EXCLUSIV | Pleacă Teja dacă nu ia titlul? Verdictul dat de omul care a lucrat cu Becali + rolul „agentului dublu”, confirmat: „Din păcate, contează să te înțelegi bine cu Mihai Stoica”

EXCLUSIV | Pleacă Teja dacă nu ia titlul? Verdictul dat de omul care a lucrat cu Becali + rolul
  • Publicat:
  • Actualizat:

Mihai Teja nu are postul amenințat în cazul în care FCSB ratează titlul de campioană și în sezonul 2018-2019. Ar fi al patrulea an la rând când echipa roș-albastră nu s-ar clasa în fruntea clasamentului Ligii I Betano, însă fostul jucător Nana Falemi a dezvăluit, în cadrul emisiunii ProSport LIVE, că obiectivul patronului Gigi Becali nu este titlul.

Teja va rămâne, nu campionatul este prioritar pentru FCSB, ci să poată să îi vândă pe Coman, Denis Mann, pe Tănase și să mai crească Moruțan. Dar nu să-i vândă oricum, ci la un preț foarte bun, iar cu ocazia Campionatului European U21 cota acestora ar putea exploda. În plus, vor să joace în Europa League. Acesta este părerea mea, să îi vândă pe acești jucători, iar dacă termină pe doi joacă în Europa League.

În cazul în care reușesc prețuri bune pentru cei trei, atunci pot aduce doi, trei jucători în posturile respective, liberi de contract sau la preț mai mic și să ridice valoarea echipei„, a spus Nana Falemi, în cadrul emisiunii ProSport.

Edi Iordănescu la FCSB? „Nu știu dacă poate să lucreze acolo”

Fostul jucător al roș-albaștrilor a mai spus că Mihai Teja era cel mai potrivit să preia banca tehnică a FCSB-ului, însă va avea de tras lângă Gigi Becali și directorul sportiv Mihai Stoica.

Contează că Teja este machidon, dar el este școlit în Liga I. A muncit bine și în momentul acesta nu sunt multe variante de antrenori care nu sunt machidoni și care să fie de luat în calcul. Reghecampf este plecat, de Olăroiu nu te poți atinge că este prea scump, Pițurcă nu este compatibil cu FCSB, are alte planuri, nu știu Alexa, poate ar fi fost, iar Edi Iordănescu nu știu dacă poate să lucreze acolo cum își dorește el.

Edi este genul de antrenor căruia îi place să lucreze pe ideea lui, pe creierul lui și d-asta nu a venit până acum la FCSB, dar ca să ajungi la nivelul acesta trebuia să ai ani în spate și să demonstrezi. E greu să vii ca antrenor să îi spui unui multimilionar cum e bine să faci la echipă și el să te creadă.

Este greu să vină Teja să-i spună (n.red. – lui Gigi Becali) lucruri pe care nu le-a auzit, e greu să aibă autoritate în fața lui. Ca să te poți impune acolo trebuie să ai un palmares impresionant, să ai trofee și să nu depinzi de banii patronului și, din păcate, contează să te înțelegi bine cu Mihai Stoica. „Important este să crezi în steaua ta, iar dacă Teja crede în steaua lui poate să facă treabă„.”, a mai spus Falemi, care însă a încheiat:

 

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Împăcarea anului la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce jurământ i-au făcut Adrian și Petronel Corduneanu ”Stăpânului Moldovei”
Împăcarea anului la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce jurământ i-au făcut Adrian și Petronel Corduneanu ”Stăpânului Moldovei”
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al bărbatului era coborât în groapă?
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al…
Cum să evitați epuizarea la locul de muncă: sfaturile utile de la specialiști
Cum să evitați epuizarea la locul de muncă: sfaturile utile de la specialiști
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Alerte meteo de vreme severă imediată emise de ANM. Cod galben în mai multe zone din țară, în următoarele ore
Alerte meteo de vreme severă imediată emise de ANM. Cod galben în mai multe zone din țară, în următoarele ore
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în weekend!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în…
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate puteam să fug jumătate de oră'
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate…
S-A DECIS PLATA a 3.000 de lei de persoană. Banii intră direct PE CARD înainte de Paște
S-A DECIS PLATA a 3.000 de lei de persoană. Banii intră direct PE CARD înainte de Paște
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au cunoscut celebritatea
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Serena Williams, întrebare de baraj despre bustul său, după ce nu mai alăptează. Cum arată acum GALERIE FOTO
Serena Williams, întrebare de baraj despre bustul său, după ce nu mai alăptează. Cum arată acum GALERIE FOTO
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen