Dialog nefardat cu Șumudică: „Lumea spune că sunt țigan, deși sunt alb la față”. Și-a cerut scuze pentru ieșirea nervoasă, dar mai are ceva de spus: „Trebuie să fii idiot să crezi că am postul în pericol”

Dialog nefardat cu Șumudică:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Personaj care nu refuză niciodată dialogul, nici măcar atunci când nu îi convine, Marius Șumudică a acceptat să discute cu ProSport despre ultimul episod controversat în care a fost implicat: ieșirea necontrolată în fața reporterului Amalia Iovanov, de la Look TV, după eșecul cu Astra Giurgiu, scor 0-2, în prima etapă a Ligii 1. În etapa a doua, echipa lui Șumudică a învins la Galați cu 2-1.

  • Șumudică spune că și-a cerut scuze și că a promis familiei sale că nu va mai reacționa dur la conferințele de presă în care i se pun întrebări incomode
  • Antrenorul Concordiei afirmă că este motivat de reacția suporterilor care îl critică în timpul meciurilor
  • Tehnicianul de 43 de ani a povestit și experiența din Emiratele Arabe Unite, acolo unde a petrecut un an la formația Al Shaab

În Giulești e privit ca un adevărat zeu. Pe alte stadioane din București e, probabil, unui dintre principalii inamici și atrage înjurăturile fanilor ca un magnet. I-a uimit pe toți atunci când a sprintat 50 de metri de la banca tehnică la peluză pentru a sărbători un gol sau când și-a dat jos pantalonii la o conferință de presă. S-a spus că e nebun sau că nu îi pasă de ceea ce cred alții. Însă Marius Șumudică spune că, deși nu se va schimba și va continua să spună ceea ce crede, îi pare rău pentru ieșirea pe care a avut-o săptămâna trecută, după meciul pierdut cu Astra în prima etapă a Ligii 1 (0-2), când s-a răstit la un reporter al postului Look TV care îndrăznise să-i amintească faptul că a pierdut primele două partide din acest sezon.

ProSport: Sunteți cunoscut pentru ieșirile excentrice pe care le aveți de-a lungul meciurilor. Evident, aceste ieșiri vă dăunează ca imagine. Care este motivul pentru care aveți aceste reacții? E o problemă de control?
Marius Ninel Șumudică: Nu are nicio legătură, dacă nu puteam să mă controlez, puteam să pățesc ceva mai rău în Dubai, pentru că am stat un an acolo și nu s-a întâmplat nimic. E adevărat că este o presiune mult mai mare în România, unde cred că antrenorul nu e respectat în tot ceea ce face. Indiferent, în anumite momente, orice mică greșeală ar comite, se expune la o presiune uriașă.

De ce ați avut acea reacție la întrebarea reporterului de la Look TV, după meciul pierdut cu Astra Giurgiu (n.r. – scor 0-2)?
Modul de a întreba a fost deranjant. Căuta să mă pună într-o umbră, după două eșecuri. Am jucat cu Dinamo și cu Astra, două echipe foarte bune. Meciul cu Dinamo a fost primul pe teren sintetic, în Cupa Ligii, o competiție care nu ne interesa foarte mult, pentru că noi la trei zile debutam în campionat contra Astrei. Avem 16 jucători noi, nu e ușor să creezi relații de joc sau relații interumane – ei vorbesc altă limbă. Deci, să rezum, am simțit o tentă negativă, de parcă dorea cineva să pună rezultatul într-o umbră negativă. Parcă retrogradasem!


Șumudică nu este tipul de antrenor care să tacă. El recunoaște că a greșit de multe ori, atunci când a vorbit prea deschis

„Normal că m-am enervat, aveam memoria vizuală a ceea ce s-a întâmplat!”

V-a mulțumit, însă, evoluția echipei? Și ăsta a fost un motiv pentru care v-ați enervat?
Am revăzut meciul cu Astra de cinci ori, am scos ce trebuia scos, am analizat, le-am arătat jucătorilor ce au greșit. Noi am jucat foarte bine în repriza secundă, am avut cinci ocazii, Astra a avut o singură contră, când a și ajuns la noi în careu. Suntem a patra echipă ca și atacuri dezvoltate după primul meci din Liga 1, potrivit statisticilor InStat. Normal că m-am enervat, aveam memoria vizuală a ceea ce s-a întâmplat, sunt frustrări în timpul unui joc. Eram înfierbântat și mi s-a părut foarte tendențioasă întrebarea.

