Lovitură în aura "Fălcosului" şi dovada că Ioan Andone se mai şi înşală la jucători. Ce s-a putut alege de cel despre care spunea "Staţi să-l vedeţi! E şansa noastră că l-am luat, e un lider care va da 15 goluri pe sezon"

11 ian 2019 4915 afişări Comentează şi tu Liga 1
Lovitură în aura "Fălcosului" şi dovada că Ioan Andone se mai şi înşală la jucători. Ce s-a putut alege de cel despre care spunea "Staţi să-l vedeţi! E şansa noastră că l-am luat, e un lider care va da 15 goluri pe sezon"

Nathan Kabasele (24 de ani) se numără printre cei nouă jucători puşi astăzi pe liber de FC Voluntari, iar plecarea vârfului după doar patru luni reprezintă un eşec pentru Ioan Andone, managerul ilfovenilor care l-a ridicat în slăvi la venirea în România.

Sosit în Ilfov pentru a redresa o corabie aproape înecată, "Fălcosul" a făcut o serie de transferuri pentru a încerca să dea un impuls unei echipe aflate în degringoladă, iar dintre toţi jucătorii aduşi de FC Voluntari s-a concentrat în mod special pe Nathan Kabasele. Avea CV bun, venea de la Anderlecht, dar aventura vârfului de culoare în Liga 1 Betano a însemnat doar un gol în cinci meciuri (71 de minute jucate), în ciuda impresiei foarte bune pe care i-a făcut-o lui Andone: "Mijlocaşul Alissa Bilal Laidouni şi atacantul Nathan Kabasele, ambii francezi, sunt foarte buni. Sunt jucători care vor impresiona în Liga 1. Staţi să-l vedeţi, nu întâmplător a stat şase ani la Anderlecht. A fost şansa noastră că l-am luat. El e un lider, aşa că am avut noroc pentru că n-a găsit altceva, pentru că un atacant de calitatea lui ar avea loc la multe echipe bune. Îl asemănăm cu Gnohere, numai că el e de picior drept, plus că are viteză mai bună decât Gnohere. Îl avem doi ani de zile, sperăm să ne dea 15 goluri pe sezon", spunea fostul fundaş despre vârful pe care-l vedea drept salvatorul echipei antrenate acum de Cristiano Bergodi.

Atacantul în vârstă de 24 de ani a venit în Ilfov din postura de jucător liber de contract. Ultima dată evoluase la Gazisehir, în liga a doua din Turcia, iar de-a lungul carierei a jucat pentru Anderlecht, Mouscron sau De Graafschap.

Sosit de tânăr în Belgia, Kabasele a fost remarcat de scouterii lui Anderlecht, echipă la care a ajuns în 2011 şi la care a stat până în 2017. A participat la două titluri câştigate de Anderlecht, dar în marea parte a timpului a fost împrumutat fie în Belgia, fie în Olanda.

Cotat la 500.000 de euro, Kabasele a fost vândut de Anderlecht în 2017, la Gaziehirspor, în liga a doua din Turcia, pentru doar 100.000 de euro. Nu a reuşit să impresioneze nici acolo, iar în luna iulie a devenit jucător liber de contract, situaţie în care se află şi acum.

8 minute a jucat Kabasele în Liga Campionilor, într-un meci cu Borussia Dortmund, 0-3, în 2014.

Versiune selectata: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.