EXCLUSIV | "Pentru ce să-l aduc pe Raţ? L-am auzit pe Dănciulescu, a zis că ne poate ajuta. Poate să ne facă vreun C.A.R.". Un fost mare atacant de la Dinamo e vehement când abordează subiectul fundaşului stânga

6 mar 2018 13032 afişări Comentează şi tu Liga 1
EXCLUSIV | "Pentru ce să-l aduc pe Raţ? L-am auzit pe Dănciulescu, a zis că ne poate ajuta. Poate să ne facă vreun C.A.R.". Un fost mare atacant de la Dinamo e vehement când abordează subiectul fundaşului stânga

Claudiu Vaişcovici a vorbit la ProSport LIVE despre posibilitatea ca Răzvan Raţ să ajungă la Dinamo. Fostul fundaş stânga al primei reprezentative a dezvăluit că i-a solicitat prietenului său, Florin Bratu, să se antreneze alături de "câini".

"Eu, ca şi conducător, nu l-aş aduce. Pentru ce să-l aduc pe Raţ? Dacă eu vreau să întineresc lotul îmi aduc un puşti de 36 de ani la echipă? În loc să joc cu fundaşul ăsta stângă, să crească, că şi aşa mi-a jucat cum mi-a jucat, să-i dau încredere, îl trec pe bancă. Cu tot respectul pentru Raţ, dar la 36 de ani nu mai am nevoie", a spus Vaişcovici, la ProSport LIVE. Gălăţeanul în vârstă de 55 de ani a apelat şi la ironii. "L-am auzit şi pe Dănciulescu, a zis că Raţ ne poate ajuta. Să ne facă vreun C.A.R, poate. Noi îl ajutăm pe el că îi oferim un loc unde să mai joace la 36 de ani. Care e ideea ta, Dinamo Bucureşti?", a încheiat Claudiu Vaişcovici, la ProSport LIVE.

Formaţia CS Universitatea Craiova a învins, marţi, cu scorul de 1-0, pe stadionul "Ion Oblemenco", echipa Dinamo Bucureşti şi s-a calificat în semifinalele Cupei României.

Unicul gol al întâlnirii a fost marcat de Nicuşor Bancu, în minutul 56, care a profitat de o ieşire inoportună a lui Jaime Penedo, l-a driblat pe portarul panamez şi a trimis mingea în poarta goală. Universitatea Craiova este cea de-a treia echipă calificată în semifinalele Cupei României, după Gaz Metan Mediaş şi FC Hermannstadt. În ultimul meci se vor întâlni FC Botoşani şi CSM Poli Iaşi, pe 13 martie.

Versiune selectata: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.