EXCLUSIV | Reacție oficială din cadrul „Grupului de Lucru” al FRF în privința reluării competițiilor fotbalistice. Singura variantă luată în acest moment în calcul

Marius ANGHEL 22 Mar. 2020, 16:33 Campionat
EXCLUSIV | Reacție oficială din cadrul

„Grupul de Lucru” creat de Federația Română de Fotbal pentru a fi dedicat situației competiționale din România în contextul pandemiei COVID-19 a luat o singură decizie certă după primele două ședințe, desfășurate pe 18 martie, respectiv 19 martie. Fotbalul din România nu va fi reluat mai devreme de 16 mai. Reprezentanții acestui grup încearcă acum stabilirea unor variante în care campionatele ar putea continua.

La momentul actual, cu stare de urgență declarată în România până la mijlocul lunii aprilie, „Grupul de Lucru” ia în calcul o singură variantă pentru competițiile din România, fie că vorbim de Liga 3, Liga 2 sau Liga 1. E vorba despre continuarea campionatelor exact în formatul actual, fiindcă prelungirea de către UEFA a termenului limită pentru încheierea sezonului va permite acest lucru. Sezoanele se vor întinde inclusiv în luna iunie, unde este cazul.

Din Liga 2 mai sunt de disputat 14 etape din retur, în aceeași situație regăsindu-se și campionatul Liga 3.

„În urma dezbaterilor, s-a ajuns la concluzia că termenul cel mai apropiat pentru reluarea competițiilor fotbalistice din România ar putea fi 16 mai 2020, dacă situația privind epidemia COVID-19 se va îmbunătăți în jurul acestei date”, a sunat prima concluzie a Grupului de Lucru al FRF după ședința din 18 martie. După cea efectuată în 19 martie nu s-a mai comunicat nicio noutate.

Auraș Brașoveanu: „Federația are în vedere respectarea meritului sportiv, astfel încât se fac calcule cu privire la desfășurarea tuturor celor 14 etape rămase”

Auraș Brașoveanu, unul dintre cei doi reprezentanți ai cluburilor de Liga 2 în Comitetul Executiv al FRF, respectiv membru al „Grupului de Lucru” format în această situație de criză, a dezvoltat această primă concluzie a grupului, precizând și singura variantă luată în calcul în acest moment, ținând cont că termenul stabilit pentru reluarea antrenamentelor este 16 aprilie.

„La nivelul Grupului de Lucru privind reluarea campionatului Liga 2 s-au stabilit următoarele. Având în vedere măsurile impuse prin declararea stării de urgență, s-a hotărât ca reluarea pregătirilor să înceapă în jurul datei de 16 aprilie. Totodată, în urma discuțiilor și recomandărilor medicilor sportivi cu privire la readaptare la efort, astfel încât jucătorilor să nu le fie pusă în pericol sănătatea, campionatul s-a decis să se reia la data de 16 mai. De asta s-a luat ca termen o lună de zile de la startul pregătirilor până la reluarea campionatului, pentru că e vorba de sănătatea jucătorilor.

Federația are în vedere respectarea meritului sportiv, astfel încât se fac calcule cu privire la desfășurarea tuturor celor 14 etape rămase, începând cu etapa a 25-a, urmând ca, în funcție de evoluția stării de fapt, să se ia în analiză și alte scenarii cu privire la finalizarea actualului sezon competițional. Momentan, se merge pe finalizarea sezonului competițional prin disputarea celor 14 etape rămase”, a spus Auraș Brașoveanu pentru Liga2.ro.

Potrivit lui Auraș Brașoveanu, alte variante, printre care și cea în care campionatul Ligii 2 ar putea continua prin play-off și play-out, nu sunt luate în calcul în acest moment, atâta timp cât termenul de 16 mai, la care s-ar putea relua competițiile fotbalistice, permite desfășurarea tuturor etapelor rămase de disputat.

Competițiile fotbalistice din România au fost suspendate în urmă cu două săptămâni, pe 12 martie.

Următoarea ședință a „Grupului de Lucru” nu e stabilită cert. Ar putea avea loc luni sau miercuri, o decizie urmând a se lua luni dimineață.

Grupul de Lucru al FRF este format din:

  • Răzvan Burleanu, președinte FRF;
  • Gabriel Bodescu, secretar general-adjunct FRF;
  • Felix Grigore, manager competiții FRF;
  • Mihai Andrieș, competiții FRF;
  • Adrian Stângaciu, șef serviciu juridic FRF;
  • reprezentanții Ligii 1, Ligii 2 și Ligii 3 în Comitetul Executiv: Valeriu Argăseală (FCSB) și Bogdan Bălănescu (FC Dinamo), Auraș Brașoveanu (Concordia Chiajna), Marius Burcă (Metaloglobus), Florea Spânu (CSO Filiași), Mihai Dăscălescu (Unirea Alba Iulia);
  • Justin Ștefan, secretar general LPF;
  • Emilian Hulubei, președinte AFAN și membru în Comitetul Executiv FRF.

 

Situația pandemiei COVID-19 în lume. Primele două decese în România

Potrivit site-ului worldometers.info, coronavirusul COVID-19 a infectat 188 de țări și teritorii din întreaga lume.

În România, până duminică, în momentul publicării acestui articol, fuseseră declarate în mod oficial 433 de persoane depistate cu acest virus, cu 66 în plus față de ziua de sâmbătă. 64 dintre acestea s-au recuperat între timp, și, din păcate, au fost înregistrate și primele două decese.

Cea mai afectată țară de această pandemie este China, de unde s-a și răspândit virusul. 81.054 de persoane au fost infectate și au murit 3.261.

Într-un top 10 al țărilor cu cele mai multe persoane infectate se află: China (81.054), Italia (53.578), Spania (28.572), SUA (26.900), Germania (22,364), Iran (20.610), Franța (14.459), Coreea de Sud (8.897), Elveția (6.863) și Marea Britanie (5.018).

Ca decese, Italia are cele mai multe înregistrate (4.825), fiind urmată de China (3.261), Iran (1.556), Spania (1.381), Franța (562) sau SUA (348).

Articol scris de Marius ANGHEL
Foto principal: Răzvan PĂ‚SĂ‚RICĂ‚ (Sport Pictures)

Marius ANGHEL 22 Mar. 2020, 16:33 Campionat
Pe aceeași temă