Și de aici, un întreg scandal. De ce credeți că se insistă atât de mult pe acest scandal?
Lumea ține minte toate episoadele nebune pe care le-a avut Șumudică. Sprintul până la galerie și episodul cu pantalonii au fost extrem de cunoscute și au rămas în mintea suporterilor. De-asta nu mă miră că s-a făcut atâta caz. Dar de acum nu voi mai vorbi nimic decât despre fotbal, succint.

15 echipe a schimbat Marius Șumudică în ultimii opt ani de antrenorat

Iar dacă veți mai primi o întrebare de tipul celei care v-a enervat după meciul cu Astra?
Dacă mi se pare că o întrebare nu se leagă de fotbal, o să spun, simplu, că aștept următoarea întrebare. Nu mai intru în nicio polemică fiindcă nu are rost și vreau să mă concentrez exclusiv pe acest început de campionat. Pentru mine, obiectivul e să fac rezultate. Dacă te gândești că Șumudică e în pericol după doar un eșec cu Astra, atunci trebuie să fii tâmpit, să fii idiot. Pentru că asta s-a cam înțeles din acea întrebare.

„Mi-am cerut scuze și am trecut peste”

Vă pare rău că ați reacționat așa?
Nu este normal cum m-am comportat și asta o recunosc. Dar eu îmi doresc foarte mult să câștig orice meci, așa reacționez și la meciurile amicale. Practic, am greșit față de acea domnișoară, am intrat în emisiune și mi-am cerut scuze, vreau să uit acel episod, a trecut. A apărut și un alt articol pe site-ul Ligii care spunea că Șumudică nu a câștigat decât un singur meci din ultimele 10. Eu anul trecut aveam o echipă pe care am preluat-o spre finalul sezonului, nu câștigase de opt meciuri și am câștigat la Pandurii, am resuscitat echipa și am luat exact punctele ca să ne salvăm de la retrogradare. Pe mine asta m-a interesat.


După cum am văzut-o pe Astra, cred că are șanse mari să câștige campionatul. Nu văd o mare favorită la titlu, cred că Petrolul și Astra sunt principalele favorite și apoi Steaua. Astra nu a pierdut jucători mulți, a adus jucătorii de care a avut nevoie, are un finanțator potent.
Marius Șumudică, antrenor Concordia Chiajna


Vă simțiți ca o țintă?

Mă simt țintit de multă lume. Probabil că dă bine la presă, sunt un tip care răbufnesc, un tip care în anumite momente își pierde controlul și profită foarte multă lume. Dar mi-am promis mie și familiei mele că nu voi mai exploda. E normal și cred că așa ar trebui să acționez în viitor. Eu, însă, voi spune întotdeauna lucrurilor pe nume.

Nu vă e teamă că din cauza acestui lucru puteți pierde mult pe plan profesional?
Asta e, asta e viața. Nu mă pot schimba. Sper să devin mai echilibrat și să nu mai fac astfel de gafe pentru că eu consider că am făcut o gafă la momentul respectiv. Îmi pare rău că m-am manifestat așa, am răbufnit, dar sunt multe lucruri care m-au dus în această situație, o situație stresantă, lucruri pe care le știu și pe care nu le pot spune acum.


Antrenorul Concordiei spune că nu este deranjat de înjurăturile galeriilor adverse

„Cred că am luat 17 flegme și vreo 3 fise în ceafă”

Dragostea față de Rapid v-a ajutat sau v-a dăunat? Sunt mulți suporteri adverși care nu au tocmai sentimente plăcute pentru dumneavoastră…
Toată lumea mă percepe ca rapidist pentru că, evident, nu am ținut deoparte dragostea pentru Rapid. Toți mă fac țigan, deși sunt alb la față (își atinge obrazul cu palma), nu este nicio problemă. Mi-am asumat acest „rol”, devin rival pentru celelalte echipe și îmi asum totul. N-am ce să simt când un stadion întreg mă înjură. Chiar îmi place când lumea mă înjură, înseamnă că sunt important.

