Defilarea continuă! Steaua – ACS Poli 3-0! Campioana a câștigat lejer ultimul meci înainte de întâlnirea cu Chelsea! Oaspeții au jucat în 10 din minutul 40

  • Publicat:
  • Actualizat:

Steaua și-a etalat forța și experiența încă din primul minut la partidei cu ACS Poli Timișoara. Oaspeții au venit cu speranțe mari la București, dar au dat peste cel mai dificil adversar pe care l-au întâlnit până acum.

Bănățenii s-au așezat bine în teren în primele minute, iar jucătorii lui Reghecampf au avut unele probleme la construcție. Poli n-a reușit însă în prima repriză nicio acțiune periculoasă la poarta lui Tătărușanu. Deschiderea scorului a venit din inerție. În minutul 28, Stanciu a trimis o pasă de fotbalist pe culoar pentru Piovaccari, iar italianul a arătat și el clasă în execuție, „scăriță” peste portar.

Timișorenii au rămas însă calmi, în așteptarea contraatacului perfect, care să readucă echilibrul pe tabelă. Însă campionii României n-au stat cu mâinile în sân, iar Stanciu a reușit să scoată un penalty și al doilea galben pentru Nohai, la o fază petrecută în minutul 40. Tot Stanciu a executat, iar la pauză tabela a arătat un relaxant 2-0.

Avalanșă de ratări pentru steliști în partea a doua
Reghecampf i-a scos la pauză pe Stanciu și Bourceanu și i-a băgat  pe Adi Popa și Pintilii, în perspectiva meciului de marți cu Chelsea, dar Steaua a păstrat ritmul. Ba chiar l-a intensificat, pe fondul avantajului numeric. Steliștii s-au întrecut în ratări, însă golul a venit abia în minutul 77, când purtătorul acestui număr a fost binecuvântat de zeița Fortuna. Popa a tras de la 22 de metri, Ovidiu Petre a deviat mingea, care s-a dus sub transversală. Până la final, aproape toți jucătorii au încercat să intre pe lista marcatorilor, însă precizia a lipsit.

Georgievski, motiv de îngrijorare
Postul de fundaș dreapta este în continuare punctul nevralgic al Stelei. Georgievski pare total ieșit din formă, iar macedoneanul a fost depășit ușor în mai multe rânduri. Cele mai mari probleme le-a avut cu Nanu, care a reușit să treacă ușor de trei ori. De fiecare dată Georgievski a revenit și a faultat, motiv pentru care a și fost avertizat. Marți, însă, probabil că adversarul său se va numi Hazard, un fotbalist care impresionează mai ales prin tehnică în regim de viteză.

Iată echipele de start:

Steaua: Tătărușanu – Georgievski, Szukala, Gardoș, Latovlevici – Filip, Bourceanu – Iancu, N. Stanciu, Tănase – Piovaccari

Rezerve: Niță, Pintilii, Ad. Cristea, Tatu, Varela, Kapetanos, Popa

CLICK AICI pentru comentariul LIVE TEXT al partidei Steaua –  ACS Poli

 ACS Poli: Nuno Claro – Nohai, Scutaru, Șeroni, Marovic –  Ovidiu Petre – Bărbuț, Nicolas Gorobsov, Trandu, Nanu – Furtado

Rezerve: Eduard Pap, Nicola, Poparadu, Boldea, Popovici, Belu, Petrovic

Pe aceeași temă
INCREDIBIL! Câți lei câștigă lunar un livrator de la Foodpanda

Noile restricţii trimit organizatorii Transylvania Open la spital: Pierderile vor fi uriaşe

O reţea de socializare populară îşi va schimba numele. Care va fi acesta

Se pregătește o nouă lovitură pe piața transferurilor! Unde este dorit Erling Haaland

Cum arată și cât costă Duster ”de Dubai”

Este ŞOCUL SERII în România. Miliardarul român a murit subit la 61 de ani

Ultima oră! A murit Gelu Tofan
Ultima oră! A murit Gelu Tofan
Ficatul mărit nu doare, însă transmite câteva semne subtile. Nu ignora aceste simptome

Un medic AVERTIZEAZĂ: acestea sunt cele mai PERICULOASE poziții AMOROASE. „Oamenii nu sunt făcuți să facă asta”

Serena Williams în noua casă. Detaliul observat de internauții cu ochi de vultur, în birou

Delia Matache, cu totul la vedere. Imagini 'perverse' la piscină

Ce fac Loredana şi Delia fără să ştie nimeni?! Rămâi fără cuvinte, s-a aflat tot despre dive

Bomba dimineții despre PFIZER! Anunțul făcut ÎN MIEZ DE NOAPTE

Plouă cu bani de la Guvern pentru români: Vezi aici cum poţi câştiga până la 2 milioane de lei fără să faci nimic

O femeie nu a mâncat zahăr 30 de ani. De atunci pare că nu a mai îmbătrânit. Cum arată la 70 de ani

Lista completă a restricţiilor care intră în vigoare de luni. CNSU a aprobat măsurile: acces doar cu certificat verde în mall-uri

Lidl va vinde un gadget pentru locuință inedit, săptămâna viitoare

O nouă mutaţie a variantei Delta este supravegheată îndeaproape. Ţara în care a apărut

BANCUL ZILEI – Două blonde fac nudism. La un moment dat apare un taur…

Noile restricţii care intră în vigoare luni: Carantină de noapte, certificat verde, magazine şi restaurante închise la ora 21:00

O nouă minivacanţă! Urmează o nouă sărbătoare legală şi mai multe zile libere în România

Filmul din cariera lui pe care Brad Pitt ar vrea ca lumea să îl uite!

Cu cine a fost înșelată Anamaria Prodan la începutul relației cu Laurențiu Reghecampf: ”Făceam dragoste la subsol”

Cea mai frumoasă femeie din România, în stare gravă! Are COVID și a chemat ambulanța

Cum să eviți impactul cu un animal care îți apare în fața mașinii. Sfaturile care îți pot salva viața!

FOTO. Jojo, în costum de baie! Cum arată acum, de fapt, trupul fostei vedete Playboy

FOTO. Iuliana Luciu, spectaculoasă în costum de baie! A depășit-o pe Nicoleta în frumusețe