinei, mama fetiţelor de 2 şi 4 ani otrăvite de tată, în Spania. Stă zi şi noapte la mormântul…
Absolut HILAR! Cybertruck s-a făcut de TOT RÂSUL când a încercat să...
Absolut HILAR! Cybertruck s-a făcut de TOT RÂSUL când a încercat să...
Cea mai frumoasă femeie din România i s-a destăinuit Anamariei Prodan! Cum a reacționat când și-a prins soțul înșelând-o
Cea mai frumoasă femeie din România i s-a destăinuit Anamariei Prodan! Cum a reacționat când și-a prins soțul înșelând-o
Este oficial! Încă un Faimos, eliminat de la Survivor All Stars de la Pro TV
Este oficial! Încă un Faimos, eliminat de la Survivor All Stars de la Pro TV
Putin CUTREMURĂ Europa! Ce țări poate ATACA Rusia: E legitim
Putin CUTREMURĂ Europa! Ce țări poate ATACA Rusia: E legitim
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
Hagi s-a liniștit: Ianis merge sigur în Germania! Avem premianții și corigenții lotului pentru Euro ANALIZĂ
Hagi s-a liniștit: Ianis merge sigur în Germania! Avem premianții și corigenții lotului pentru Euro ANALIZĂ
Atleta Viorica Viscopoleanu şi gimnastul Dan Grecu au primit Colanul de Aur la 110 ani de la înfiinţarea COSR
Atleta Viorica Viscopoleanu şi gimnastul Dan Grecu au primit Colanul de Aur la 110 ani de la înfiinţarea COSR
Inspectorii RAR au ieșit la control în trafic. Ce au descoperit? GALERIE FOTO
Inspectorii RAR au ieșit la control în trafic. Ce au descoperit? GALERIE FOTO
A crezut că salvează un pui de arici, dar mare i-a fost surpriza când a ajuns la veterinar. Ce creatură îngrijise, de fapt
A crezut că salvează un pui de arici, dar mare i-a fost surpriza când a ajuns la veterinar. Ce creatură…