INTERVIU | Toto Tamuz, golgheterul Petrolului în acest start de sezon: „Pentru mine nu contează banii, vreau să cresc ca jucător”. Marea dorință a lui Tamuz: reîntoarcerea la naționala Israelui după șapte ani

INTERVIU | Toto Tamuz, golgheterul Petrolului în acest start de sezon:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Toto Tamuz (26 de ani) este unul dintre cei mai în formă atacanți din Liga I, reușind 4 goluri în primele trei etape. Israelianul de origine nigeriană a venit la Petrolul în iarna trecută, nu a impresionat în primele partide, dar ajutat de o pregătire excelentă, a explodat în acest sezon. Obiectivul său cu Petrolul este un sezon cât mai bun, încununat de trofee, dar și reîntoarcerea la naționala Israelului, pentru care a marcat două goluri în zece partide

  • Tamuz are două titluri de campion în Israel cu Beitar Ierusalim și a fost golgheterul campionatului israelian în 2011, când a marcat 21 de goluri
  • Atacantul de 26 de ani spune că a fost aproape să se transfere la Steaua și Rapid, dar a rămas în Israel înainte să încerce o aventură în Rusia
  • Vârful Petrolului vrea să se întoarcă la naționala Israelului, pentru care nu a mai jucat din 2007



Toto Tamuz a marcat opt goluri în 29 de meciuri pentru Petrolul, echipă la care a venit în iarnă

Despre Toto Tamuz s-a scris enorm în presa română, chiar înainte să vină la Petrolul. Atacantul israelian de 26 de ani a fost ofertat de Rapid și Steaua, dar a ajuns în Liga I doar în 2014, când după o experiență nereușită în prima ligă rusă, la Ural Ekaterinburg, a devenit jucător liber și a semnat cu Petrolul Ploiești. Primele meciuri nu l-au transformat pe Tamuz într-un atacant care să sperie echipele din România: a marcat doar patru goluri în 22 de meciuri. Însă israelianul născut în Nigeria are un potențial enorm, dovedit în debutul acestui sezon, când a marcat de șase ori în primele șapte meciuri și e golgheterul Ligii I, cu patru goluri în primele trei etape, la egalitate cu polonezul Kamil Bilinski.

„Căldura e la fel ca în Israel”

Povestea lui Tamuz e impresionantă. Vârful Petrolului, născut în Nigeria, a plecat cu familia în Israel, după ce tatăl său a primit un contract la Beitar Netanya. Din cauza problemelor financiare, familia atacantului Petrolului a plecat înapoi în Nigeria, însă micuțul Toto a rămas în Israel, acolo unde a fost adoptat de Orit Tamuz, femeia pe care Toto o consideră mamă. „Mama mea e foarte importantă pentru mine, m-a transformat în omul care sunt azi”, spunea Tamuz pentru site-ul FIFA.com în urmă cu trei ani. Totuși, atacantul Petrolului a rămas în contact cu tatăl său, fostul internațional Clement Temile, cel care a fost primul lui model în fotbal, cu care mai vorbește sporadic la telefon.

Pe atacantul israelian al Petrolului l-am întâlnit după antrenamentul de miercuri al echipei, care a avut loc la Crângul lui Bot, la doar 10 kilometri de Ploiești, la orele prânzului. S-a plâns puțin de căldura insuportabilă la soare, 37 de grade Celsius, dar spune că în Israel, acolo unde și-a început cariera, condițiile erau la fel, dacă nu mai dificile. Spune că se simte excelent la Petrolul, după o perioadă mai puțin fastă petrecută în Rusia, la Ural Ekaterinburg, și că e gata să câștige titlul cu echipa ploieșteană.


Tamuz a marcat în poarta Rapidului într-un meci din Europa League, atunci când evolua pentru Hapoel Tel Aviv

„Am avut oferte de la Steaua și Rapid”

Toto, ce faci? Ai un început de sezon excelent…
Da, mă simt în formă. În ultimele două zile am fost în Israel să-mi văd mama și acum am revenit la antrenamente, sunt concentrat pe ceea ce am de făcut.

Nu ți-a fost frică să mergi acasă, după conflictul dintre israelieni și palestinieni? Imaginile surprinse acolo îți provoacă teamă…
Să știi că lucrurile s-au mai liniștit. Oricum, familia mea locuiește într-o zonă liniștită și nu am avut nicio secundă emoții că ar putea păți ceva. M-am speriat puțin când am văzut ce se întâmplă, dar cum familia mea nu e în mijlocul luptei, am stat liniștit.

