Demolare în ritm alert. Tribuna a II-a a stadionului de la Târgoviște, la pământ

  • Publicat:
  • Actualizat:

În mai puțin de 24 de ore, tribuna a doua a stadionului de la Târgoviște a devenit doar o amintire.

Ridicată în anii ’70 și închisă publicului în 2013, din motive de siguranță, tribuna a fost demolată în timp record. „Avem două utilaje de mare putere, dacă va fi nevoie vom apela și la al treilea, pentru restul lucrărilor. De vineri începe demolarea peluzei, ultima structura dezafectata urmând să fie tabela de marcaj. Accesul pe stadion este interzis pe timpul lucrărilor”, au explicat pentru ProSport responsabilii de pe șantier.

Betonul rezultat din demolare va fi concasat, iar materialul obținut va servi drept bază pentru parcarea de câteva sute de locuri care se va construi pe locul fostului teren de antrenament. Demolarea costa autoritățile puțin sub 100.000 de euro și ar trebui să se încheie în trei săptămâni. Atunci ar urma să înceapă, efectiv, construcția noii tribune și reabilitarea sectoarelor ramase în picioare, în partea dinspre oraș. Arena de la Târgoviște va dispune de 7.500 – 8.000 de locuri și va fi dotata cu instalație de nocturnă. În cel mai optimist scenariu, Chindia va reveni acasă în luna martie a anului viitor.

Foto: AFC Chindia Târgoviște

Octavian Vasilescu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Când și unde va fi înmormântat Costel Corduneanu. Familia interlopului a stabilit toate detaliile

Bergodi a câștigat o avere ca ”să rezilieze amiabil” contractul cu Rapid. Nu și-a asumat nimic

Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”

„Sincer, eu l-aș titulariza pe el la EURO”. Fotbalistul care nu trebuie să lipsească din echipa de start a României

S-a iubit cu Giani Kiriță, iar acum la 56 de ani arată fantastic! Sacrificiile pe care le face zilnic

Bomba bombelor în showbiz, avem imagini colosale cu Anamaria Prodan

BANCUL ZILEI. Polițistul către Bulă: - De ce mergeți cu 160 km la oră?

O nouă taxă ar putea mări preţul biletelor de avion. Pasagerii ar primi în schimb o asigurare importantă

EȘEC răsunător pentru cea mai AȘTEPTATĂ misiune de la NASA

Detalii incredibile despre înmormântarea de lux a lui Costel Corduneanu! Ce s-a aflat despre mormântul Stăpânului Moldovei

Doi papagali au fost chemați ca martori într-un proces de divorț! Fabulos ce au repetat obsesiv cele două păsări

NU mai au voie să cumpere țigări. INTERZIS pentru cei născuți după 1 ianuarie 2009

Mireasa de 38 de ani a murit la propria ei nuntă, într-o tragedie care a șocat o țară întreagă

Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea

AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO

Penurie de alimente și creșteri de prețuri fără precedent în Marea Britanie din cauza vremii nefavorabile. „Piețele s-au prăbușit”

Henry Cavill şi Natalie Viscuso au anunţat că vor deveni părinţi

E legală depășirea prin dreapta a unei mașini ce virează la stânga? Ce prevede Codul Rutier

Ramore și soția lui divorțează la doar 2 luni de la nuntă. Câștigătorul sezonului 13 iUmor și Denisa Drăgan au o fetiță de 5 luni
Ramore și soția lui divorțează la doar 2 luni de la nuntă. Câștigătorul sezonului 13 iUmor și Denisa Drăgan au…