Mircea Rednic a reacționat după ce MM Stoica l-a propus ca antrenor la FCSB: „Răspunsul meu a fost foarte clar”

Mircea Rednic a reacționat după ce MM Stoica l-a propus ca antrenor la FCSB:
  • Publicat:
  • Actualizat:

MM Stoica, directorul sportiv al vicecampioanei Ligii 1 Betano, FCSB, a anunțat că l-a dorit pe Mircea Rednic ca antrenor al roș-albaștrilor. După plecare lui Reghecampf, „Puriul” a fost opțiunea clubului patronat de Becali, dar acesta a refuzat și atunci a fost instalat Nicolae Dică.

„Eu îi mulțumesc că mă apreciază. Este un om de fotbal cu experiență, dar răspunsul meu a fost întotdeauna foarte clar. Respect clubul Steaua, cu toate performanțele pe care le-a făcut în fotbal, a fost și o imagine pentru țara noastră, pentru fotbalul românesc, dar acolo nu pot să antrenez niciodată. Mulțumesc pentru că m-a propus acolo și chiar au fost ceva discuții, dar la vremea aceea eu am fost foarte clar și este un subiect închis. Nu știu dacă nu aș putea lucra cu Becali, dar nu aș putea să antrenez vreodată Steaua”, a declarat Mircea Rednic la conferința de presă de miercuri.

„Eu, la un moment dat, i-am propus lui Gigi să aibă o discuție cu Mircea Rednic. El e atuul lui Dinamo acum! Ce dacă a jucat la Dinamo și a antrenat la Rapid?”, a spus Stoica, la Digi Sport.

Între cei doi a existat lunile trecute un conflict. În momentul prezentării oficiale la Dinamo, Rednic l-a „înțepat” pe MM Stoica, după ce oficialul FCSB fusese ironic la adresa antrenorului. „Gnohere are meciuri în cupele europene câte are Rednic în toată cariera lui. A marcat cu Lazio și în tur, și în retur. La anul va deveni probabil al doilea marcator în cupele europene pentru FCSB, după Lăcătuș. Deci a făcut câte ceva. Rednic are multe merite. Poate vorbi, dar vorbesc și unii care n-au nicio treabă”, a spus atunci directorul sportiv al echipei conduse de Gigi Becali, iar Rednic a tunat: „Am luat campionatul, am trecut în primăvara europeană. Cu ce echipe am fost în grupe. Cu Leverkusen, Bruges, Tottenham, Besiktas. Asta o spun pentru Luțu 2 de la Steaua, ca să o știe. Vă dați seama cine e că spunea că un jucător de acolo are mai multe jocuri în Europa decât de mine ca antrenor”.

Mircea Rednic a împlinit ieri 57 de ani, iar fanii i-au pregătit o surpriză de proporții.

Bogdan Savin / Autor
Activează de peste 17 în presa sportivă. La început a fost colaborator al departamentului care se ocupa de ligile inferioare, a „făcut practica” la meciuri din Liga 2 sau a treia și treptat a ajuns la secția „Fotbal Intern” a ProSport. A acumulat experiență și după patru ani a acceptat ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate puteam să fug jumătate de oră'
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate…
Adio, Real Madrid! I-a spus „nu” lui Florentino Perez și pleacă la finalul sezonului
Adio, Real Madrid! I-a spus „nu” lui Florentino Perez și pleacă la finalul sezonului
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al bărbatului era coborât în groapă?
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al…
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma uriaşă e plătită de o companie a familiei conducătoare din Emirate
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma uriaşă e plătită de o…
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în weekend!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în…
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
ITP 2024. OBLIGATORIU pentru toți șoferii care trebuie să facă inspecția tehnică periodică
ITP 2024. OBLIGATORIU pentru toți șoferii care trebuie să facă inspecția tehnică periodică
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au cunoscut celebritatea
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen