Momentul zero de la FCSB, povestit de Mihai Stoica: „Dică a spart ușa, s-a tăiat la mână și apoi a început să arate pe tablă”. Ce a urmat și jucătorul esențial pentru vestiar: „E catalizatorul echipei. Un om care se bucură de fiecare clipă de viață”

Momentul zero de la FCSB, povestit de Mihai Stoica:
  • Publicat:
  • Actualizat:

O ușă spartă, o mână tăiată și 90 de minute de discuții între un antrenor nervos și un grup de jucători care nu se exprimau la capacitate maximă. De asta a fost nevoie pentru ca sezonul FCSB-ului să se deblocheze și Nicolae Dică să sprinteze spre noi și noi recorduri. Episodul, petrecut la Ovidiu, după înfrângerea (1-0) cu Viitorul, a fost povestit de Mihai Stoica, directorul sportiv care nu a luat parte la scenă.

Pe 9 septembrie 2017, Nicolae Dică suferea prima înfrângere în campionat, 1-0 pe terenul Viitorului, iar lucrurile nu arătau tocmai bine pentru FCSB. Presiunea creștea, în condițiile în care vicecampioana cumpărase cam tot ce era mai bun în Liga 1, iar rezultatele erau departe de așteptările unui patron și așa nerăbdător. Într-un context complicat, Nicolae Dică a fost pus devreme în sezon în fața momentului zero, dar, din spusele lui Mihai Stoica, a găsit soluția perfectă pentru a pune pe picioare FCSB-ul de azi.

Într-un acces de furie, tânărul antrenor a lovit violent o ușă, s-a tăiat și a continuat să dea indicații cu mâna sângerândă, apoi a convocat o ședință. 90 de minute, Alibec și Budescu au spus ce au avut de spus, la fel a făcut și Dică. Rezultatul? Victorii peste victorii, calificarea în primăvara europeană și, mai important, liniște în vestiar. Naratorul episodului? Mihai Stoica, omul care a trăit momentul de partea închisă a ușii: „Este un episod incredibil, e momentul zero pentru mine. După eșecul cu Viitorul, Dică și jucătorii s-au închis într-o sală. O ușă e spartă de Dică. S-a tăiat la mână și, după aceea, a arătat pe tablă cu mâna tăiată. Au stat vreo oră și jumătate, eu nu am intrat. Fiecare a spus ce are de spus, iar din momentul acela noi am avut zece victorii și trei rezultate de egalitate. Avem 38 de goluri marcate și opt primite”, a declarat Mihai Stoica, într-un interviu acordat celor de la Fanatik.

În afara lui Dică, un rol imprtant în transformarea echipei l-a jucat Constantin Budescu. Atât pe teren, cât și în afara lui: „Dică a făcut atunci o chestie extraordinară, iar echipa a început să sudeze relațiile și să fie prietenie între jucători. Parcă a fost altceva decât până acum datorită unui singur fotbalist, Constantin Budescu. El a fost catalizatorul acestei echipe. Un om care se bucură de fiecare clipă de viață”, a mai dezvăluit directorul sportiv de la FCSB, pentru sursa citată.
 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Fanii n-au mai suportat! Ce a făcut jucătorul lui Arsenal, după ce echipa a fost eliminată din UCL: ”Dați-l afară!”
Fanii n-au mai suportat! Ce a făcut jucătorul lui Arsenal, după ce echipa a fost eliminată din UCL: ”Dați-l afară!”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
Cum să evitați epuizarea la locul de muncă: sfaturile utile de la specialiști
Cum să evitați epuizarea la locul de muncă: sfaturile utile de la specialiști
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
Reacţia unui clujean după ce s-a trezit cu maşina lovită de o trotinetă electrică aruncată la întâmplare.
Reacţia unui clujean după ce s-a trezit cu maşina lovită de o trotinetă electrică aruncată la întâmplare. "Ar trebui interzise"
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Prințul cuceritor s-a despărțit de șatena sexy din Cluj și… din nou lângă marea iubire
Prințul cuceritor s-a despărțit de șatena sexy din Cluj și… din nou lângă marea iubire
Obligatoriu pentru toți șoferii din România. A intrat în vigoare astăzi, 18 Aprilie
Obligatoriu pentru toți șoferii din România. A intrat în vigoare astăzi, 18 Aprilie
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Istvan Kovacs, răplata unei prestații stelare: poate bifa o premieră fabuloasă pentru România
Istvan Kovacs, răplata unei prestații stelare: poate bifa o premieră fabuloasă pentru România
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
Ce avere are Paul Nicolau, zis Pescobar. Suma impresionantă pe care o câștigă patronul de la Taverna Racilor într-o singură zi
Ce avere are Paul Nicolau, zis Pescobar. Suma impresionantă pe care o câștigă patronul de la Taverna Racilor într-o singură…