Să revenim la fotbal. Știu că ai fost aproape de un transfer la Steaua și Rapid în urmă cu patru-cinci ani, de ce n-ai ajuns în România mai devreme?
Da, Steaua și Rapid mi-au făcut oferte, știam că sunt două echipe foarte bune în România. Dar în acel moment am preferat să merg la alte echipe din Israel. E drept, nici echipele pentru care jucam nu m-au lăsat să plec în România, au avut oferte mai bune atunci. Îți dai seama, era greu să plec, începusem fotbalul în Israel, joc de la 7 ani acolo, și era dificil să schimb totul. Totodată, când am devenit jucător liber de contract, în 2013, după ce am plecat de la Hapoel Tel Aviv, am ales să merg în Rusia. O greșeală uriașă…


Forța în picioare este principalul atu al lui Tamuz, care nu se ferește să se ia la trântă cu adversarii

„Nu banii sunt importanți, vreau să cresc cât mai mult”

De ce? Ce s-a întâmplat acolo?
Când m-am înțeles cu șefii de la Ural Ekaterinburg să semnez, mi-au promis o mulțime de lucruri. Și nu s-au ținut de promisiune! Au existat și alte probleme, niște neînțelegeri cu conducerea clubului și am decis să plec. Erau colegi care erau mulțumiți doar cu salariile mari de acolo, eu nu sunt un astfel de jucător și am decis să plec fără nicio urmă de regret. Pentru mine, cel mai important lucru e să cresc ca jucător.

Și crezi că poți să crești la Petrolul? Cum simți echipa de aici? Te-ai adaptat?

Desigur! Avem o echipă foarte bună și suntem o echipă foarte, foarte bună. E un sezon important pentru noi, un sezon foarte, foarte greu. Am început excelent, suntem pe un trend bun, dar oricând putem să avem o perioadă mai proastă și să ne dezamăgim atât fanii, cât și pe noi. Din acest motiv, trebuie să continuăm să muncim mult, să jucăm la fel de bine și să tratăm fiecare meci la fel de important.

„Am avut nevoie de timp”

Tu ești unul dintre motivele pentru care Petrolul a început sezonul atât de bine, ai marcat 6 goluri în primele șapte meciuri. Ești într-o formă excelentă, mult mai bună decât cea din sezonul precedent. Cum ai crescut într-un timp atât de scurt?
Nu cred că sezonul trecut a fost foarte slab pentru mine. Clar, acesta e mai bun. Poate și pentru că am avut cantonamente foarte bune, în care am acumulat mult și care ne vor ajuta pe termen lung. Revenind la sezonul trecut, am venit în februarie, e destul de dificil pentru un jucător să vină la o echipă atât de târziu. E destul de greu să fii în același ritm cu lotul, dar antrenorul mi-a dat timp, mi-a dat încredere, m-a motivat mult.

Ce te motivează cel mai mult?
O mulțime de lucruri. Dar din ce văd la Petrolul, ne motivăm reciproc, iar asta contează foarte, foarte mult. Nu e vorba de vreun jucător, ci de întreaga echipă. Ne simțim bine împreună și vrem să avem un sezon excelent.


Dăruirea lui Tamuz pe teren l-a transformat pe israelian într-unul dintre cei mai apreciați jucători ai Petrolului

Naționala Israelului e foarte talentată”

Am văzut că te rogi înaintea fiecărui meci, înaintea fiecărei reprize. Ce simbolizează acest gest?
E un gest personal, prin care îi mulțumesc lui Dumnezeu că mă ajută să fiu sănătos și să înscriu goluri.

Ai deja 10 meciuri și două goluri pentru naționala Israelului, dar n-ai mai jucat de ceva vreme acolo. Crezi că evoluțiile tale de la Petrolul te vor propulsa din nou în circuitul naționalei?
Avem o națională foarte talentată, cu jucători valoroși și experimentați, care joacă întoate campionatele din Europa. Da, desigur că mi-ar plăcea să fiu convocat din nou la naționala israeliană, pentru mine este extrem de important să joc în națională, mi-a făcut plăcere de fiecare dată.

CINE E TOTO TAMUZ

Post: Atacant
Înălțime: 1,82m
Greutate: 84kg
Data nașterii: 1 aprilie 1988
A mai jucat la: Hapoel Petak Tikva (2005-2006), Beitar Ierusalim (2006-2010), Hapoel Tel Aviv (2010-2013), Ural Ekaterinburg (2013)
Campion al Israelului cu Beitar (2007 și 2008), A câștigat Cupa Israelului (2010) și patru Cupe ale statului
Golgheterul primei ligi israeliene în 2011, cu 21 de goluri

Adrian Costeiu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua
A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Vreme rea în cea mai mare parte a ţării, până vineri dimineaţă. La munte sunt anunţate ninsori şi vijelii
Vreme rea în cea mai mare parte a ţării, până vineri dimineaţă. La munte sunt anunţate ninsori şi vijelii
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
S-a dat ORDIN de EVACUARE în România. Raed Arafat a decis chiar acum
S-a dat ORDIN de EVACUARE în România. Raed Arafat a decis chiar acum
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Halep, la mâna italienilor: ultima șansă a Simonei de a juca la Roma depinde de niște criterii clare
Halep, la mâna italienilor: ultima șansă a Simonei de a juca la Roma depinde de niște criterii clare
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Noul Renault Captur, disponibil în România. SUV-ul de oraș bate DUSTER?
Noul Renault Captur, disponibil în România. SUV-ul de oraș bate DUSTER?
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…