Intervenție abruptă și logică a lui Dinu Gheorghe în „cazul Nedelcu”. Face praf mișcarea lui Becali, anunță cauza interesantă a declinului, dar și transferul „de urgență” care trebuie făcut: „Mai are o singură șansă să-și revină! Trebuie dat acolo”

Intervenție abruptă și logică a lui Dinu Gheorghe în
  • Publicat:
  • Actualizat:

Dinu Gheorghe, unul dintre cei mai experimentați oameni de fotbal din Liga 1 Betano, a avut, miercuri, o opinie interesantă în cazul lui Dragoș Nedelcu, tânărul mijlocaș căruia Becali i-a oferit o hârtie conform căreia poate pleca de la FCSB pentru două milioane de euro. Fostul președinte de la Brașov, Rapid și Dinamo consideră că vicecampioana a făcut o mare greșeală și înaintează scenariul în care Nedelcu poate fi „reabilitat”, dar și un motiv pentru declinul închizătorului.

„E o dovadă de amatorism, oamenii ăștia își fură căciula singuri. E pe tobogan, e imposibil să iei două milioane de euro pe un jucător care nu joacă și care e criticat. Acest document dat are valoare zero, nu va da nimeni două milioane de euro pe Nedelcu în momentul de față. A avut evoluții modeste”, a declarat expertul Digi Sport, în momentul în care a aflat de mișcarea celor de la FCSB. Apoi, „Vamă” i-a recomandat lui Becali să-l trimită pe Nedelcu la Viitorul, unde Hagi l-a transformat într-un mijlocaș foarte valoros: „E o singură șansă, cum au făcut cu Alibec, să-l lase la Viitorul un an de zile, să-l pună pe picioare, și să lase 10-15 procente la Viitorul. E clar, în momentu lde față, că el nu va juca. Acolo e Pintilii, e Filip, Nedelcu este acum, în mintea patronului și a celor care se ocupă de echipă, doar a treia soluție. Singura variantă e să-l lase la Viitorul, să-l ducă în mediul în care a confirmat. Așa a fost și cu Alibec, venirea la Astra e o mutare bună, iar FCSB a pierdut bani. Am înțeles că suma e mai mică decât cea încasată când l-au luat de la Astra”.

O explicație interesantă

Forțat la început și lăudat de Gigi Becali, Nedelcu nu s-a impus niciodată cu adevărat la FCSB, iar Gheorghe înaintează un motiv care are în spate, mai degrabă, o explicație psihologică și e legat de ascensiunea fulminantă a lui Tudor Băluță, concurentul pe post la echipa națională de tineret și, teoretic, și la naționala mare: „Nedelcu e talentat, ar trebui să fie măcar la echipa națională de tineret. Dar se pare că mediul de acolo nu-i priește…Cred că asta l-a afectat mult pe Nedelcu, Tudor Băluță e mai tânăr decât el, sutn amândoi de la Viitorul, iar el a bătut pasul pe loc și Băluță joacă la echipa națională și a prins un contract la un club de Premier League. Pentru Nedelcu, FCSB a fost o oportunitate la care nu a făcut față”.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE
Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele