Astra Giurgiu a evoluat în 9 oameni în ultimul sfert de oră al partidei cu Dunărea Călărași. Alibec a primit al doilea cartonaș galben, iar după un singur minut a venit și eliminarea directă a lui Bahamboula.
Alibec a primit al doilea cartonaș galben după ce l-a trântit la pământ pe Ispas, omul care a egalat la Giurgiu. Fundașul oaspeților i-a luat fața șeptarului în duelul pentru balon, dar vârful lui Măldărășanu a revenit și l-a pus la respect pe Ispas. Centralul Cătălin Buși a sancționat gestul lui Alibec, astfel că Astra a rămas în zece oameni.
După un singur minut, Dylan Bahamboula a fost eliminat direct pentru un fault grosolan. Același Ispas a fost pus la pământ de adversari. Intrat la pauză în locul lui Moise, Bahamboula a încercat să preia o pasă lungă în marginea terenului, dar a sfârșit cu talpa în pieptul lui Ispas, care a rămas întins pe gazon. Centralul Buși l-a eliminat direct, iar Astra a încheiat meciul în 9 oameni. Alibec nici măcar nu ajunsese la vestiare în momentul în care Bahamboula a fost eliminat. Se afla pe undeva prin spatele porții adverse.
Astra a deschis scorul în minutul 16, prin Neluț Roșu, care a transformat un penalty obținut de Llullaku. Oaspeții au revenit rapid pe tabelă, grație golului marcat de victima Ispas.
VIDEO CU CELE DOUĂ‚ ELIMINĂ‚RI
Care este cel mai bun atacant central roș-albastru din 2003 până azi?
Vezi rezultate
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER