„Am demonstrat că suntem echipă mare. Pentru ce să fie introdus VAR-ul? Voi știți de ce a anulat golul”. Gigi Becali a anunțat plecările a doi jucători importanți și a ales între Hora și Gnohere: „Salut și la revedere!”

  • Publicat:
  • Actualizat:

Gigi Becali (60 de ani) a reacționat la câteva minute după ce FCSB a învins Craiova, 3-2 pe Arena Națională, și a revenit la cinci puncte în spatele liderului CFR Cluj. Mulțumit cu cele trei puncte, a anunțat că Stoian și Matei nu mai au viitor la FCSB!

Evident, discursul finanțatorului vicecampioanei României nu-l putea ocoli pe Ovidiu Hațegan, cel care, în opinia lui Ion Crăciunescu, a greșit la două dintre cele cinci goluri, apoi a anulat unul, al lui Benzar, într-un mod controversat. Încrezător în șansele echipei sale la titlu, latifundiarul din Pipera a anunțat despărțirea de Adrian Stoian și Florentin Matei, fotbaliști pe care Mihai Teja nu i-a inclus nici în lotul cu care a atacat derby-ul de pe Arena Națională: „Sunt foarte mulțumit de victorie, de joc. Am luat două goluri aiurea, au intrat de două ori în careu în prima repriză și au dat două goluri. Am controlat jocul total zic eu. Felicit toată echipa pentru dăruire, pentru muncă. (n.red – dacă are vreun reproș pentru Hațegan) Eu nu știu, eu am înțeles că nu știe nimeni nici la ora asta de ce s-a anulat golul. Nu am înțeles și am înțeles că mai avem 11 metri, să spună Crăciunescu. Pentru ce să fie introdus VAR-ul? Dacă nu vrea arbitrul să dea, nu mai poate VAR-ul să facă nimic. Dacă arbitrul nu vrea. Dacă nimeni la ora asta nu știe de ce s-a anulat golul. Nimeni! Voi știți? De ce s-a anulat?.Dar ce dacă îți anulează Hațegan un gol? Mai dai altul! Am demonstrat că suntem echipă mare. Ești echipă mare, câștigi meciul când ai nevoie să-l câștigi. Am demonstrat, am câștigat meciul când am avut nevoie. Matei și Stoian, la vară, salut și la revedere. Dacă nu prinzi nici banca, ce să faci? Să stai degeaba la Steaua (n.r FCSB)? Eu aș vrea să fie lupta în trei. Craiova o poate bate pe CFR, au calitate. Dar șapte puncte sunt cam multe. Trebuie să jucăm cu amânoi, cu Hora și Gnohere. N-ai ce să le faci (râde). Dar nu sunt eu antrenor, vorbiți cu Teja. CFR a bătut 1-0 cu noroc, am văzut ce puternici sunt cu Petrescu”, a spus Becali, la plecarea de la stadion.

„Eu l-aș alege pe Hora”

Întrebat pe cine ar alege pentru postul de titular între Ioan Hora și Harlem Gnohere, ambii cu gol marcat duminică seară, Gigi Becali nu a stat prea mult pe gânduri și l-a nominalizat pe atacantul român de 30 de ani, despre care spune că muncește foarte mult în folosul coechipierilor. Totuși, Becali nu ar spune „NU” unui sistem în care Teja să-i folosească pe cei doi golgheteri: „Eu l-aș alege pe Hora. Munca pe care a făcut-o el nu s-a văzut. Dar eu l-aș alege pe Hora. N-ai ce să le faci (n.red – lui Hora și Gnohere), trebuie să joci cu amândoi atunci. Ce, sunt eu antrenorul echipei? Vorbiți cu Teja”, a mai declarat Becali.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
VIDEO EXPLOZIV | Lider PNL, surprins când o posedă în mașina de serviciu pe tanti Miuța
VIDEO EXPLOZIV | Lider PNL, surprins când o posedă în mașina de serviciu pe tanti Miuța
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
Mama lui Mirel face primele declarații, după ce fiul ei a ucis-o pe studenta la Medicină cu zeci de lovituri de cuțit. Ce a mărturisit în fața sediului de poliție, în ziua în care Andreea a fost condusă pe ultimul drum
Mama lui Mirel face primele declarații, după ce fiul ei a ucis-o pe studenta la Medicină cu zeci de lovituri…
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă îi dă cineva!"
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă…
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul.
Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul. "Ne pare rău şi de el, şi de fata aceea…
Absolut HILAR! Cybertruck s-a făcut de TOT RÂSUL când a încercat să...
Absolut HILAR! Cybertruck s-a făcut de TOT RÂSUL când a încercat să...
Să-i fie ţărâna uşoară! Vedeta mutilată cu ciocanul de soţul ei, mesaj şocant despre tatăl celor două fete ale sale!
Să-i fie ţărâna uşoară! Vedeta mutilată cu ciocanul de soţul ei, mesaj şocant despre tatăl celor două fete ale sale!
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Va deveni INTERZIS PRIN LEGE. Decizia se pregătește acum în ROMÂNIA. E un gest iubit de mulți
Va deveni INTERZIS PRIN LEGE. Decizia se pregătește acum în ROMÂNIA. E un gest iubit de mulți
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup