Remiza care spulberă speranțele: Astra – Oțelul 1-1. VIDEO rezumat

  • Publicat:
  • Actualizat:

Înaintea meciului dintre Astra și Oțelul, gălățeanul Ioan Filip mărturisea într-un interviu că nu știe exact pe ce poziție se află giurgiuvenii în campionat, dar că vrea să scoată măcar un punct din această deplasare. „Mergem să-i batem, ce pana mea”, spunea mijlocașul lui Ewald Lienen. Iar atitudinea dezinvoltă a lui Filip s-a regăsit și în jocul colegilor săi.

Oțelul a început curajos la Giurgiu, iar Sîrghi a deschis scorul, însă reușita sa a fost anulată pentru un ofsaid la Prestia. A urmat însă imediat replica Astrei, iar Yazalde a deschis scorul în minutul 4, după o bară a lui Yoda. S-a jucat pe contre apoi la Giurgiu, iar ocaziile s-au succedat cu repeziciune la ambele porți. Oțelul a avut un penalty neacordat la Tudorie, dar arbitrul Rădulescu și-a reparat eroarea la căderea în careu a lui Marquinhos. Același brazilian a transformat, iar la pauză s-a intrat la egalitate, 1-1.

La reluare, Yoda a încercat să îl imite pe omologul său de la Oțelul, însă francezul a irosit penalty-ul pe care tot el îl obținuse. După acest moment, gălățenii au forțat tot mai puțin și au căutat să conserve rezultatul, iar astralii s-au chinuit să mai găsească drumul spre poarta unui Goicoechea senzațional.

În cele din urmă s-a terminat 1-1, iar Astra și-a luat adio definitiv de la lupta pentru titlu și își face griji serios pentru poziția a doua.

Echipele de start:

Astra Giurgiu: Coman – Papp, Găman, Ben Youssef, Junior Morais – Al. Ioniță II, Takayuki – L. Iorga, Cristescu, De Amorim – Yazalde

Antrenor: Daniel Isăilă

Rezerve: Lung jr, De Amorim, Enache, Ioniță II, Mureșan, Ivanovski, Șt. Popescu

URMĂ‚REȘTE AICI COMENTARIUL PARTIDEI ÎN FORMAT LIVE TEXT, de la 19:00

Oțelul Galați: Goicoechea – Mișelăricu, Sârghi, Prestia, D. Popescu – Giurgiu, Cooper, Lovin – Astafei, Tudorie, Marquinhos

Antrenor: Ewald Lienen

Rezerve: Simaitis, Sipovic, I. Filip, Al. Zaharia, Sevillano, Bocar, Băjenaru

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua
A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Elevă de 17 ani, violată de patru tineri într-un liceu din Dâmboviţa. Trei dintre ei mai violaseră o adolecentă într-o staţie de autobuz
Elevă de 17 ani, violată de patru tineri într-un liceu din Dâmboviţa. Trei dintre ei mai violaseră o adolecentă într-o…
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
Legea se schimbă în toată România. Decizie pentru părinții care au copii
Legea se schimbă în toată România. Decizie pentru părinții care au copii
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Halep, la mâna italienilor: ultima șansă a Simonei de a juca la Roma depinde de niște criterii clare
Halep, la mâna italienilor: ultima șansă a Simonei de a juca la Roma depinde de niște criterii clare
O româncă va arbitra returul unei semifinale din UEFA Women’s Champions League
O româncă va arbitra returul unei semifinale din UEFA Women’s Champions League
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele