Edi Iordănescu a plecat de la Gaz Metan! Ce înțelegere a făcut cu cei din conducerea clubului

Edi Iordănescu a plecat de la Gaz Metan! Ce înțelegere a făcut cu cei din conducerea clubului
  • Publicat:
  • Actualizat:

Edi Iordănescu (41 de ani), antrenorul echipei Gaz Metan, a decis să părăsească echipa din Mediaș.

Jucătorii echipei Gaz Metan Mediaș s-au reunit la antrenamente după ce au efectuat testele pentru coronavirus, dar fără antrenorul Edi Iordănescu, informează Digi Sport.

Edi Iordănescu a plecat de la Gaz Metan

Potrivit sursei citate, antrenorul român a făcut o solicitare oficială clubului prin care renunță la ultima lună de contract, acesta expirând la data de 30 iunie, iar Consiliul de Administrație i-a acceptat dorința. Edi Iordănescu voia să plece de la Gaz Metan Mediaș de ceva vreme, din cauza situației delicate prin care trece clubul. Chiar și tatăl său, Anghel Iordănescu, a vorbit în urmă cu câteva zile despre insolvență, principala problemă cu care se confruntă clubul.

Astfel, Edi Iordănescu devine cel de-al doilea antrenor care își dă demisia pe timpul pandemiei de coronavirus, după Corneliu Papură, care a fost înlocuit la pe banca tehnică a Universității Craiova de către italianul Cristiano Bergodi, ultima dată la FC Voluntari.

Edi Iordănescu ar putea semna un nou contract cu Gaz Metan

Totuși, Edi Iordănescu le-ar fi promis celor din conducere că nu va negocia cu o altă echipă până când aceștia nu vor veni cu o nouă ofertă.

Condiția antrenorului român ar fi ca echipa din Mediaș să își poată permite obiective mai îndrăznețe. Dacă i se vor oferi asigurări că Gaz Metan Mediaș are un buget potrivit pentru ceea ce își propune Edi Iordănescu, atunci există posibilitatea ca antrenorul să continue pe banca medieșenilor.

Iordănescu Jr.: „Nu sunt dispus să îmi prelungesc contractul”

„Trăiesc cu incertitudine, e o stare de incertitudine care persistă la nivel de primă ligă, sunt multe lucruri neclare. Nu vreau să vorbesc foarte mult pentru că sunt multe neclarități în ceea ce înseamnă relația mea cu clubul. Noi, față de alte echipe am fost în șomaj tehnic în această perioadă, activitatea s-a întrerupt total, nu am putut să ne mișcăm deloc. Toată situația a pus o frână la nivel de club, aveam niște etape pe care ne-am propus să le parcurgem și a trebuit să ne abatem.

S-a reînceput activitatea la nivel de echipă, s-au făcut toate procedurile, au ieșit băieții negativ, sunt cantonați la stadion și au început procesul de pregătire cu staff-ul meu. Eu și conducerea trebuie sa stabilim viitorul meu, dacă merg cu echipa în continuare, mie expirându-mi contractul pe 30 iunie, deși am anunțat clubul că nu doresc să îmi prelungesc contractul încă o lună.

Ori terminăm contractul și încheiem amiabil, ori dacă punem în discuție un contract pe înca un sezon. Dacă își poate face calculele necesare clubul și să vadă ce buget și condiții avem pentru sezonul următor. Nu, nu sunt dispus să prelungesc pentru că-s multe neclarități. Ca să pot să îmi asum astea, trebuie totul să fie clar. Nu mă simt îndatorat față de club pentru că am depășit așteptările, însă mă simt îndatorat jucătorilor, cu ei am performat, cu ei am ucis și meritul este al lor pentru calificare. Mingea este la club în curte, ei trebuie să calculeze, să vadă și să își facă socotelile. Cum afectează pandemia clubul, la nivel financiar, să vedem dacă iese din insolvență clubul”, spunea Edi Iordănescu, la Digi Sport, în urmă cu câteva zile.

Andreea Visu / Autor
Pasiunea pentru fotbal este o moștenire de familie, astfel că drumul către jurnalismul sportiv a venit natural. A intrat în presă în anul 2016, la IlfovSport. A început să scrie despre ligile inferioare și ușor-ușor a promovat la Revista IlfovSport, denumită ulterior 100% Sport. A lucrat ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Este oficial! Încă un Faimos, eliminat de la Survivor All Stars de la Pro TV
Este oficial! Încă un Faimos, eliminat de la Survivor All Stars de la Pro TV
Chetă pentru un violator: cine a plătit, de fapt, milionul de euro care l-a scos pe Dani Alves din închisoare
Chetă pentru un violator: cine a plătit, de fapt, milionul de euro care l-a scos pe Dani Alves din închisoare
Andreea nu este singura victimă a lui Mirel! Ce i-a făcut fostei iubite într-o criză de gelozie?!
Andreea nu este singura victimă a lui Mirel! Ce i-a făcut fostei iubite într-o criză de gelozie?!
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă îi dă cineva!"
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă…
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Din Londra s-a mutat într-un sătuc din România. De ce a renunțat Andrei la luxul de acolo, după 14 ani:
Din Londra s-a mutat într-un sătuc din România. De ce a renunțat Andrei la luxul de acolo, după 14 ani:…
Absolut HILAR! Cybertruck s-a făcut de TOT RÂSUL când a încercat să...
Absolut HILAR! Cybertruck s-a făcut de TOT RÂSUL când a încercat să...
Cea mai frumoasă femeie din România i s-a destăinuit Anamariei Prodan! Cum a reacționat când și-a prins soțul înșelând-o
Cea mai frumoasă femeie din România i s-a destăinuit Anamariei Prodan! Cum a reacționat când și-a prins soțul înșelând-o
Cât mai are de trăit Kate Middleton, de fapt, după ce a fost diagnosticată cu cancer
Cât mai are de trăit Kate Middleton, de fapt, după ce a fost diagnosticată cu cancer
Putin CUTREMURĂ Europa! Ce țări poate ATACA Rusia: E legitim
Putin CUTREMURĂ Europa! Ce țări poate ATACA Rusia: E legitim
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
Hagi s-a liniștit: Ianis merge sigur în Germania! Avem premianții și corigenții lotului pentru Euro ANALIZĂ
Hagi s-a liniștit: Ianis merge sigur în Germania! Avem premianții și corigenții lotului pentru Euro ANALIZĂ
Atleta Viorica Viscopoleanu şi gimnastul Dan Grecu au primit Colanul de Aur la 110 ani de la înfiinţarea COSR
Atleta Viorica Viscopoleanu şi gimnastul Dan Grecu au primit Colanul de Aur la 110 ani de la înfiinţarea COSR
Inspectorii RAR au ieșit la control în trafic. Ce au descoperit? GALERIE FOTO
Inspectorii RAR au ieșit la control în trafic. Ce au descoperit? GALERIE FOTO
A crezut că salvează un pui de arici, dar mare i-a fost surpriza când a ajuns la veterinar. Ce creatură îngrijise, de fapt
A crezut că salvează un pui de arici, dar mare i-a fost surpriza când a ajuns la veterinar. Ce creatură…