Neluțu Varga îi face toate poftele lui Dan Petrescu! Jucătorul la care visează de un an a sosit la Cluj | EXCLUSIV 

Neluțu Varga îi face toate poftele lui Dan Petrescu! Jucătorul la care visează de un an a sosit la Cluj | EXCLUSIV 
  • Publicat:

CFR se reconstruiește și la nivelul lotului, nu doar în privința staff-ului tehnic și cel administrativ. Culio, Bordeianu și Florin Ștefan au semnat după venirea lui Dan Petrescu, iar astăzi va mai sosi la Cluj un jucător pe care antrenorul l-a cerut încă din startul negocierilor cu Neluțu Varga.

Este vorba de Nana Boateng, mijlocașul central pe care Petrescu dorește să-l antreneze încă din octombrie 2020. Atunci, CFR a eliminat finlandezii de la KuPS în Europa League, iar antrenorul l-a cerut imediat conducerii pe Boateng.

Doar că negocierile au intrat în impas, din cauza prețului cerut atunci de clubul finlandez. Pentru a-i face pe plac lui Petrescu încă din start, Varga a permis reluarea negocierilor cu mijlocașul și noua conducere a campioanei a reușit să obțină semnătura lui.

Crescut de Manchester City

Nana Boateng este un ganez de 27 de ani, care joacă mijlocaș central. A fost crescut de Manchester City, unde a jucat până la echipa de under 23.

Apoi a fost cedat în Norvegia, la Stromsgodset și mai apoi a ajuns în Statele Unite, la Colorado Rapids. Din ianuarie 2020 evoluează pentru KuPs, iar în actualul sezon al cupelor europene a ajuns cu finlandezii până în play-off-ul de Europa League, unde au fost eliminați de Union Berlin. Boateng poate să joace „număr 8”, dar și închizător sau chiar fundaș central.

Nana Boateng

Dan Petrescu tocmai a exclus din lot 6 jucători, informație anunțată în exclusivitate de ProSport. Cei 6 sunt: Alexandru Chipiciu, Giedrius Arlauskis, Iasmin Latovlevici, Anas Tahiri, Guessouma Fofana și Ulrich Meleke.

 

Licențiat în jurnalism, Vlad Măcicășan a început să colaboreze cu ProSport încă din anii de facultate. Scrie fără întrerupere pentru ProSport de 17 ani, când a și început cariera de jurnalist sportiv. Jurnalist de presă scrisă și tv, Vlad Măcicășan moderează și emisiuni ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă, doi copii îşi vor aştepta tatăl în zadar
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă,…
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Filiera prin care baronul 'Mocro Maffia' livra tone de cocaină în România! 'Scarface' a pierdut 625.000.000 € la un singur transport trimis la Constanța
Filiera prin care baronul 'Mocro Maffia' livra tone de cocaină în România! 'Scarface' a pierdut 625.000.000 € la un singur…
Devine interzis prin lege în mod definitiv. Noul ordin UE trebuie aplicat imediat în România
Devine interzis prin lege în mod definitiv. Noul ordin UE trebuie aplicat imediat în România
"Am călătorit în timp". Profesorul ieșit din comă a fost în anul 3906 și spune ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Noul Renault Captur, disponibil în România. SUV-ul de oraș bate DUSTER?
Noul Renault Captur, disponibil în România. SUV-ul de oraș bate DUSTER?
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…