Gigi Mulțescu, după ce Dinamo are 7 meciuri în 17 zile: „Suntem programați după interesele altora. Să mute meciul de marți” | VIDEO EXCLUSIV ProSport Live

  • Publicat:
  • Actualizat:

Gheorghe Mulțescu, antrenorul echipei Dinamo București, a vorbit în exclusivitate în cadrul emisiunii ProSport Live, despre situația actuală din „Ștefan cel Mare”.

Dinamo va juca șapte meciuri în 17 zile, iar Gigi Mulțescu s-a arătat deranjat de programarea meciului cu Chindia Târgoviște, înaintea căruia ar fi preferat o pauză mai mare, fiind echipa cu care se luptă pentru salvarea de la retrogradare.

Gigi Mulțescu: „Suntem dezavantajați”

„E o poveste care durează, nu cred că avem timp. Sigur că ne simțim dezavantajați, pentru că noi am respectat toate normele impuse de DSP și cred că suntem singura echipă care a stat peste trei săptămâni în carantină. După trei săptămâni să venim patru zile și după să jucăm. Al doilea meci îl avem după o zi, e incredibil. Un organism se reface după 72 de ore. Nu poți să mă pui la o zi cu adversarul meu direct în lupta pentru salvarea de la retrogradare. Acest meci contra Chindiei trebuia programat la trei zile și jucam la o zi cu un alt adversar.

Am stat peste trei săptămâni și avem patru zile să punem jucătorii pe picioare din punct de vedere fizic. Nu mai vorbesc despre partea tehnico-tactică și morală. Bineînțeles că ne temem de accidentări. Din propria inițiativă, doctorul a făcut un control cardiologic celor care au fost depistați pozitiv. Asta ca să vedeți câtă importanță dăm sănătății. Nu poți să mă programezi pe mine marți, după ce am jucat duminică. Am pierdut mulți jucători și vom avea mulți juniori care vor intra să joace. Noi suntem dezavantajați foarte tare, nu se poate să fim programați după interesele altora.

Echipa va sta în cantonament până la final ca să evităm orice îmbolnăviri sau probleme”, a spus Gheorghe Mulțescu, la ProSport Live.

Programul lui Dinamo în play-out

LPF nu ia în calcul „înghețarea” campionatului și a prelungit calendarul play-out-ului Ligii 1, motiv pentru care meciurile „câinilor” au fost înghesuite în 17 zile.

„Facem apel ca meciul de marți să fie mutat și să joace o altă echipă atunci”, a spus Gigi Mulțescu.

Andreea Visu / Autor
Pasiunea pentru fotbal este o moștenire de familie, astfel că drumul către jurnalismul sportiv a venit natural. A intrat în presă în anul 2016, la IlfovSport. A început să scrie despre ligile inferioare și ușor-ușor a promovat la Revista IlfovSport, denumită ulterior 100% Sport. A lucrat ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest. Nu își mai poate privi copilul în ochi
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest.…
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă îi dă cineva!"
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă…
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul.
Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul. "Ne pare rău şi de el, şi de fata aceea…
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Horaţiu Moldovan şi-a făcut publică relaţia cu fosta iubită a lui Dragoş Nedelcu! Primele imagini cu cei doi sărutându-se!
Horaţiu Moldovan şi-a făcut publică relaţia cu fosta iubită a lui Dragoş Nedelcu! Primele imagini cu cei doi sărutându-se!
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
Legea care se aplică OBLIGATORIU în orice bloc din România. Asociațiile de PROPRIETARI nu o pot încălca
Legea care se aplică OBLIGATORIU în orice bloc din România. Asociațiile de PROPRIETARI nu o pot încălca
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup