„Efectul” Steaua! Ce s-a întâmplat cu cota lui Piovaccari după doar 30 de minute jucate în „roș-albastru”! Cât valorează acum

  • Publicat:
  • Actualizat:

Adus în această vară la Steaua, italianul Federico Piovaccari a arătat în primul meci oficial jucat în tricoul campioanei că mai are mult de lucru până să ajungă la potențial maxim, însă a reușit să-și treacă în cont primul trofeu din carieră și se pare că mutarea în Liga 1 îi priește deja.

ProSport te trimite în Champions League! Câștigă bilete la primul meci al Stelei în Ligă!

Vârful împrumutat de la Sampdoria va avea în premieră șansa să evolueze în cupele europene și în prima ligă a unei țări, iar pasul făcut spre Steaua s-a resimțit imediat și în cota sa de piață, calculată de site-ul de specialitate transfermarkt.de.

Cotat înainte de transferul la Steaua la 600.000 de euro, Piovaccari valorează acum conform sursei citate cu 150.000 de euro mai mult, deși a prins doar 30 de minute în tricoul Stelei, în Supercupa cu Petrolul.

Chiar și așa, atacantul de 28 de ani e departe de vârful atins în 2011, când era cotat la 1.3 milioane de euro.

750.000 valorează Piovaccari conform transfermarkt.de

4.6 milioane de euro valora Rusescu, în momentul transferului la Sevilla.

ProSport te trimite în Champions League! Câștigă bilete la primul meci al Stelei în Ligă!

Pe aceeași temă
Tragedie la Pro TV! Sissoko a fost găsit mort în casă. Avea Covid

Anamaria Prodan, făcută praf de prima soţie a lui Reghecampf: „S-a culcat cu el în cantonament!“

O reţea de socializare populară îşi va schimba numele. Care va fi acesta

Se pregătește o nouă lovitură pe piața transferurilor! Unde este dorit Erling Haaland

Românii caută cu disperare aceste ANVELOPE DE IARNĂ. Ce au ele mai special?

Răsturnare de situaţie legată de DIVORŢ! Anamaria Prodan a dat cărţile pe faţă

Produsele cu REDUCERI MARI la Lidl! Ce poți cumpăra mai ieftin în weekend

Dieta antiinflamatorie. Alimentele care luptă cu îmbătrânirea, durerea și bolile cronice

Chinezii au LANSAT ceva revoluționar care îi ÎNGROZEȘTE pe americani. „Nu avem nici cea mai vagă idee cum au făcut asta”

Fiica unui mare sportiv era live când s-a întâmplat „dezastrul”. Fanii au încremenit, iar ea a crezut că moare de rușine

Delia Matache, cu totul la vedere. Imagini 'perverse' la piscină

Tatăl lui George Simion de la AUR, condamnat penal pentru că a bătut cinci polițiști! Detalii uluitoare din dosar. 'E bătăușul cartierului!'

Șoc total pentru cei cu mașini DIESEL! Vestea venită acum este absolut incredibilă. E record total

Plouă cu bani de la Guvern pentru români: Vezi aici cum poţi câştiga până la 2 milioane de lei fără să faci nimic

Ficatul mărit nu doare, însă transmite câteva semne subtile. Nu ignora aceste simptome

Bem apă otrăvită cu substanțe care nu se distrug nici prin fierbere. Cum ajunge mizeria din adâncuri pe mesele românilor

eMAG: reduceri bune la televizoare smart înainte de Black Friday

O nouă mutaţie a variantei Delta este supravegheată îndeaproape. Ţara în care a apărut

BANCUL ZILEI – Două blonde fac nudism. La un moment dat apare un taur…

Cum arată casa de la ţară situată la câţiva kilometri de Cluj şi scoasă la vânzare cu peste un milion de euro FOTO

O nouă minivacanţă! Urmează o nouă sărbătoare legală şi mai multe zile libere în România

Regina Elisabeta a II-a, jignită? Premiul refuzat: „Găsiți un destinatar mai vrednic”

Pepe și iubita, Yasmine Ody, s-au despărțit? Ce se întâmplă, de fapt, în relația celor doi: „Nu mai e ce era înainte”

Cea mai frumoasă femeie din România, în stare gravă! Are COVID și a chemat ambulanța

Mașină second hand în rate, fără avans: Cât este rata lunară pentru un SUV Volvo XC60. Nu poți greși cu mașina asta

FOTO. Jojo, în costum de baie! Cum arată acum, de fapt, trupul fostei vedete Playboy

FOTO. Iuliana Luciu, spectaculoasă în costum de baie! A depășit-o pe Nicoleta în frumusețe