La meciul Steaua – Brașov de acum doi ani ați fost  „pedepsit” de suporterii Stelei, după ce ați fost eliminat…
Cred că am luat 17 flegme când m-am îndreptat spre tunel și vreo 3 fise spre ceafă. Mă uitam, așa, la suporterii Stelei și vedeam o mulțumire pe fața lor atunci când mă înjurau. Ei veniseră la stadion cu un target: la un moment dat, 10-15.000 de suporteri mă înjurau pe mine, se simțeau extraordinar. La ultimele meciuri cu Steaua am reușit să și câștig: 3-1 cu Vaslui, 2-1 cu Astra… sunt clipe frumoase.

Dar cum e ca adversar al Rapidului?
(se gândește) Destul de greu. Mi-am dorit să câștig și contra Rapidului, întotdeauna am dorit asta, dar parcă plângeam cu un ochi și cu altul râdeam. I-am bătut când eram la Brașov, scor 1-0, și a fost un sentiment plăcut. Tot timpul îmi doresc să câștig, așa am crescut și totdeauna am dorit să înving, indiferent de ce am făcut. Am fost învățat să câștig. Poate că, și din această cauză, din dorința de a câștiga cu orice preț, mai am și reacțiile astea.


Șumudică spune că a fost impresionat de primirea și condițiile din Emiratele Arabe Unite

Dezvăluiri din Emirate: „Toți stăteau drepți în fața mea”

Înainte să preluați Concordia Chiajna, ați antrenat la Al Shaab, în Emiratele Arabe Unite. Cum este fotbalul de acolo?
Diferența între fotbalul din Emirate și cel românesc e că în Emirate am fost respectat de când am ajuns la aeroport și până în ultima zi când am plecat. Toți stăteau drepți în fața mea și-mi spuneau „Captain Șumudică”. Mă serveau cu tot ce-mi doream și nu făceam decât fotbal. Când am plecat acolo, lumea spunea că nebunul de Șumudică nu va rezista, că va veni cu mâna taiată de acolo. Ei bine, am reușit să rezist fără probleme, am păstrat o relație excelentă acolo, am avut și o ofertă, dar am preferat să rămân la Chiajna.

Există și un dezavantaj în Emirate?
Sunt, însă, foarte suspicioși la transferuri. În campionatul următor nu m-au lăsat să fac transferuri, sunt foarte suspicioși. Au voie să folosească doar trei străini plus un jucător din Asia și ei aduc străini foarte buni pentru a face spectacol. Localnicii trăiesc cu o mentalitate eronată. Ei se gândesc ce străini pot aduce, când cel mai important lucru e să ai jucători autohtoni, pentru că sunt cel puțin șapte într-o echipă. Dacă sunt șapte jucători slabi din Emirate, atunci nici ceilalți nu pot face diferența. Însă pentru mine a fost o experiență excelentă: am jucat contra unor antrenori senzaționali: Cuper, Sanchez Flores, Zenga, Olăroiu…

Adrian Costeiu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al bărbatului era coborât în groapă?
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al…
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Au apărut primele căpşuni româneşti în pieţe. Cu cât se vinde un kilogram 
Au apărut primele căpşuni româneşti în pieţe. Cu cât se vinde un kilogram 
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Soţia lui Ciprian Marica a avut cea mai provocatoare apariţie! Imaginile incendiare cu partenera de viaţă a milionarului român
Soţia lui Ciprian Marica a avut cea mai provocatoare apariţie! Imaginile incendiare cu partenera de viaţă a milionarului român
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Românii, OBLIGAŢI să dea bani. Va fi lege în 2025: Au de unde
Românii, OBLIGAŢI să dea bani. Va fi lege în 2025: Au de unde
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au cunoscut celebritatea
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
De ce suntem penultimii în UE la salarii și primii la creșterea prețurilor. Expert: „Inflația e mama tuturor taxelor”
De ce suntem penultimii în UE la salarii și primii la creșterea prețurilor. Expert: „Inflația e mama tuturor taxelor”
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen