Edi Iordănescu, OUT de la Gaz Metan? „Îmi doresc performanță, dar mă întristează că pierdem jucători”. Când are loc discuția decisivă

Redactor:
Dan Mirea
Edi Iordănescu, OUT de la Gaz Metan?
  • Publicat:
  • Actualizat:

Edward Iordănescu a încheiat pe primul loc play-out-ul din Liga I Betano, cu Gaz Metan Mediaș, iar la finalul ultimului joc din acest sezon, cu Concordia Chiajna, scor 3-1, antrenorul a fost destul de misterior în privința viitorului său.

Dorit cu insistență de Gigi Becali la FCSB, antrenorul a repetat că nu a negociat cu vreo altă echipă cât timp a fost sub contract cu medieșenii, însă s-a arătat nemulțumit de plecările de la Gaz Metan, ale lui Rondon și Luis Aurelio, în condițiile în care a spus în repetate rânduri că își dorește să facă performanță la echipa din Mediaș.

„Dacă e ceva care mă întristează este că am pierdut jucători. Dacă ne-am fi păstrat jucătorii, ne-am fi luptat pentru play-off și chiar pentru un loc de cupă europeană. Mai am un an contract, am făcut tot programul, am stabilit cantonamentul. Am început să discut cu jucătorii prelungirea contractelor. Am contactat și jucători din afara României. Vom avea o discuție mâine. Eu mi-aș dori continuitate pentru că vreau să fac performanță. Am obosit să comentez, a luat prea multă amploare. Probabil că zilele următoare se vor clarifica lucrurile și veți înțelege ce se va întâmpla”, a declarat Iordănescu, la DigiSport.
 
Iordănescu a lăsat de înțeles că va purta discuții cu oficialii clubului Gaz Metan Mediaș în privința strategiei pentru sezonul următor, iar în cazul în care nu vor ajunge la un consens, ar fi dispus să negocieze cu FCSB: „Nu aș vrea să mai alimentez alte speculații. FCSB are un lot extrem de valoros, se fac investiții foarte mari acolo. E un patron care conduce clubul cum dorește. Poate uneori lumea comentează ce face bine, mai puțin bine, gradul de implicare. Nu sunt problemele mele. Știu aprecierile lor în legătură cu mine. Eu m-am gândit doar la echipa mea. Ce se va întâmpla de mâine rămâne să vedeți în perioada următoare”
 
Edi Iordănescu o antrenează de la începutul anului 2019 pe Gaz Metan Mediaș. După ce a ratat calificarea în play-off, formația sa a câștigat detașat play-out-ul, în fața lui FC Botoșani și Dinamo. Începutul sezonului l-a găsit pe banca lui CFR Cluj, unde a stat doar trei meciuri, trecându-și în cont Supercupa României.
 
Clasamentul final din play-out-ul Ligii I Betano:
  • 7. Gaz Metan Mediaș – 48p
  • 8. FC Botoșani – 44p
  • 9. Dinamo – 43p
  • 10. FC Voluntari – 31p
  • 11. Poli Iași – 31p
  • 12. FC Hermannstadt – 27p
  • 13. Dunărea Călărași – 25p
  • 14. Concordia Chiajna – 19p

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate puteam să fug jumătate de oră'
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate…
Adio, Real Madrid! I-a spus „nu” lui Florentino Perez și pleacă la finalul sezonului
Adio, Real Madrid! I-a spus „nu” lui Florentino Perez și pleacă la finalul sezonului
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al bărbatului era coborât în groapă?
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al…
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
Cum să evitați epuizarea la locul de muncă: sfaturile utile de la specialiști
Cum să evitați epuizarea la locul de muncă: sfaturile utile de la specialiști
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Alerte meteo de vreme severă imediată emise de ANM. Cod galben în mai multe zone din țară, în următoarele ore
Alerte meteo de vreme severă imediată emise de ANM. Cod galben în mai multe zone din țară, în următoarele ore
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în weekend!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în…
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Interdicție completă în România din 9 aprilie. Legea n-are excepţii. Amendă 1000 lei
Interdicție completă în România din 9 aprilie. Legea n-are excepţii. Amendă 1000 lei
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au cunoscut celebritatea
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Serena Williams, întrebare de baraj despre bustul său, după ce nu mai alăptează. Cum arată acum GALERIE FOTO
Serena Williams, întrebare de baraj despre bustul său, după ce nu mai alăptează. Cum arată acum GALERIE FOTO
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen