Dică se ia cu mâinile de cap. Unul dintre preferaţii săi a fost operat şi va lipsi şase luni! Anunţul oficial

7 nov 2018 6453 afişări Comentează şi tu Liga 1
Dică se ia cu mâinile de cap. Unul dintre preferaţii săi a fost operat şi va lipsi şase luni! Anunţul oficial

Continuă problemele pentru Nicolae Dică! Cu infirmeria plină, antrenorul FCSB a mai primit o veste proastă: un titular s-a operat şi va fi indisponibil şase luni. Este vorba despre Ovidiu Popescu (24 de ani), care, conform unui anunţ făcut pe pagina de Facebook a roş-albaştrilor, s-a operat şi a ieşit din circuitul echipei.

Ovidiu Popescu este unul dintre preferaţii lui Dică, din actualul lot al FCSB, pe care l-a salvat în vară de la plecare. Cel poreclit "Lampard" a convins că merită să rămână în cantonamentul de vară, atunci când formaţia roş-albastră avea în plan să joace în sistemul 4-3-3, strategie dată peste cap de Gigi Becali după înfrângerea din prima etapă, 1-0 cu Astra, la Giurgiu.

"Ovidiu Popescu a fost operat! FCSB anunţă că Ovidiu Popescu a fost operat cu succes marţi după-amiază. Intervenţia chirurgicală la nivelul genunchiului stâng a constat în reconstrucţia ligamentului încrucişat anterior şi sutură meniscului intern. Procedura a fost efectuată de Dr. Ion Bogdan Codorean şi Dr. Flavian Aramitu, iar perioade estimată de recuperare postoperator este de 6 luni.

Clubul nostru îi doreşte însănătoşire grabnică şi îl aşteaptă la pregătire alături de colegii săi!"
, se arată într-un comunicat al FCSB.

Pintilii, Planic, Bălaşa şi Momcilovic sunt accidentaţi, în timp ce Morais şi Roman sunt suspendaţi.

Versiune selectata: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.