Gane, după egalul cu Steaua: „Este ca un succes, am jucat contra primei echipe”

Autor: Antonio Robitu Publicat: 26 May. 2013, 21:22 Actualizat: 26 May. 2013, 21:23 Liga 1

Antrenorul lui CS Severin, Ionel Gane, regreta că echipa lui nu a reușit să scoată toate cele 3 puncte din meciul cu Steaua (1-1), dar nu și-a putut ascunde satisfacție pentru problemele puse titularilor lui Reghecampf.

„Pot să spun că acest punct este ca o victorie pentru noi, deoarece am făcut un joc foarte bun în fața unei echipe a Stelei completă. Nu am ce să le reproșez băieților, din contră, îi felicit pentru problemele puse campioanei României. Adversarii nu mi s-au părut așa relaxați, cred că au venit destul de montați după eșecul cu Viitorul. Au avut însă parte de o replică bună din partea noastră, trebuie scos în evidență și acest lucru.

Până la urmă, am reușit rezultate bune cu o echipă încropită într-o lună. Îmi pare rău doar că oficialii fotbalului românesc au anunțat cine primește licența și cine nu cu 6 etape înaintea finalului, astfel că jucătorii mei și-au pierdut motivația. Acest lucru ar trebui făcut după finalul sezonului”, a spus Gane la DigiSport.

Autor: Antonio Robitu Publicat: 26 May. 2013, 21:22 Actualizat: 26 May. 2013, 21:23 Liga 1
Pe aceeași temă
Gogoașă din Trăsniții a făcut anunțul-șoc: 'Am fost diagnosticat cu cancer. Am nevoie de sânge'

Istoria neştiută a stadionului din Constanţa: ridicat de deţinuţi politic, pe o groapă de gunoi, cu piatră de Canara

COVID-19 sau o simplă răceală? Medicul Cristian Oancea îţi spune când e cazul să te îngrijorezi

Barcelona a hotarat ce se va intampla cu Griezmann in urmatoarea perioada de mercato! Decizie de ULTIMA ORA a catalanilor

Fiica lui Virgil Ianţu s-a transformat într-o domnişoară superbă. Cum arată Jasmina Ianţu la 15 ani

Anna Lesko face ravagii în Ferma! S-a dezbrăcat şi a cerut să fie spălată pe spate. De necrezut cine a apărut atunci! Toţi s-au uitat miraţi
Anna Lesko face ravagii în Ferma! S-a dezbrăcat şi a cerut să fie spălată pe spate. De necrezut cine a apărut atunci! ...
Cerşetorii din România au speriat Elveţia. „Au asediat oraşul, veneau ca muştele, iar unii sunt agresivi”

Salariul pe care îl încasează lunar un polițist la Rutieră!  Fără bonusuri și sporuri!

I se spunea AMAZOANA și dădea gata orice BĂRBAT. Niciunul nu rezista la așa „tehnică”

Un tânăr a fost înşelat de logodnică cu prietenul cel mai bun. Modul „diabolic” în care s-a răzbunat: „Ha, ha! 600?”

Știrea zilei despre milioane de pensii. Cine are mai mulți bani de la 30 septembrie 2020

IREAL! Familie, UCISĂ rând pe rând de 1 sac de CARTOFI. Descoperirea uluitoare făcută de poliție

Atenţie! Urmează evenimentul care va da peste cap programul a milioane de români

O femeie de 30 de ani a murit de COVID-19 în timp ce se afla în avion

Spaima SAMSARILOR! Cel mai eficient tester pentru mașini. Cu smartphone-ul afli tot despre mașină - VIDEO

Când soția lui a murit, a găsit această hârtie într-o poșetă veche. I s-a făcut imediat rău...

Sistem imunitar vs. Coronavirus: Cât timp durează imunitatea după COVID-19? Studii efectuate şi clarificări OMS

Au ieșit pe stradă fără sutien! Cine are cei mai frumoși sâni?

FOTO. Cum se menține în formă Anna Lesko! Vedeta a dezvaluit secrete unei siluete impecabile

FĂRĂ PRECEDENT: Ţara europeană care a scos armata pe străzi. Vrea să testeze TOATĂ populaţia în numai câteva zile. Milioane de oameni sunt pe listă
FĂRĂ PRECEDENT: Ţara europeană care a scos armata pe străzi. Vrea să testeze TOATĂ populaţia în numai câteva zile. ...
Horia Brenciu, dar de maniere am uitat? Prins în „focurile” jocului, artistul a scuipat și a aruncat gunoi pe jos / PAPARAZZI
Horia Brenciu, dar de maniere am uitat? Prins în „focurile” jocului, artistul a scuipat și a aruncat gunoi pe jos / ...
Sophia Loren revine la film cu primul ei rol nou după mai bine de un deceniu

Ce mașini deține Traian Berbeceanu, actualul prefect al Capitalei

FOTO. Nicoleta Luciu, cel mai fierbinte pictorial! Imaginile tinereții într-o decapotabilă din piele

FOTO. Gabriela Cristea, goală în cadă! A lăsat la vedere nurii bustului generos