INEDIT | Un jucător din Liga 1 recunoaște că a marcat un gol neregulamentar: „M-a atins mingea în mână! Am văzut că arbitrul n-a fluierat și m-am bucurat”

INEDIT | Un jucător din Liga 1 recunoaște că a marcat un gol neregulamentar:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Gaz Metan a obținut astăzi a doua victorie din Liga 1. Medieșenii au învins FC Botoșani pe teren propriu, grație unui gol controversat înscris de Roberto Romario. Mijlocașul gazdelor a preluat cu mâna o minge degajată slab de Tincu, după care a șutat în vinclul porții apărate de Cobrea. Jucătorul a recunoscut la finalul partidei că a jucat mingea cu mâna.

„M-a atins mingea în mână. Eu veneam în viteză și aveam mâna lângă corp. M-am uitat către arbitru, am văzut că n-a fluierat și m-am bucurat, sincer. Se mai întâmplă în fotbal. Chiar mi-a fost frică să nu cumva să fluiere arbitrul. Am văzut că se duce spre centru și m-am liniștit”, a declarat italianul la finalul partidei. 

Centralul partidei, Adrian Comănescu, s-a consultat cu asistentul Alexandru Cerei după golul gazdelor, iar în cele din urmă a validat reușita. Oaspeții au protestat vehement la adresa arbitrului.


Captură Telekom Sport

În urma acestui succes, Gaz Metan ajunge la 9 puncte, se distanțează la cinci de Juventus, ultima clasată, și se apropie la o lungime de Sepsi, ocupanta locului 12. FC Botoșani putea urca temporar peste FCSB și CS U Craiova, în cazul unei victorii. Elevii lui Costel Enache rămân pe locul patru, cu 23 de puncte, unul peste Astra.

 
Octavian Vasilescu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE
Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele