Federația va adopta sistemul cu 16 echipe ca să salveze Dinamo! Bălănescu va primi un post în cadrul FRF! | UPDATE „Îmi anunț demisia”

Federația va adopta sistemul cu 16 echipe ca să salveze Dinamo! Bălănescu va primi un post în cadrul FRF! | UPDATE „Îmi anunț demisia”
  • Publicat:
  • Actualizat:

UPDATE | Reacția lui Bogdan Bălănescu la Radio Dinamo 1948. „Să mă suni săptămâna viitoare la tine în emisiune, vreau să-mi anunț demisia din funcția de președinte de la Dinamo”, i-ar fi spus conducătorul celor de la Dinamo moderatorului emisiunii.


Singura șansă ca Dinamo să rămână în prima ligă este ca Federația Română de Fotbal să decidă schimbarea numărului de echipe din prima ligă de la 14 la 16. Sursele ProSport susțin că fix asta se va întâmpla! Mai mult decât atât, aceleași surse susțin că directorul general al ”câinilor”, Bogdan Bălănescu, este deja cu un picior în Federație.

LPF a solicitat acum două zile cluburilor din Liga 1 un punct de vedere în ceea ce privește departajarea după ultima etapă de play-out. Cluburile au avut de ales între două variante: ori raportul de puncte per meci pe întreg sezonul, fără înjumătățire, ori raportul puncte per meci exclusiv pe parcursul play-out-ului. Craiova s-a abținut, iar celelalte cluburi au votat 7-6 în favoarea celei de-a doua variantă. Dacă se va lua această decizie, Dinamo ar fi retrogradată aproape sigur.

Federația vrea să salveze Dinamo, iar Bălănescu se face federal!

ProSport a vorbit cu mai mulți oameni din cadrul FRF și varianta neoficială este că Federația va decide în Comitetul Executiv de pe 10 august ca Liga 1 să aibă un format cu 16 echipe, iar trupa din „Ștefan cel Mare” să fie astfel salvată!

La Federație ar putea ajunge și Bogdan Bălănescu, directorul general al lui Dinamo. Acesta poartă discuții de mai multă vreme cu FRF și le-a transmis acestora că ar fi dispus să plece din Ștefan cel Mare după ce știe sigur că Dinamo nu retrogradează. Bălănescu s-a săturat de problemele avute la Dinamo cu suporterii, lipsa de performanță sportivă și presiunea continuă pusă pe el și consideră că la Federație ar avea parte de liniște.

Andrei Trifan / Autor
Fotbalul este viața lui. Actualul Redactor-șef al ProSport s-a îndrăgostit de Sportul Rege pe vremea Generației de Aur și a jucat, el însuși, la nivel de juniori, pentru formațiile de Liga 1 Rocar și FC Național mai bine de 11 ani. A absolvit Colegiul Național Tudor Vianu, dar pasiunea ... citește mai mult
Absolvent al Facultății de Comunicare și Relații Publice, din cadrul Universității București, Victor a avut primul job la 19 ani, într-o companie multinațională de outsourcing, subsidiară General Electric. Aici a activat până la 23 de ani. Un an mai târziu a intrat în presa de sport, ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Filiera prin care baronul 'Mocro Maffia' livra tone de cocaină în România! 'Scarface' a pierdut 625.000.000 € la un singur transport trimis la Constanța
Filiera prin care baronul 'Mocro Maffia' livra tone de cocaină în România! 'Scarface' a pierdut 625.000.000 € la un singur…
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă, doi copii îşi vor aştepta tatăl în zadar
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă,…
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Devine interzis prin lege în mod definitiv. Noul ordin UE trebuie aplicat imediat în România
Devine interzis prin lege în mod definitiv. Noul ordin UE trebuie aplicat imediat în România
"Am călătorit în timp". Profesorul ieșit din comă a fost în anul 3906 și spune ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Noul Renault Captur, disponibil în România. SUV-ul de oraș bate DUSTER?
Noul Renault Captur, disponibil în România. SUV-ul de oraș bate DUSTER?
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…