Fură egali

  • Publicat:
  • Actualizat:

Cele 5 minute de fotbal arătate de Urziceni și Craiova au produs patru goluri și un egal echitabil.

Oaspeții au pus mingea jos încă din primul minut, Dina șutând curajos (4) puțin pe lângă poarta lui Stelea. Elanul Craiovei a fost însă repede potolit de jocul consistent reușit de Mara pe partea dreaptă. Biciuți de pe margine de Dan Petrescu, jucătorii gazdelor s-au aruncat în atac și au reușit cele mai bune 5 minute din acest retur. Mara (15) și Onofraș (20) au profitat de imprecizia lui Bornescu și au marcat pentru Urziceniul care părea a controla meciul. Accidentarea din minutul 25 a lui Dina a schimbat în bine jocul oaspeților. De abia intrat pe teren, Tănasă a șutat periculos (35) pentru a centra apoi decisiv la reluarea lui Baird.

Craiova a stat mai bine în teren și în debutul reprizei secunde. Insistenții Tănasă și Baird au pus reale probleme defensivei gazdelor care a cedat din nou în minutul 55, atunci când Wobay a strecurat mingea prin­tre picioarele lui Stelea. Agitația de pe ambele bănci tehnice a pus o presiune negativă asupra jocului celor două echipe, mingea fiind ținută mai mult în zona neutră a terenului. Mara s-a pierdut undeva la mijlocul terenului, Tănasă a obosit lângă Galamaz și totul s-a încheiat cu scandările mai puțin ortodoxe ale suporterilor olteni, care au venit tocmai din Bănie pentru a-l înjura pe Mititelu.

Pe aceeași temă
Alex Piţurcă a marcat la Elena din Chişinău în faţa tuturor. Imagini explozive

Momentul în care scutul israelian Iron Dome interceptează zeci de rachete lansate din Gaza VIDEO

NEWS ALERT Diplomat român, expulzat de Federaţia Rusă

„Messi e mulțumit de oferta primită!” Bombă în fotbalul mondial! Care sunt dorințele starului Barcelonei

Infectarea cu coronavirus după vaccinare. Când nu ne protejează vaccinul, explică un medic

S-a modificat schimbarea. Liviu Dragnea e în culmea fericirii. Va ieși din închisoare

Tânăr de 20 de ani DECAPITAT de familie pentru că era homosexual. Povestea tragică care a impresionat o lume întreagă

Casă dărăpănată din chirpici, construită în 1950, scoasă la vânzare pentru 700.000 de euro, la Cluj

Sfâșiați de URS! Ultimele lor clipe de viață, înregistrate pe cameră

Un ARHEOLOG care săpa în Turcia a scos la iveală ceva INCERDIBIL din vremea gladiatorilor

Dacă ai această marcă TV, ai face bine să o returnezi dacă mai poți. E uluitor ce se întâmplă în fundal, fără acordul tău

BREAKING! ATAC terorist. Sunt ZECI de MORTI şi răniţi! Vestea ŞOC a zilei

Anamaria Prodan, călcată în picioare în direct la TV!  Ce a putut să-i zică, și prezentatorul a început să râdă

Mirela Vaida a șocat pe toată lumea! Ce note a obținut prezentatoarea TV la examenul de Bacalaureat

BREAKING. Românii cu credite pot deschide şampania. Anunţul făcut de BNR la care mulţi sperau

Cea mai periculoasă băutură alcoolică pentru ficat. Un român consumă 85 de litri anual

Depășire criminală pe „Drumul Morții”, E85. Toate cele bune de la șoferul care a trecut pe lângă moarte! - VIDEO

Specia care ar putea dispărea din cauza nevoii uriașe de litiu pentru baterii de mașini electrice

Ce se întâmplă din 15 mai cu conturile de Whatsapp ale persoanelor care nu acceptă noile politici de confidenţialitate

BANCUL ZILEI – Camera ascunsă: ipostaze năucitoare cu nevasta și amantul

Medic sexolog: Cum îţi da seama cât de compatibil eşti cu partenerul şi cât de des ar trebui să faceţi sex

S-au cunoscut în timpul unei partide de amor în trei, apoi au deschis o afacere. „Au făcut-o” chiar şi în România

Imagini +18! Vedete de la noi, PRINSE în timp ce făceau AMOR în public!

Cine este, de fapt, polițista superbă care a primit mii de like-uri pe Facebook?

FOTO. Bianca Drăgușanu, imaginile cu care a zăpăcit milionarii! S-a pozat într-un costum minuscul de baie

FOTO. Daniela Crudu, într-un costum de baie minuscul! Și-a arătat trupul total