Gică Hagi, prima reacție după convocarea lui Ianis la naționala mare. Mesajul transmis de „Rege” chiar la conferința de presă

Redactor:
Andrei Pal
Gică Hagi, prima reacție după convocarea lui Ianis la naționala mare. Mesajul transmis de
  • Publicat:
  • Actualizat:

Gică Hagi (53 de ani) a reacționat pentru prima dată după ce fiul său, Ianis, a fost convocat în premieră la naționala mare a României. Hagi junior a fost chemat de Cosmin Contra pentru meciurile din Liga Națiunilor, cu Lituania și Muntenegru. „Regele” s-a abținut să comenteze prea multe legat de acest subiect, fiind destul de rigid.

Cosmin Contra, selecționerul naționalei, a anunțat, vineri, lista fotbaliștilor convocați sub tricolor la ultima etapă din Liga Națiunilor. Ianis Hagi a făcut, în sfârșit, pasul spre echipa mare a naționalei, după ce a pus umărul la calificarea naționalei de tineret la Campionatul European din 2019, găzduit de Italia și San Marino. Gică Hagi a fost foarte sumar în declarațiile legate de convocarea lui Ianis, preferând să discute mai mult despre meciul următor al Viitorului, contra Concordiei Chiajna.

„Nu vreau să discut despre asta. Am meci cu Chiajna, să vorbim despre meciul nostru. Fiecare să se ducă acolo unde e convocat și să dea randament, dar eu vreau să discut despre meciul nostru”, a spus Gică Hagi la conferința de presă. Performanțele reușite de Ianis de la revenirea în țară, la Viitorul, l-au determinat pe „Rege” să protesteze vehement aproape de ficare dată când fiul său era „sărit” de Contra de pe lista convocaților la naționala mare.

Cu Ianis Hagi în lot, România va întâlni la mijlocul lunii noiembrie, în ultima etapă din grupa a 4-a, Liga C, a Ligii Națiunilor, reprezentativa Lituaniei (17 noiembrie) și Muntenegru (20 noiembrie).

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Milioane de români rămân fără pensii, în prag de Paşte! Veste teribilă pentru pensionari
Milioane de români rămân fără pensii, în prag de Paşte! Veste teribilă pentru pensionari
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
Experiment: un tânăr a devenit om al străzii pentru a demonstra că poate ajunge milionar într-un an. Câţi bani a strâns în 10 luni
Experiment: un tânăr a devenit om al străzii pentru a demonstra că poate ajunge milionar într-un an. Câţi bani a…
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
Câți bani a ajuns să primească Nadia Comăneci de la statul român. Suma care intră, lunar, în conturile Zeiței de la Montreal
Câți bani a ajuns să primească Nadia Comăneci de la statul român. Suma care intră, lunar, în conturile Zeiței de…
Au păcălit poporul cu televizorul! Ce înseamnă, de fapt, cifrele scrise de Sorin în baracă, la Survivor All Stars de la Pro TV
Au păcălit poporul cu televizorul! Ce înseamnă, de fapt, cifrele scrise de Sorin în baracă, la Survivor All Stars de…
DECIZIE FINALĂ pentru milioane de șoferi din ROMÂNIA. Tocmai s-a stabilit că este obligatoriu
DECIZIE FINALĂ pentru milioane de șoferi din ROMÂNIA. Tocmai s-a stabilit că este obligatoriu
A murit de 8 ori! Bărbatul care i-a șocat pe medici!
A murit de 8 ori! Bărbatul care i-a șocat pe medici!
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Ce legătură este între Anamaria Prodan și Gabriela Lucuțar. Impresara și Regina Întunericului se cunosc de mulți ani
Ce legătură este între Anamaria Prodan și Gabriela Lucuțar. Impresara și Regina Întunericului se cunosc de mulți ani