EXCLUSIV | Așa a ajuns Alexandru Tudor omul numărul 1 de la FCSB, după Gigi Becali! Cum conduce antrenamentele, le dă cartonașe jucătorilor și îi bagă în ședință

Redactor:
Dan Mirea
EXCLUSIV | Așa a ajuns Alexandru Tudor omul numărul 1 de la FCSB, după Gigi Becali! Cum conduce antrenamentele, le dă cartonașe jucătorilor și îi bagă în ședință
  • Publicat:
  • Actualizat:

de Daniel Vlad

Gigi Becali l-a angajat pe Alexandru Tudor la FCSB, iar foarte mulți oameni din fotbal s-au grăbit să zâmbească, după ce au aflat această informație. Cunoscut ca un om foarte  credincios fostul mare arbitru nu este doar de decor angajat în cadrul clubului, iar ProSport a aflat lucruri interesante pe care „Brad Pitt” le face în baza roș-albaștrilor de la Berceni.

În acest moment, biroul numărul 1 de la prima echipă îi aparține lui Alexandru Tudor, deși Narcis Răducan a fost angajat și el între timp la FCSB sau Valeriu Argăseală este președintele vicecampionilor. Până să își dea demisia, Mihai Stoica, fostul director sportiv, începuse să își dea seama că fostul mare arbitru câștigă teren în fața tuturor oamenilor din club pe zi ce trece. Gigi Becali îl suna pe acesta din ce în ce mai des, iar până când să îi intre definitiv la inimă patronului mai era doar un singur pas. Surse din anturajul roș-albaștrilor au dezvăluit pentru ProSport că dacă latifundiarul din Pipera dorea să afle ceva din interiorul echipei, primul pe care îl suna era Alexandru Tudor.

De ce? Pentru că în Tudor avea încredere deplină, mai ales că știe că acesta nu minte niciodată. Unii dintre aropiații lui Becali au dezvăluit mai în glumă mai în serios pentru ProSport că dacă Tudor găsește o bancnotă de 50 de lei în baza de la Berceni îl sună pe Gigi Becali și îi spune acestuia.

Le dă cartonașe galbene jucătorilor la antrenamente!

După plecarea lui Mihai Stoica de la FCSB, Alexandru Tudor și-a intrat și mai bine în rol, iar ProSport vă informează că fostul arbitru participă la ședințele din cadrul echipei, iar ulterior poartă discuții în grup sau chiar individuale cu fotbaliștii. Mai mult, la meciurile școală de la antrenamente, Tudor își intră serios în rol. Acesta arbitrează jocul, ba chiar le dă și cartonașe galbene jucătorilor, atunci când cosnideră că elevii lui Vintilă au faultat prea tare. Fostul arbitru inspectează chiar și gazonul, iar ulterior le atrage atenția îngrijitorilor cât de mare trebuie să fie firul ierbii. Surse din anturajul echipei au dezvăluit că fostul arbitru nu glumește cu jucătorii absolut deloc în timpul jocurilor școală, iar privirea sa de piatră și-o păstrează și acum. Deși unii jucători mai zâmbesc între ei, după ce îl văd pe Tudor cât de serios este, totuși ei și-au dat seama că el are un rol important în cadrul echipei, iar experiența sa îi va ajuta foarte mult.

Florinel Coman a fost băgat de Alexandru Tudor în ședință

După inchdentul dintre Florinel Coman și Istvan Kovacs, internaționalul Under 21 al roș-albaștrilor a fost muștruluit serios de Alexandru Tudor, deoarece acesta i-a explicat că nu avea rost să mai intre în discuții cu arbitrul partidei după ce acesta luase decizia pe care o luase. Astfel de faze pot să conteze enorm în economia partidei, iar Tudor i-a explicat fostului jucător al lui Gică Hagi că pe viitor o astfel de atitudine trebuie evitată. Evident că gestul lui Kovacs rămâne incalificabil, după ce i s-a adresat lui Coman cu cuvântul „Dispari!”

„Alexandru Tudor este ochiul meu la FCSB. El este incoruptibil. Am cea mai mare încredere în el. Dacă cineva îi va trece peste cuvânt la echipă va avea mari probleme cu mine. Dumnezeu m-a făcut să îl angajaez pe acest om”, declara Gigi Becali la prezentarea oficială a lui Bogdan Argeș Vintilă. 

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Ce s-a ales de Maria Sharapova. Considerată cândva cea mai frumoasă sportivă din lume, a ajuns acum de nerecunoscut
Ce s-a ales de Maria Sharapova. Considerată cândva cea mai frumoasă sportivă din lume, a ajuns acum de nerecunoscut
A murit la câteva ore după ce a jucat în prima ligă: ”Durere mare”
A murit la câteva ore după ce a jucat în prima ligă: ”Durere mare”
Val de reacții după ce Gabriela Cristea și-a filmat soacra „la cratiță”: „Poate înveți măcar de la ea ceva”
Val de reacții după ce Gabriela Cristea și-a filmat soacra „la cratiță”: „Poate înveți măcar de la ea ceva”
Ce a scris presa din Olanda după evoluția lui Radu Drăgușin, înlocuitorul lui Micky van de Ven, din eșecul lui Tottenham
Ce a scris presa din Olanda după evoluția lui Radu Drăgușin, înlocuitorul lui Micky van de Ven, din eșecul lui…
Câtă vechime trebuie să ai ca să primești pensie. Condițiile necesare ca să poți cere pensie anticipată
Câtă vechime trebuie să ai ca să primești pensie. Condițiile necesare ca să poți cere pensie anticipată
BANCUL ZILEI. Bulă și Bubulina dorm. Întins pe tot patul, Bulă sforăie...
BANCUL ZILEI. Bulă și Bubulina dorm. Întins pe tot patul, Bulă sforăie...
Misterul morţii avocatei Monica Cioată, dezlegat după 3 ani. Înregistrarea cu ultimele minute din viaţa femeii
Misterul morţii avocatei Monica Cioată, dezlegat după 3 ani. Înregistrarea cu ultimele minute din viaţa femeii
Un MARE savant AVERTIZEAZĂ: Se va ajunge la o luptă între mașinărie și om
Un MARE savant AVERTIZEAZĂ: Se va ajunge la o luptă între mașinărie și om
Tânăra acuzată că i-a fost amantă lui Laurenţiu Reghecampf, apariţie electrizantă la piscină. Cât de frumoasă este Florentina
Tânăra acuzată că i-a fost amantă lui Laurenţiu Reghecampf, apariţie electrizantă la piscină. Cât de frumoasă este Florentina
Ștefan Bănică Jr. forțează... tinerețea! A scos din dulap cei mai strâmți blugi și... 😲
Ștefan Bănică Jr. forțează... tinerețea! A scos din dulap cei mai strâmți blugi și... 😲
Lovitură pentru cei care vor să cumpere mașini SECOND-HAND. Ce s-a discutat în spatele ușilor închise
Lovitură pentru cei care vor să cumpere mașini SECOND-HAND. Ce s-a discutat în spatele ușilor închise
"Plângea acolo lângă schit". Primele imagini cu Radu Ayan, copilul de 2 ani găsit după 24 de ore de la…
Vedete din România care s-au luat la trântă cu sticlele și au pierdut lupta! Imagini amețitoare
Vedete din România care s-au luat la trântă cu sticlele și au pierdut lupta! Imagini amețitoare
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
Avionul supersonic mai rapid decât Concorde: Londra-New York în 2,5 ore. Incidentul care a pus cruce proiectului
Avionul supersonic mai rapid decât Concorde: Londra-New York în 2,5 ore. Incidentul care a pus cruce proiectului
Când joacă Simona Halep cu Badosa la Miami şi pe cine ar putea întâlni în turul doi
Când joacă Simona Halep cu Badosa la Miami şi pe cine ar putea întâlni în turul doi
Cele mai fiabile SUV-uri în 2024. Mașini care țin cu buzunarul - VIDEO
Cele mai fiabile SUV-uri în 2024. Mașini care țin cu buzunarul - VIDEO
Ce jurat a câștigat prima amuletă din sezonul 13 Chefi la cuțite: „Cineva a vrut să mă omoare!”. De ce a intervenit Irina Fodor: „Știe ce are de făcut!”
Ce jurat a câștigat prima amuletă din sezonul 13 Chefi la cuțite: „Cineva a vrut să mă omoare!”. De ce…