EXCLUSIV | „Am jucat împotriva lui Anelka și Ronaldinho, dar e mai tare decât toți. A fost cel mai dificil adversar din cariera mea.” Românul pus peste „greii” fotbalului mondial

EXCLUSIV |
  • Publicat:
  • Actualizat:

Marius Lăcătuș, mai tare decât Ronaldinho și Anelka, e de părere Daniel Chiriță. Fostul fundaș al Rapidului nu a întâlnit un adversar mai dificil decât „Fiara”. Deși a evoluat ani buni în Rusia și a avut de ținut adversari de calibru, aceștia nu se compară cu simbolul Stelei.

Daniel Chiriță a fost în teren în meciul de tristă amintire al Rapidului cu PSG, din sezonul 2001-2002 al Cupei Uefa, când giuleștenii pierdeau cu 3-0 la masa verde, după problemele cu nocturna. I-a avut ca adversari pe Ronaldinho, Jay-Jay Okocha sau Anelka, dar nu l-au impresionat. Starurile nu s-au ridicat la nivelul lui Marius Lăcătuș.

Marius Lăcătuș a fost cel mai dificil adversar din cariera mea. Am jucat împotriva lui Anelka și Ronaldinho, dar Lăcătuș e mai tare decât toți„, a declarat Daniel Chiriță pentru ProSport.

Daniel Chiriță s-a lansat în fotbal la Petrolul, pentru care a evoluat, de-a lungul timpului, în zece sezoane. În campionatul României a mai trecut pe la U Craiova, Rapid sau UTA, dar a avut și câteva experiențe la nivel internațional, pe la echipe precum Șahtior, Zenit sau Metalist Harkov. S-a retras din fotbal în urmă cu un an, chiar de la Petrolul, când echipa era în Liga 3.

La nivelul primei reprezentative, Daniel Chiriță a fost convocat de 7 ori. Una dintre ele a avut loc sub mandatul lui Gică Hagi, la începtul anilor 2000.

Echipa PSG-ului în partida cu Rapid: Lionel Letizi- Cristobal Parralo, Mauricio Pochettino, Gabriel Heinze, DidierHeinze- Mikel Arteta, Frederic Dehu, Edouard Cisse, Augustine Okocha- Nicolas Anelka, Jose Aloisio. Ronaldinho a fost introdus în minutul 63.

(Daniel Chiriță, alături de colegii săi înaintea meciului cu PSG. De la stânga la dreapta – rândul de sus: Dolha, Pancu, D. Chiriță, Mutică, Șoavă, Iencsi. De la stânga la dreapta – rândul de jos: Schumacher, Raț, Măldărășanu, N. Stanciu, R. Niță.

FOTO: Facebook Rapid TV)

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua
A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Vreme rea în cea mai mare parte a ţării, până vineri dimineaţă. La munte sunt anunţate ninsori şi vijelii
Vreme rea în cea mai mare parte a ţării, până vineri dimineaţă. La munte sunt anunţate ninsori şi vijelii
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
Este complet interzis în România. Statul nu te iartă. Amendă 12.000 de lei
Este complet interzis în România. Statul nu te iartă. Amendă 12.000 de lei
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Halep, la mâna italienilor: ultima șansă a Simonei de a juca la Roma depinde de niște criterii clare
Halep, la mâna italienilor: ultima șansă a Simonei de a juca la Roma depinde de niște criterii clare
O româncă va arbitra returul unei semifinale din UEFA Women’s Champions League
O româncă va arbitra returul unei semifinale din UEFA Women’s Champions League
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…