FCSB nu câștigă cu Viitorul, 1-1, și păstrează șanse mici la titlu. Golul lui Ianis poate decide campioana!

Redactor:
Andrei Pal
FCSB nu câștigă cu Viitorul, 1-1, și păstrează șanse mici la titlu. Golul lui Ianis poate decide campioana!
  • Publicat:
  • Actualizat:

ViitorulFCSB 1-1. Echipa lui Mihai Teja a pierdut două puncte enorme în lupta pentru titlu și e aruncată la cinci puncte de CFR Cluj cu patru etape rămase din Liga 1 Betano. Gnohere a deschis scorul, dar Ianis a marcat, în minutul 80, golul care poate cântări cât un titlu.

Cu ocazii în prima repriză, dar într-un ritm lent. Așa s-a jucat Viitorul – FCSB, la Ovidiu, meci animat de Marius Avram prin eliminarea lui Romario Benzar după jumătate de fault. A urmat inspirația lui Teja, cu Gnohere deschizând scorul la 12 minute după ce a intrat, și o nouă eliminare, a lui Achim, acordată la fel de dubios. Se părea că se merge spre un 0-1 excelent pentru Teja și ai lui, dar Ianis și colegii lui au avut alte planuri.

În minutul 80, fiul lui Gică Hagi a finalizat norocos, prin opoziția lui Planic, o acțiune superbă a colegilor lui, iar finalul a fost de care pe care. Planic și Teixeira, care loviseră bara înainte, nu au putut să trimită în poartă o centrare a lui Gnohere, iar Eric a iertat, pe contraatac, când a finalizat prea târziu dintr-o poziție bună.

Viitorul – FCSB s-a terminat 1-1, iar șansele ca Becali și clubul lui să termine pentru al patrulea an la rând pe locul al doilea sunt foarte mari. CFR are 41 de puncte, FCSB are 36, iar etapa viitoare se joacă CFR – Viitorul și FCSB – Astra. Cu punctul de azi, Viitorul urcă la 30 de puncte, trei sub Craiova, cu care se va înfrunta în returul semifinalelor Cupei României, și șase sub FCSB.

Viitorul – FCSB 1-1 (Hagi 80′ / Gnohere 68′)

Viitorul: Cojocaru – Mladen,  Țîru, V. Ghiță, De Nooijer (57′ Boboc)- A. Ciobanu,  Achim, Vînă – I. Hagi (c), Calcan, G. Ganea (46′ Drăguș)
Rezerve: Tordai – Casap, Drăguș, Eric, R. Boboc, Houri, T. Băluță
Antrenor: Gheorghe Hagi

FCSB: Bălgrădean –   R. Benzar, I. Cristea, Planic, Jr. Morais – Nedelcu, L. Filip (c) – Man, Fl. Tănase, Fl. Coman (51′ Teixeira) – Hora (56′ Gnohere)
Rezerve: A. Vlad – Gnohere, Moruțan, Momcilovic, Rusescu, M. Roman I, Teixeira
Antrenor: Mihai Teja

Arbitru: Marius Avram (București). Asistenți: Ciprian Danșa (Satu Mare) și Andrei Constantinescu (București). Rezervă: George Rădulescu (București)

FINAL: Viitorul – FCSB 1-1. Oaspeții rămân la cinci puncte în spatele lui CFR Cluj și își reduc semnificativ șansele la câștigarea titlului.


Minutul 90+2′: FCSB ratează o șansă uriașă. Gnohere a centrat din flanc, însă Planic și Teixeira au trecut milimetric pe lângă minge.


Minutul 90: Patru minute suplimentare se arată de la margine


Minutul 89: Dennis Man primește în careu de la Teixeira, dar lovitura sa de cap trece peste poarta lui Cojocaru. Situația se repetă câteva secunde mai târziu, când Gnohere ratează ținta.


Minutul 83: Eric ratează o șansă uriașă pentru Viitorul. Brazilianul combină bine cu Hagi, Boboc îl găsește în careu, dar Eric „bărbierește” mingea.


Minutul 80: GOL VIITORUL! Ianis Hagi înscrie după o fază rapidă a echipei sale în careul FCSB-ului. Decarul a primit bine de la Boboc în fața careului și l-a învins, cu puțin noroc, pe Bălgrădean.


Minutul 76: Vînă greșește inexplicabil la marginea careului, Teixeira recuperează, dar portughezul trage în bară


Minutul 74: Vlad Achim este eliminat, după o fază în care Viitorul a solicitat penalty la intervenția lui Teixeira asupra mijlocașului.


Minutul 68: GOL FCSB! Harlem Gnohere înscrie după ce este lansat în profunzime. Francezul a plecat bine de la limita ofsaid-ului și l-a învins pe Cojocaru. FCSB conduce în 10 oameni.

 


Minutul 65: Ocazie mare pentru Viitorul! Andrei Ciobanu este găsit bine în careu de Hagi, dar Planic blochează.


Minutul 62: Roșu Benzar! Fundașul dreapta al FCSB-ului primește al doilea cartonaș galben pentru o intervenție asupra lui Calcan.


Minutul 58: La prima atingere de balon, Gnohere irosește o șansă uriașă pentru oaspeți. Atacantul francez a scăpat în jumătatea adversă, a pătruns în careu, dar șutul său a fost unul dezamăgitor.


Minutul 56: Schimbare în centrul atacului la FCSB. Hora s-a văzut destul de puțin și este înlocuit de golgheterul Gnohere. La Viitorul, Boboc a intrat în locul lui De Nooijer


Minutul 51: Mută și Teja! Coman părăsește terenul la doar șase minute după pauză, iar veteranul Teixeira îi ia locul. Atacantul a plecat nervos direct la vestiare și a fost destul de rece cu Mihai Teja.


Minutul 48: Morais este mai activ ca niciodată. Pe lângă sumedenia de centrări trimise din flancul stâng, Junior a apărut și la finalizare, însă șutul său a fost pe direcția portarului de la Viitorul.


Minutul 47: Șansă mare pentru FCSB! Morais îi pasează la firul ierbii lui Coman, însă Florinel șutează pe lângă poarta lui Cojocaru.


Minutul 46: A început repriza secundă! Gică Hagi mută primul, iar George Ganea este înlocuit de Drăguș.


PAUZĂ‚: 0-0 după primele 45 de minute la Ovidiu. FCSB a părut echipa care a încercat mai mult pe fază ofensivă, forțând destul de mult cele două flancuri, unde Morais și Benzar au centrat de mai multe ori periculos. Viitorul s-a mulțumit cu contraatacurile purtate în viteză, cea mai mare ocazie a partidei aparținându-i lui Calcan, care a fost blocat extraordinar de Bălgrădean.


Minutul 45: Ianis Hagi a verticalizat excelent pentru George Ganea, însă atacantul constănțenilor este blocat în fața porții de experimentatul Planic.


Minutul 44: Țîru vede cartonașul galben după ce l-a lovit cu cotul pe Tănase.


Minutul 40: Duel dur între Planic și Ianis Hagi la mijlocul terenului. Fotbalistul Viitorului a fost ținut de sârb, dar s-a ținut pe picioare și l-a făcut pe Planic să alunece după o serie de fente.


Minutul 33: Contraatac periculos al echipei lui Teja. Man l-a găsit bine pe Tănase în flancul drept, dar fostul jucător de la Viitorul se pierde cu firea și se mulțumește doar cu un șut slab.


Minutul 28: FCSB presează și este aproape de a deschide scorul. Benzar centrează bine în fața porții, dar Hora și Coman nu pot ajunge la minge.


Minutul 26: Marius Avram arată primul cartonaș galben al meciului. Romario Benzar este avertizat după ce a întrerupt un contraatac periculos al lui Calcan.


Minutul 20: Andreas Calcan preia excelent o minge în careu, însă șutul său este respins de Bălgrădean, care a avut un reflex de zile mari.


Minutul 15: Junior Morais combină bine cu Florin Coman, iar brazilianul îl găsește bine în careu pe Dennis Man, care nu poate cadra execuția.


Minutul 9: Morais îl găsește bine pe Benzar în flanc, fundașul pătrunde în careu și trage bine, însă De Nooijer respinge în corner.


Minutul 6: Florin Tănase a scăpat singur spre poarta fostei sale echipe, însă asistenul a ridicat fanionul pentru offsaid. Reluările au arătat că jucătorul de la FCSB se afla în poziție corectă.


Minutul 1: A început meciul de la Ovidiu! Stadionul este arhiplin, biletele fiind epuizate cu două zile înainte de startul jocului.


19:47 Avem și echipa Viitorului. Hagi surprinde prin titularizarea lui George Ganea, fiul lui Ionel Ganea. Acesta a reușit o dublă în acest sezon, în playoff, la Giurgiu.


19:44 Avem echipa de start a FCSB-ului! E 4-2-3-1-ul clasic, cu Hora preferat și de această dată lui Harlem Gnohere.


Viitorul – FCSB se va juca sub o presiune suplimentară, după ce liderul și campioana CFR Cluj a câștigat pe terenul lui Sepsi, 1-0, și s-a distanțat din nou, cel puțin temporar, la șase puncte de locul doi, ocupat de FCSB. Echipa lui Mihai Teja e obligată să câștige ca să mențină suspansul în ceea ce privește coroana de campioana Ligii 1 Betano. CFR conduce clasamentul cu 41 de puncte, după șase etape, în timp ce FCSB e pe 2, cu 35 de puncte, înainte de partida contra Viitorului. Echipa lui Hagi e pe locul 4, cu 29 de puncte.

Teja e conștient că urmează un meci greu pentru FCSB: „Este un joc foarte greu, cu o echipă care joacă un fotbal bun. A demonstrat și în campionat și în meciurile de Cupă. De când s-a calificat în play-off a avut evoluții foarte bune. Va fi un meci greu, un meci în care trebuie să mergem să câștigăm. Sper să iasă un meci frumos și spectaculos.

Hagi își dorește să câștige fiecare meci. Nu există titulari și rezerve la el. Nu există prima echipă și a doua. Există 30 de copii și fiecare intră și își face treaba foarte bine. Cei care intră joacă la fel de bine ca și ceilalți”, a declarat antrenorul vicecampioanei.

De partea cealaltă, Gică Hagi luptă pentru o clasare cât mai bună a Viitorului și trage tare în meciul cu FCSB să nu iasă cu mâna goală din partida de la Ovidiu: „Trebuie să jucăm perfect ca să ne gândim la victorie, să facem un meci mare, ca la București. Ei sunt obligați să câștige, vor veni să ia cele trei puncte, dar și noi avem presiune, așa că va fi un meci frumos. Este adevărat, o victorie ne-ar da speranțe și la locul 2, de ce nu? Orice loc este important, trebuie să luptăm pentru acest lucru”, a spus „Regele”.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Fanii n-au mai suportat! Ce a făcut jucătorul lui Arsenal, după ce echipa a fost eliminată din UCL: ”Dați-l afară!”
Fanii n-au mai suportat! Ce a făcut jucătorul lui Arsenal, după ce echipa a fost eliminată din UCL: ”Dați-l afară!”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
Cum să evitați epuizarea la locul de muncă: sfaturile utile de la specialiști
Cum să evitați epuizarea la locul de muncă: sfaturile utile de la specialiști
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
"Unde mai joc și eu la aparate?!" Vieţile românilor care s-au trezit într-o nouă realitate, fără păcănele
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Vor dispărea BANCNOTELE definitiv?! Moment de cotitură în lumea banilor
Vor dispărea BANCNOTELE definitiv?! Moment de cotitură în lumea banilor
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
FCSB – Rapid evidențiază o situație dezolantă pentru echipa lui Dan Șucu: giuleștenii au luat o decizie bizară
FCSB – Rapid evidențiază o situație dezolantă pentru echipa lui Dan Șucu: giuleștenii au luat o decizie bizară
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
Ce avere are Paul Nicolau, zis Pescobar. Suma impresionantă pe care o câștigă patronul de la Taverna Racilor într-o singură zi
Ce avere are Paul Nicolau, zis Pescobar. Suma impresionantă pe care o câștigă patronul de la Taverna Racilor într-o singură…