Dinamo vrea sa renunțe la cel mai bun jucător pentru o sumă foarte mică. David anunță: „Acesta e prețul lui Salomao”

Dinamo vrea sa renunțe la cel mai bun jucător pentru o sumă foarte mică. David anunță:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Diogo Salomao (30 de ani), cel mai bun jucător al lui Dinamo în acest sezon, a intrat în ultimele șase luni de contract, iar gruparea din Ștefan cel Mare a stabilit suma pentru care ar fi gata să se despartă de golgheterul echipei: 300.000 de euro.

UPDATE: Alexandru David, președintele lui Dinamo, a anunțat că prețul lui Salomao este, de fapt, de 300.000 de euro: „În ciuda informațiilor din presă, prețul real al lui Salomao este de 300.000 de euro. Dacă a intrat în ultimele șase luni de contract nu înseamnă că putem să acceptăm chiar orice ofertă pentru el. Să nu uităm că Diogo este golgheterul echipei”, a spus oficialul dinamovist pentru Gazeta Sporturilor.


Știrea inițială:

Conform fanatik.ro, Dinamo, care se teme că în vară ar urma să-l piardă gratis pe Salomao, ar fi gata să renunțe la serviciile mijlocașului portughez pentru doar 200.000 de euro. În contextul evoluțiilor bune din ultimul timp și al unui interes venit la un moment dat din partea celor de la FCSB, suma e una mică, departe de valoarea adevărată a ibericului.

La finalul lui 2018, planurile lui Salomao nu includeau o plecare de la Dianmo: „Nu mă gândesc la așa ceva în acest moment. Sunt foarte mulțumit aici și îmi face plăcere să joc pentru Dinamo și să locuiesc în acest oraș. Nu mă gândesc la alte posibilități. Vom vedea ce se va întâmpla, nciodată nu se știe. Eu am un singur gând, de a ajuta echipa cât mai am contract aici și să fac tot posibilul pentru a îndeplini acest lucru”, spunea portughezul, pe 19 decembrie, pentru Telekom Sport.

Pentru Salomao, plecarea de la Dinamo e ceva ce va lua în calcul abia odată cu apropierea perioadei de mercato din vară, dacă până atunci șefii din „Groapă” nu-i vor pune pe masă o nouă înțelegere care să-l mulțumească din punct de vedere financiar: „Nu am un plan definitvat acum, mai am șase luni de contract aici. Doar la asta mă gândesc, să fiu profesionist până la capăt, să ajut echipa, iar la final de contract, dacă am posibilitatea de a crește, voi discuta cu clubul și vom vedea ce se va întâmpla”, a mai punctat tehnicul mijlocaș iberic, pentru sursa citată.

Cu șase goluri și trei pase decisive, Salomao e golgheterul echipei și singurul jucător care s-a ridicat constant la un nivel decent de-a lungul acestui sezon.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
Andreea nu este singura victimă a lui Mirel! Ce i-a făcut fostei iubite într-o criză de gelozie?!
Andreea nu este singura victimă a lui Mirel! Ce i-a făcut fostei iubite într-o criză de gelozie?!
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă îi dă cineva!"
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă…
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Mărturia Alinei, mama fetiţelor de 2 şi 4 ani otrăvite de tată, în Spania. Stă zi şi noapte la mormântul lor.
Mărturia Alinei, mama fetiţelor de 2 şi 4 ani otrăvite de tată, în Spania. Stă zi şi noapte la mormântul…
Absolut HILAR! Cybertruck s-a făcut de TOT RÂSUL când a încercat să...
Absolut HILAR! Cybertruck s-a făcut de TOT RÂSUL când a încercat să...
Cea mai frumoasă femeie din România i s-a destăinuit Anamariei Prodan! Cum a reacționat când și-a prins soțul înșelând-o
Cea mai frumoasă femeie din România i s-a destăinuit Anamariei Prodan! Cum a reacționat când și-a prins soțul înșelând-o
Casa Regală a făcut anunțul. În ce stare se află Kate Middleton, de fapt
Casa Regală a făcut anunțul. În ce stare se află Kate Middleton, de fapt
A devenit COMPLET INTERZIS în România. Iohannis a semnat. Noua lege se aplică tuturor
A devenit COMPLET INTERZIS în România. Iohannis a semnat. Noua lege se aplică tuturor
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
Hagi s-a liniștit: Ianis merge sigur în Germania! Avem premianții și corigenții lotului pentru Euro ANALIZĂ
Hagi s-a liniștit: Ianis merge sigur în Germania! Avem premianții și corigenții lotului pentru Euro ANALIZĂ
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup